Majoritatea avem vieți incredibil de aglomerate, sărind constant de la o sarcină la alta și, atunci când suntem binecuvântați cu un pic de timp mort, ne luăm telefoanele și stăm cu orele cu ochii înfipți pe Facebook. Sandi Mann, lector principal de psihologie la Universitatea din Lancashire Centrală din Marea Britanie, spune că plictiseala este o parte esențială a procesului creativ și că ar trebui să avem parte de ea zilnic pe parcursul vieții noastre cotidiene.
Sigur, în zilele noastre a nu face nimic poate avea o cu totul și cu totul altă însemnătate decât acum 10-15 ani, pentru că internetul este cel care nu ne lasă să ne plictisim niciodată cu adevărat. Totuși, încă din 1993, psihoanalistul Adam Phillips spunea că plictiseala poate fi considerată o bună șansă de dezvoltare pentru copii. Plictiseala le dă oportunitatea să contemple lumea și să nu mai treacă cu viteză prin ea, fără să își dea seama de ceea ce se întâmplă în jurul lor. ”Este chiar o cerere asupritoare a părinților. Ei le cer copiilor să fie mereu să fie interesați de câte ceva, fără să le lase timp să descopere ceea ce este fascinant pentru ei. Plictiseala este cheia care duce la descoperirea de sine”, a scris acesta în lucrarea sa “On Kissing, Tickling, and Being Bored: Psychoanalytic Essays on the Unexamined Life”.
Iată că și pentru adulți plictiseala este considerată mai nou benefică. Atunci când ești plictisit devii visător, visarea determinând generarea de noi conexiuni cerebrale. Încă din 1990, umanitatea a cunoscut un declin permanent al creativității. Creativitatea a fost mutată în rândul artiștilor, restul fiind orientați spre aspecte mai pragmatice ale vieții. Omul de rând nu se poate plictisi, pentru că nu are timp, prin urmare îi este greu să fie creativ. Așa că dacă ai momente în care te plictisești bucură-te și dă-ți timp să visezi.
Harrison Ford a creat în colaborare cu Glenmorangie un single malt în ediție limitată, disponibil deja la vânzare.
Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.
Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.
Jack Daniel’s și McLaren Racing au prezentat Halo MK1 Tennessee Whiskey, o ediție limitată ce are un preț de 600 de dolari. Acest whisky este cea mai premium îmbuteliere din istoria distileriei și reprezintă o extindere a parteneriatului celor două companii din Formula 1.
Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.
Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.
Pe lângă faptul că este actriță, regizoare și filantropă, Angelina Jolie este și o mamă care în curând va avea un cuib gol. Cel mai mic dintre cei șase copii ai vedetei, gemenii, au ambii 17 ani și probabil se vor muta mai departe în viitorul apropiat. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Jolie tocmai și-a scos casa din Los Angeles la vânzare.
În mai puțin de un an, Matthieu Blazy a transformat pantoful Chanel într-un teren de testare, între moștenire și ireverență subtilă.
Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.
O odă adusă măiestriei și naturii, noua colecție capsulă From the Atelier de la Jimmy Choo ridică geanta BON BON printr-o explorare artistică a pielii, inspirată de anotimpuri.
Industria modei a tratat mult timp sustenabilitatea ca pe un instrument de marketing. Geopolitica este pe cale să o transforme într-un instrument de supraviețuire.
Constructorul german Porsche va vinde participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori legaţi de familia miliardarului egiptean Sawiris, în contextul în care noul CEO încearcă să redreseze performanţa companiei, transmite Reuters.
Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.
Jack Daniel’s și McLaren Racing au prezentat Halo MK1 Tennessee Whiskey, o ediție limitată ce are un preț de 600 de dolari. Acest whisky este cea mai premium îmbuteliere din istoria distileriei și reprezintă o extindere a parteneriatului celor două companii din Formula 1.
Pe lângă faptul că este actriță, regizoare și filantropă, Angelina Jolie este și o mamă care în curând va avea un cuib gol. Cel mai mic dintre cei șase copii ai vedetei, gemenii, au ambii 17 ani și probabil se vor muta mai departe în viitorul apropiat. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Jolie tocmai și-a scos casa din Los Angeles la vânzare.
Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.
Pentru a 200-a aniversare, evian® celebrează tinerețea ca stare de spirit printr-o colaborare artistică excepțională cu Jeff Koons.
Hermès a redefinit ideea de jocuri prin masa de biliard Off Piste. Aceasta are o lungime de 2,5 metri și îmbină măiestria artizanală și designul impecabil.