Creatorul de modă a împlinit vârsta de 90 de ani pe 11 iulie 2024 şi, până în prezent, a fost foarte rezervat în legătură cu planurile de succesiune ale companiei pe care a înfiinţat-o în 1975 şi pe care încă o controlează cu o mână fermă.
„Îmi pot da încă doi sau trei ani în fruntea companiei. Nu mai mult, ar fi negativ”, a declarat el pentru cotidianul italian Corriere della Sera.
Giorgio Armani a dezvăluit că are parte de nopţi marcate de nelinişte, în care visează la un viitor în care ”nu mai trebuie să fiu eu cel care spune 'Da' sau 'Nu'”.El a adăugat că a fost vizat de câteva abordări ”puţin mai insistente ca de obicei” din partea unor potenţiali investitori externi în compania sa.
„Dar, pentru moment, nu văd nicio posibilitate”, a adăugat el.
Întrucât Giorgio Armani nu are copii cărora să le transmită moştenirea, au existat speculaţii cu privire la viitorul pe termen lung al ”imperiului” Armani şi dacă, într-o industrie dominată de conglomerate de lux, precum LVMH şi Kering, acesta va putea să îşi menţină independenţa la care designerul italian ţine atât de mult.
În interviul acordat pentru Corriere della Sera, Giorgio Armani a declarat că a ”construit un fel de structură, un proiect, un protocol” pentru a-şi reglementa succesiunea, fără a oferi însă alte detalii.
Anul trecut, Reuters a relatat despre un document deţinut de un notar din Milano, care stabileşte viitoarele principii de conducere pentru cei care vor moşteni grupul, şi despre un alt document, care detaliază aspecte precum protejarea locurilor de muncă în cadrul companiei.
Presa italiană se aşteaptă ca lista moştenitorilor celebrului creator de modă să îi includă pe sora acestuia, alţi trei membri ai familiei Armani care lucrează în cadrul companiei, colaboratorul şi partenerul său de lungă durată Pantaleo Dell'Orco şi o fundaţie de caritate.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Guess a ales-o pe Chiara Ferragni drept vedeta campaniei sale primăvară/vară 2026, celebrând o feminitate contemporană, liberă și hotărâtă să fie încrezătoare.
Véronique Nichanian, creatoarea care a condus linia masculină Hermès timp de aproape patru decenii, şi-a prezentat sâmbătă ultima colecţie în cadrul Paris Fashion Week, înainte de a preda ştafeta tinerei creatoare britanice Grace Wales Bonner, relatează Reuters.
Casa de modă Jacquemus, fondată în 2009 de către designerul francez Simon Porte Jacquemus, a anunțat astăzi primul său ambasador de imagine.
Casa de modă Givenchy introduce nou model de geantă în portofoliul său de accesorii din piele – este vorba despre geanta The Snatch, care va fi disponibilă pentru achiziționare online și în magazinele brandului începând de astăzi.
Hainele bunicii revin în garderoba generațiilor tinere. Numele acestui fenomen? „Poetcore”, sau estetica poetului, care încurajează mai multă blândețe, autenticitate și simplitate.
Louis Vuitton își dezvăluie campania primăvară-vară 2026 pentru femei, o odă poetică adusă intimității și libertății întruchipate de Jennifer Connelly.