Întreaga temă este inspirată de sistemul solar, cu Soare și planetele pictate manual. „Suntem obișnuiți să realizăm viziunile mari ale clienților noștri prin intermediul programului Bespoke Comissions, dar acest lucru ne-a oferit o perspectivă complet nouă. Pentru a răspunde la briefing-ul pe care l-am primit, am lucrat la un nivel macro, cu Soarele ca principală referință și planete din sistemul solar, precum și la un nivel mai personal, micro, centrându-ne viziunea asupra lumii, concentrându-ne pe client”, a spus Michael Bryden, designerul principal al mărcii Rolls Royce.

Exteriorul albastru regal al acestui model ar trebui să reprezinte 75% din suprafața Pământului, acoperită cu apă. Opera de artă care reprezintă Orientul Mijlociu se află pe capotă și se concentrează pe Emiratele Arabe Unite, cu o panoramă care traversează Marea Roșie și Marea Arabă, până la Golful Oman.

În interior, accentul cade pe suprafața pământului și pe locuitorii săi - oamenii. Scaunele sunt tapisate cu piele Mocasin, pentru a imita nisipul deșertului din Emirate, în timp ce accentele albastre Navy și Cobalto reflectă râuri și lacuri. Apoi, există detalii Emerald Green, care simbolizează natura, în timp ce monogramele RR albe par nori și ape curgătoare.

Cascada din spate este deosebit de spectaculoasă, cu nori, creați cu tehnologia Photoflash.

În cele din urmă, în acest model putem vedea un ceas cu spate metalic, radial, precum și inserții care descriu planetele, care sunt create din argint, în timp ce Pământul este accentuat cu aur.

Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Oul de Iarnă al familiei imperiale ruse, considerat unul dintre cele mai frumoase obiecte create de bijutierul Fabergé, a fost vândut cu prețul record de 22,9 milioane de lire sterline (26 milioane de euro) la o licitație organizată marți, 2 decembrie, la Londra de casa Christie's.
Un ou Fabergé rar, din cristal și diamante, creat pentru familia imperială a Rusiei, va fi scos la licitație, fiind evaluat la peste 20 de milioane de lire sterline (26,4 milioane de dolari).
Ceasul Jules Jurgensen a aparținut bogatului om de afaceri american Isidor Straus, care a murit împreună cu soția sa, Ida, în timpul naufragiului.
Una dintre cele mai emblematice capodopere ale artistei mexicane Frida Kahlo (1907-1954) a fost vândută cu 54,7 milioane de dolari la licitația de artă Sotheby's din New York, stabilind un dublu record, relatează La Stampa.
„Mellon Blue”, un diamant albastru de 9,51 carate montat într-un inel, s-a vândut la Geneva cu peste 25 de milioane de dolari, preţ obţinut în concordanţă cu estimarea casei de licitaţii şi care demonstrează valoarea unei pietre de o „claritate excepțională”, relatează Il Messaggero.
Orașul Jeddah, Arabia Saudită, și-a propus să construiască o minune arhitecturală. Viteza cu care se ridică spre cer ceea ce va fi cel mai înalt zgârie-nori este uimitoare.