Vedeta podiumurilor în anii ’90 a cumpărat castelul în urmă cu 18 ani. L-a descoperit împreună cu partenerul ei, regizorul de film englez Matthew Vaughn, care apoi i-a devenit și soț. Claudia era convinsă că proprietatea încărcată de istorie trebuie să fie a ei. „Practic am bătut la ușă și am spus: Ne place acest loc”, își amintește ea. „Nu aveau habar cine suntem sau ce facem acolo”. După câteva luni, cuplul a cumpărat locuința pentru 5 milioane de lire sterline. Tot aici au făcut și nunta la care au fost invitate 120 de persoane.
Castelul englezesc din perioada Tudorilor are 14 camere și este așezat în localitatea Shimpling (comitatul Suffolk), fiind ridicat în anul 1574. Se spune că în această casă ridicată în cinstea regelui Henric al VIII-lea a locuit însăși Elisabeta I. Claudia Schiffer a spus că în castel sunt și fantome, doar că ele sunt bune și inofensive.

Claudia Schiffer a renunțat la viața londoneză și s-a mutat complet de tot la castel. Cei mai fericiți sunt cei trei copii ai cuplului, care petrec timp de calitate în sânul naturii în compania câinilor și pisicilor.


În ceea ce privește interiorul, Schiffer l-a modificat foarte puțin, deoarece mobilierul este un amestec fascinate de piese tapițate cu piele, lemn, antichități și moșteniri de familie. „Poveștile pe care le spun aceste lucruri sunt importante”, spune ea.
Pereții din aproape fiecare dormitor sunt acoperiți cu motive tradiționale. Colecționari avizi, Schiffer și Vaughn au reunit o serie de lucrări impresionante ale unor maeștri contemporani precum Andreas Gursky, Damien Hirst și Candida Höfer.
Pe lângă faptul că se laudă cu suficiente camere pentru a se califica ca un hotel boutique, Coldham Hall este conceput în mod special pentru a fi rezistent la copii și animale. O mare parte din mobilier este tapițat în țesături rezistente și practice. „Întreaga idee a casei este că toată lumea o poate cutreiera. Mi-am dorit să fie rustică, deci poți avea câini murdari de noroi care aleargă și copii cu gem pe mâini.”, a adăugat vedeta.
În weekend, locul este aproape întotdeauna plin de oaspeți și copii. Zilele sunt pline de activități în aer liber: crochet, înot, tenis, plimbări lungi cu câinii.
Iată cât de armonios se îmbină clasicul și modernul!







Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.
O odă adusă măiestriei și naturii, noua colecție capsulă From the Atelier de la Jimmy Choo ridică geanta BON BON printr-o explorare artistică a pielii, inspirată de anotimpuri.
Industria modei a tratat mult timp sustenabilitatea ca pe un instrument de marketing. Geopolitica este pe cale să o transforme într-un instrument de supraviețuire.
Constructorul german Porsche va vinde participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori legaţi de familia miliardarului egiptean Sawiris, în contextul în care noul CEO încearcă să redreseze performanţa companiei, transmite Reuters.
Pentru a 200-a aniversare, evian® celebrează tinerețea ca stare de spirit printr-o colaborare artistică excepțională cu Jeff Koons.
Sub soarele maurician, Calzedonia celebrează o feminitate liberă și luminoasă alături de Laetitia Casta pentru colecția sa de vară 2026.
O serie de rezultate sub așteptări pentru primul trimestru, raportate de grupurile franceze LVMH, Kering și Hermès, pune sub semnul întrebării speranțele privind o redresare a sectorului în acest an, scrie Business of Fashion.
Hermès a redefinit ideea de jocuri prin masa de biliard Off Piste. Aceasta are o lungime de 2,5 metri și îmbină măiestria artizanală și designul impecabil.
Miliardarul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a achiziționat un apartament de lux imens, care se întinde pe cinci etaje, situat în cel mai prestigios complex rezidențial nou din Monaco, pentru suma uluitoare de 471 de milioane de euro, în ceea ce pare cea mai mare tranzacție imobiliară din istorie pentru o singură locuință, scrie Bloomberg.
Simona Halep și-a păstrat un stil de viață echilibrat și după retragerea din tenis. Recent, fosta lideră WTA a dezvăluit "băutura magică" care o ajută să se mențină în formă la 34 de ani.
Reed Hastings, cofondatorul Netflix, va părăsi compania pe care a transformat-o dintr-un serviciu de închiriere de casete DVD într-un gigant al streamingului TV.
Conceput pentru viața în mișcare, Dyson HushJet™ Mini Cool oferă prospețime instantanee într-un pachet compact și elegant.
Anastasia Soare, supranumită „Regina sprâncenelor”, și-a deschis recent porțile locuinței sale spectaculoase din Beverly Hills, evaluată la peste 20 de milioane de dolari.
Noul proiect rezidențial combină patrimoniul casei franceze de cristal cu arhitectura contemporană semnată de designerul japonez Sou Fujimoto. Dezvoltat de Aldar Properties, proiectul marchează prima extindere majoră a brandului Baccarat în Orientul Mijlociu.
Prima capotă Rolls-Royce gravată cu laser folosește o tehnică dezvoltată în cinci ani de dezvoltare. Comanda unică este realizată de Private Office Dubai și onorează moștenirea culturală a Orientului Mijlociu.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
Piesele în ediție limitată se inspiră din designul modelului 917 care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1970.
Oul de Iarnă al familiei imperiale ruse, considerat unul dintre cele mai frumoase obiecte create de bijutierul Fabergé, a fost vândut cu prețul record de 22,9 milioane de lire sterline (26 milioane de euro) la o licitație organizată marți, 2 decembrie, la Londra de casa Christie's.