Vânzările de parfum și-au revenit

Afacerile cu parfumuri privesc cu optimism viitorul. O atitudine inspirată pentru noul an, spun experții.

„Vedem o accelerare extraordinară a parfumului în general”, a spus Stéphane de La Faverie, președintele grupului Estée Lauder Cos. În ceea ce privește SUA, afacerile de parfumuri au înregistrat creșteri de 2% pentru al treilea trimestru al anului 2020, potrivit NPD.

În luna decembrie, vânzările de parfumuri au crescut cu 3% în SUA, în timp ce vânzările de produse dedicate îngrijirii pielii au scăzut cu 9%, iar cele cu machiajul a scăzut cu 32%, conform cifrelor WWD.

Vânzările au fost determinate în mare parte de produsele cu valoare ridicată - cu concentrații mai mari de parfum. Apa de parfum s-a vândut mai bine decât apa de toaletă mai puțin costisitoare. Gustul aparent pentru un pic de lux a fost însoțit de dorința de confort, deoarece parfumurile de casă s-au vândut bine.

„Orice lucru cu o concentrație mai mare de ulei de parfum a mers foarte bine și a condus la creștere”, a spus Larissa Jensen, vicepreședinte și consilier pentru industria de frumusețe la NPD.

Din aprilie, când COVID-19 a afectat vânzările de parfumuri, înregistrând scăderi ale vânzărilor de 68%, afacerea și-a revenit, lună de lună. Până în septembrie, volumul vânzărilor a înregistrat o creștere lunară de 5%.

Parfumul continuă să fie una dintre cele mai puternice afaceri ale lui Macy, depășindu-le atât pe cele cu produse de îngrijire a pielii și machiaj, potrivit Julie Walsh, manager de divizie pentru parfumuri. Gama de lansări de primăvară include produse de la Versace, Jimmy Choo, Kate Spade și Gucci, printre altele.

Megan Grant, președintele Diviziei Luxe a L’Oréal SUA, a remarcat că ceea ce a fost „cel mai neașteptat” a fost capacitatea parfumului de a „reveni cel mai rapid”. Divizia Luxe a înregistrat o creștere a parfumurilor din decembrie cu aproape 2% mai mare decât creșterea pieței, sporind-o până la 5%.

La fel de important, pare să se producă o schimbare în obiceiurile de cumpărare ale consumatorilor. În timpul pandemiei, mulți au lansat parfumuri pe website-uri. L’Oréal Luxe a lansat parfumul pentru femei Giorgio Armani My Way atât online, cât și offline. De obicei, penetrarea digitală a unui parfum este de 14-15% din vânzări. Pentru My Way, a fost de 30%.

„Descoperirea și chiar tendința de a cumpăra online au fost mult mai puternice”, a spus Grant.

„Modul în care am dat viață parfumului online a fost, de asemenea, foarte diferit în ceea ce privește ingredientele , imagini în viața reală a modului în care consumatorii folosesc parfumul, diferite tipuri de prim-planuri pe sticlă.”




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Războiul din Orientul Mijlociu face hainele mai scumpe

Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.

Președintele Hugo Boss se retrage din funcție

Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.

Acești 29 de „supermiliardari” dețin 27% din averea miliardarilor la nivel global

Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.

Miliardarul Michael Dell l-a depășit pe Jeff Bezos

Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.

Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo

Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.

Vânzările Victoria's Secret au crescut cu 10% și au majorat previziunile pentru întregul an

Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.

Săptămâna Modei de la Milano revine: 61 de prezentări și un nou director de creație pentru Moschino

Săptămâna Modei de la Milano revine între 22 și 28 septembrie 2026 cu o programă care subliniază vitalitatea și acoperirea tot mai internațională a modei italiene: 203 de angajamente în total, inclusiv 61 de prezentări (54 fizice și șapte digitale), 88 de prezentări (patru cu programare) și 54 de evenimente.

Rosalía revine ca ambasador global Calvin Klein

Calvin Klein a lansat Euphoria Signature Elixir, un nou parfum intens care reinterpretează caracterul primului parfum Euphoria printr-o compoziție mai profundă și mai concentrată. Pentru campania de promovare a noului parfum, brandul a numit-o ambasador global pe Rosalía, care a devenit una dintre figurile asociate campaniilor recente de parfumuri ale Calvin Klein.

Brandurile de lux încep să reducă prudent prețurile pe fondul încetinirii cererii

După ani de majorări de prețuri, brandurile de lux își ajustează strategia pe fondul încetinirii vânzărilor și caută modalități de a atrage clienți fără să își afecteze poziționarea premium.

Sabato De Sarno a fost numit noul director de creație al Icicle

Sabato De Sarno, fostul director de creație al Gucci, începe un nou capitol profesional, fiind numit în același rol la Icicle, brandul de îmbrăcăminte pentru bărbați și femei fondat la Shanghai de Ye Shouzeng și Shawna Tao.

Zalando transformă indecizia în materie de modă într-o comedie cu Lily Collins

Pentru campania sa de toamnă/iarnă 2026, Zalando transformă eternul „Cum ar trebui să mă îmbrac?” într-o comedie cinematografică cu Lily Collins, Bella Freud și Nicky Campbell în rolurile principale.

Ib Kamara părăsește brandul Off-White

Designerul Ib Kamara a anunțat că își părăsește rolul de director de creație al brandului Off-White. Kamara a ocupat acest post din 2022, când a fost numit succesor al regretatului designer și director de creație Virgil Abloh.

Acești 29 de „supermiliardari” dețin 27% din averea miliardarilor la nivel global

Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.

hourglass_full 4 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo

Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.

hourglass_full 5 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Vânzările Victoria's Secret au crescut cu 10% și au majorat previziunile pentru întregul an

Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.

hourglass_full 6 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Brandurile de lux încep să reducă prudent prețurile pe fondul încetinirii cererii

După ani de majorări de prețuri, brandurile de lux își ajustează strategia pe fondul încetinirii vânzărilor și caută modalități de a atrage clienți fără să își afecteze poziționarea premium.

hourglass_full 7 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Tim Cook își încheie mandatul de CEO la Apple

Tim Cook a petrecut aproape 15 ani la conducerea Apple. Luni este ultima sa zi în funcția de CEO al companiei, marcând sfârșitul unui mandat îndelungat, început la scurt timp după retragerea lui Steve Jobs.

hourglass_full 15 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Vânzările de produse de lux se prăbușesc în China

Brandurile globale de lux se confruntă cu o scădere tot mai accentuată a vânzărilor în China, în contextul în care campania autorităților de taxare a averilor deținute în străinătate începe să afecteze cheltuielile celor mai bogați consumatori din țară, scrie The Business of Fashion.

hourglass_full 19 day ago format_list_bulleted ECONOMIC