Primele ninsori ar putea cădea în următoarele 3 - 4 zile atât la munte, cât şi în zone mai joase, în special din Moldova, însă până la jumătatea lunii decembrie s-ar putea ca temperaturile să se menţină uşor peste normele perioadei, potrivit Florinelei Georgescu, director Meteorologie Operaţională în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

"Aşteptăm acum ca, în următoarele 3-4 zile, vremea să-şi schimbe aspectul, să apară precipitaţii sub formă de ninsoare nu numai la munte, poate şi în zonele mai joase, mai ales din Moldova, în contextul în care foarte repede, până spre joi, vineri, regiunea va trece de la un regim cu temperaturi peste normă la unul cu temperaturi uşor sub normalul perioadei. Şi în Bucureşti aşteptăm această răcire, în medie cam de 10 grade. Dacă astăzi, ca şi ieri, probabil că maxima la Bucureşti va fi în jur de 17 grade, joi, vineri mai ales e posibil să nu avem mai mult de 7-8 grade, o temperatură care chiar dacă reprezintă, de fapt, norma climatologică va părea mult mai scăzută decât normal, iar senzaţia de rece se va simţi mai categoric. De asemenea, nu este exclus ca şi vântul să aibă unele intensificări în anumite intervale", a spus Georgescu, citată de agerpres.ro.
Reprezentantul ANM a explicat că nu este ceva neobişnuit ca, în luna decembrie, în unele nopţi, să apară şi temperaturi de sub zero grade pe arii din ce în ce mai extinse.
Citeste continuarea pe: https://www.realitatea.net/
H&M Studio Essentials este o colecție-capsulă de piese vestimentare și accesorii simple, clasice și atemporale, care sfidează trendurile și care se încadrează perfect în garderoba pentru viața de zi cu zi.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
Un safir violet considerat cel mai mare din lume, evaluat la aproximativ 300 de milioane de dolari, a fost expus în Sri Lanka.
Cunoaște-ți regulile de client, evaluează-ți cartierul, istoricul cheltuielilor și social media înainte de a decide dacă meriți o geantă Hermès.
Odată cu apropierea sezonului 5 din Emily in Paris , mapstr dezvăluie o hartă interactivă gratuită care reunește toate locațiile emblematice ale serialului pentru o imersiune în mărime naturală.
Jo Malone London deschide un nou capitol în luxul digital prin lansarea unui Scent Advisor bazat pe inteligență artificială, prezentat pe 2 decembrie de casa de parfumuri deținută de Estée Lauder Companies.