Matthieu Blazy își face debutul la Chanel

Începe o nouă eră la Chanel, sub aripa lui Matthieu Blazy, designerul care a fost adus pe poziția de director de creație pentru a face un refresh brandului, și-a prezentat seara trecută prima colecție în cadrul Paris Fashion Week.

Blazy a fost pus față în față cu o provocare enormă – să aducă în actualitate o casă de modă care este printre cele mai cunoscute branduri din lume, o emblemă a modei franceze, dar despre care publicul și criticii spun de ani de zile că are nevoie de o reactualizare, în special după moartea lui Karl Lagerfeld, care a fost la cârma creativă timp de 36 de ani. Matthieu Blazy este creditat cu faptul că pe parcursul celor patru ani petrecuți ca director de creație pentru Bottega Veneta, a adus brandul de la un simplu label de lux la statutul de fashion favourite. Așadar, așteptările pentru Blazy la Chanel erau enorme. Iar după prezentarea de seara trecută, este clar că s-a ridicat la înălțimea lor.

Grand Palais, locul în care casa Chanel își prezintă de mulți ani încoace majoritatea colecțiilor, a fost decorată cu sfere multicolore care au reprodus aspectul unei galaxii. Blazy a declarat că își dorea ca, prin acest decor, să introducă publicul în universul Chanel. „Pentru acest prim show, am vrut să creez ceva universal, ca un vis, ceva care transcede timpul, și am fost fascinat de universul stelelor, o tematică atât de îndrăgită în istoria casei. Fiecare dintre noi ne aflăm sub același cer și cred că ne transmite aceleași emoții”, a spus Blazy.  

Defilarea a fost deschisă de un costum din lână cu jachetă cropped, un look inspirat de obiceiul fondatoarei, Coco Chanel, de a împrumuta piese din garderoba iubitului său, Arthur „Boy” Capel. Referințele către garderoba masculină au continuat să apară, sub forma cămășilor albe bărbătești, de pildă, pe care Blazy le-a îndulcit stilizându-le alături de piese ultrafeminine, precum o fustă amplă cu aplicații care reproduc imaginea petalelor florale, sau o fustă cu volane care amintesc de fluiditatea costumațiilor dansatoarelor de flamenco.  

Elementele delicate, cu conotații ultrafeminine, au punctat de altfel întreaga colecție. Detaliile florale au fost prezente pe o multitudine de look-uri – inclusiv camelia, un laitmotiv al colecțiilor Chanel și floarea preferată a fondatoarei, care a fost reprodusă în versiuni cu aer modern, punctând, de pildă, tivurile unor compleuri. Accente florale s-au regăsit sub formă de broderii delicate pe fuste sau pe topuri semitransparente, dar și pe accesorii (cercei supradimensionați, broșe statement, poșete clutch și accesoriile capilare florale care au acompaniat o bună parte dintre ținute).

Pe partea de accesorii, Blazy a actualizat și acest aspect – clasicii pantofi Chanel cap-toe au fost reinventați în iterații moderne, iar celebra geantă 2.55 a fost deconstruită. Noua geantă 2.55 are un cadru metalic flexibil, astfel că purtătoarea poate îndoi clapeta după bunul său plac, obținând un look unic. „M-a interesat să dau [genții] un aspect care să ducă cu gândul la trecerea timpului și la un lucru care capătă un aer personal cu cât mai mult ții la el, un accesoriu care pare că a fost lăsat moștenire”, a spus Blazy.  

Un alt element iconic Chanel și-a făcut apariția pe tot parcursul colecției – tweed-ul. Pe acesta designerul l-a gândit în versiuni moderne, care se delimitează de look-ul clasic al taiorului Chanel, dar care păstrează totuși eleganța lui. Blazy propune compleuri din tweed cu tivurile nefinisate sau cu siluete pătrate marcate de tivuri vizibile – o viziune fresh asupra unui clasic. Rochiile din jerseu, o altă semnătură Chanel, și-au făcut locul în colecție în versiuni cu siluete fluide, care alunecă pe corp și se termină în volane.

Un alt stand-out al colecției au fost ținutele cu aplicații de pene, lucrate astfel încât să producă un efect care se aseamănă unei explozii de petale florale. Astfel de look-uri au fost presărate de-a lungul defilării, culminând cu ținuta finală, o fustă amplă cu pene multicoloare, prezentată de modelul Awar Odhiang.

Defilarea Chanel a închis această ediție de Paris Fashion Week cu o colecție pentru care Matthieu Blazy a primit ovații și un val internațional de apreciere pentru noul capitol pe care l-a deblocat în istoria casei de modă. Iar, așa cum el însuși a punctat, „acesta este numai începutul”.  




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Valentino readuce la viață parfumul Vendetta

Valentino Beauty deschide un nou capitol în portofoliul său de parfumuri prin lansarea Vendetta, prima franciză de parfumuri prestige complet nouă a casei italiene din ultimii șase ani.

