Firmele din România, aflate în dificultate financiară, caută soluții alternative de redresare, pe măsură ce intrarea în insolvență nu mai este la fel de eficientă ca în trecut, odată cu schimbările legislative.
Mai bine de jumătate dintre consumatorii români nu au încredere că promoţiile de Crăciun sunt reale, iar trei sferturi preferă să cumpere cadouri din hipermarketuri.
România, Ungaria şi Slovacia au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate de EUROSTAT.
Conform celui mai recent studiu Deloitte Global Millennial Survey, generațiile Millennials și Z se confruntă cu stări de nesiguranță și pesimism cu privire la evoluția societății, cariera și viitorul lor.
Alocația va ajunge de anul viitor la 300 de lei
Piaţa bunurilor de larg consum va înregistra, în acest an, un avans de peste 12%, evoluţie stimulată de creșterea cererii, urmare a majorării salariilor și pensiilor, și, nu în ultimul rând, de avansul prețurilor, arată o analiză a companiei de consultanță Frames.
Românii care aleg anul acesta să petreacă vacanţa de Crăciun şi Revelion în ţară preferă hotelurile care oferă, pe lângă cazare şi masă, şi alte servicii, precum sesiuni de wellness, băi cu aburi, saune, clase de aqua-zumba şi aqua-gym sau petreceri tematice la piscină.
Turiştii nerezidenţi care au vizitat în România în primele 10 luni ale acestui an au cheltuit, în medie, 2605 lei de persoană, iar afacerile au reprezentat principalul motiv al sosirii acestora, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.
Italianul Luca de Meo, care conduce în prezent brandul Seat al grupului Volkswagen, este favorit în cursa pentru preluarea postului de director general al Renault.
Fiecare european va cheltui în medie 461 de euro în perioada sărbătorilor de iarnă, cu 3,4% mai mult față de 2018, ceea ce face ca piața totală estimată a cheltuielilor din această perioadă în Europa să ajungă la 189,5 miliarde de euro, potrivit studiului Deloitte 2019 Holiday Shopping Trends.
Românii sunt printre cetățenii Uniunii Europene care reușesc cu greu să plătească facturile la timp, arată un raport european.
Peste 85% dintre elevii de gimnaziu şi liceu pun bani deoparte, iar 90% dintre ei au învăţat doar în familie noţiuni de educaţie financiară, potrivit unui studiu realizat de Banca Comercială Română (BCR).
Banii sunt un concept abstract - și astăzi îi considerăm firești, fără să luăm în considerare modul în care o simplă bucată de hârtie sau niște piese din metal sunt obiecte valoroase
Românii cred în cadourile de sărbători, pentru că aproape 90% dintre conaționali au de gând să cumpere ceva de Moș Nicolae pentru cei dragi.
Utilizarea serviciilor şi produselor Google ar aduce companiilor din România afaceri anuale de 4,3 miliarde lei (900 milioane euro), potrivit estimărilor Public First, a anunţat, marţi, Google.
Românii au cheltuit tot mai mulți bani pe telecomunicații dintre toți europenii în ultimii 10 ani.
Conform unui studiu Oracle, până în 2020, vor exista peste 30 de miliarde de dispozitive conectate care vor genera date pentru ca oraşele să devină cu adevărat „inteligente”, potrivit unui studiu transmis de Oracle.
Un nou fenomen de atac cibernetic prinde amploare la nivel global, relevă un studiu Kaspersky. Infractorii cibernetici fură datele de card ale turiștilor din recepțiile hotelurilor.
Mohamed Hadid, tatăl surorilor Gigi și Bella Hadid, a construit ilegal un mega-conac
Se preconizează că în anul 2020 pe piața europeană a muncii va fi un deficit de peste 670.000 de profesioniști în domeniul IT. În prezent este nevoie de personal calificat, mai mult decât oricând, pentru a permite Europei să își consolideze competitivitatea la nivel global, ținând cont că inovarea în domeniul digital a devenit un factor-cheie.
6 din 10 români își planifică din timp cheltuielile și doar 43% pun bani deoparte pentru Sărbători, este concluzia unui sondaj de opinie realizat de SigurantaFinanciara.ro pe un eșantion de 981 de respondenți din toată țara.