Maybach dezvoltă iahtul Beyond Horizons

Mercedes-Maybach a dezvăluit Maybach Ocean Club, un concept exclusivist destinat membrilor. Acesta este conceput pentru cei mai bogați călători ai lumii și este construit în jurul unui superyacht de 155 de metri.

Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

Clienții produselor de lux își schimbă preferințele

Clienții aspiraționali de mărci de lux se orientează din ce în ce mai mult către noi modalități de deținere, experiențe și personalizare asigurate de inteligența artificială, ceea ce redefinește modul în care interacționează cu brandurile, potrivit ediției 2026 a studiului EY Luxury Client Index.

Mai multe hoteluri de lux din Paris se confruntă cu pene de curent

Mai multe hoteluri de lux din Paris au rămas fără lifturi, fără wifi și uneori fără aer condiționat, din cauza penelor de curent.

Noii milionari din AI schimbă regulile pieţei bunurilor de lux

Explozia averilor create de companiile din inteligenţa artificială şi industria spaţială începe să schimbe preferinţele de consum ale celor foarte bogaţi, iar marile branduri de lux încearcă să înţeleagă noul profil al clientului. Spre deosebire de averile moştenite, noii milionari din tehnologie cheltuie mai puţin pe haine şi accesorii de lux şi preferă investiţiile, experienţele şi obiectele neobişnuite, relatează Reuters.

Bianca Drăgușanu tună și fulgeră la adresa lui Victor Slav

Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.

Gucci și L'Oréal semnează un acord de licență exclusivă pe 50 de ani

L'Oréal și Gucci au încheiat un acord de licență pe 50 de ani în sectorul frumuseții, în urma unei decizii de a avansa cu un an rezilierea licenței existente dintre Gucci și compania americană Coty.

Gucci își reinventează icoanele într-o colecție de înaltă bijuterie inspirată de natură

Casa italiană dezvăluie o colecție de înaltă bijuterie în care natura, simbolurile iconice Gucci și excelența artizanală conversează în creații excepționale.

De Beers reduce drastic prețurile diamantelor

De Beers a făcut unele dintre cele mai drastice reduceri ale prețurilor oficiale ale diamantelor, ceea ce ar putea semnala sfârșitul campaniei sale de ani de zile de a le menține mult peste cursul de piață.

Zendaya a purtat o rochie de zeiță greacă la premiera mondială a filmului The Odyssey, din Londra

Leicester Square din Londra s-a transformat luni seară într-un adevărat paradis al Antichității, cu ocazia premierei mondiale a mult așteptatului film epic The Odyssey.

Next analizează o mutare în domeniul luxului

Next este una dintre cele mai dornice achiziții de afaceri cu amănuntul din Marea Britanie, rivalizând cu Frasers Group pe acest front. Dar cea mai recentă țintă a sa ar putea duce compania la un cu totul alt nivel, un raport sugerând că îl are în vedere pe Harvey Nichols.

COS lansează încălțăminte inspirată de universul baletului

COS lansează pantofi inspirați din universul baletului, reinterpretând eleganța discretă într-o paletă cromatică delicată, incluzând tonuri de kaki și roz pudrat.

hourglass_full 13 day ago format_list_bulleted FASHION
Off-White lansează sub-brandul L/AB

Off-White deschide un nou capitol prin lansarea L/AB c/o Off-White™, o sub-linie dedicată unei generații tinere, profund conectate la universul digital, concepută pentru a face lumea creativă a brandului mai accesibilă.

hourglass_full 15 day ago format_list_bulleted FASHION
Când valul de căldură își pune amprenta și asupra prezentărilor de modă

Un oaspete nepoftit: valul de căldură care cuprinde Parisul perturbă Săptămâna Modei masculine și îi obligă pe designeri să găsească soluții de ultim moment, cum ar fi avansarea programului prezentărilor de modă sau distribuirea de evantaie și pistoale cu apă.

hourglass_full 19 day ago format_list_bulleted FASHION
Moschino numește noi directori de creație

Designerii Loris Messina și Simone Rizzo, fondatorii brandului vestimentar italian Sunnei, au fost numiți directori de creație ai casei de modă Moschino. Acest anunț vine imediat pe urmele celui că Adrián Appiolaza pleacă de la cârma brandului după doi ani și jumătate în care a ocupat rolul de director de creație.

hourglass_full 19 day ago format_list_bulleted FASHION
Julien Dossena părăsește brandul Rabanne

Designerul Julien Dossena părăsește postul de director de creație al brandului Rabanne, un rol pe care l-a avut pe durata ultimilor treisprezece ani.

hourglass_full 20 day ago format_list_bulleted FASHION
Campania Skims cu Hailey Bieber se întoarce la elementele de bază

Skims își pune în valoare una dintre colecțiile principale, Everyday Cotton, printr-o nouă campanie în care joacă modelul și antreprenoarea Hailey Bieber.

hourglass_full 22 day ago format_list_bulleted FASHION