Așa că și-a luat soțul, pe Răzvan Munteanu, care îi este și manager, dar și pe sora ei Oana, și au plecat la munte, departe de București, unde ara aer curat. Așa că Delia și ce din familia ei s-au relaxat departe de capitală și au putut să urce pe munte, să se plimbe.

Au cules floricele, au cântat și s-au simțit foarte bine împreună. Împreună au uitat de cele două luni în care au stat în casă și s-au gândit, printre altele și la călătoriile peste hotare. Solista se pregătește nu numai de primul concert din seria celor pe care le va susține în pe scena iar

fanii o vor privi din mașini. Pe 31 mai, Delia va ține un concert mare, cu public, în București, la Romexpo. Da, se poate și în pandemie, fără să încalce vreo normă de distanțare socială impusă de autorități. Fanii vor asculta și se vor distra din propriile mașini, în fața scenei. Concertul „drive-in” este o premieră în România. „Fire foarte activă și creativă, Delia nu a suportat perioada această de izolare și a căutat cadrul perfect să revină pe scenă. Va fi, în sfârșit, mai aproape de fani, fizic în fața lor, în cadrul primului concert drive-în de la noi din țară. În locul aglomerației de oameni va fi o parcare plină de mașini. Concertul va fi la fel de spectaculos așa cum artista și-a obișnuit fanii. Totuși, pe scenă se vor lua măsuri stricte de igienă și de distanțare, nu vor mai fi dansatori, doar instrumentiști plasați la 2 metri unul de celălalt”, a spus Adrian Tapciuc, project manager Delia. Capacitatea parcării de la Romexpo e de 350 de mașini, în fiecare mașînă putând sta cel mult trei persoane. Biletele au fost scoase la vânzare pe bilete.deliaofficial.ro și costă între 290 și 990 de lei per mașînă, în funcție de poziția față de scenă și de facilitățile oferite. „Publicul poate să comande mâncare și băutură din mașînă, sunt chelneri care se plimbă printre mașini”, au precizat organizatorii. Spectacolul Deliei va dura 60-70 de minute.

Delia se desparte de cei cu care a lucrat în ultimii 4 ani
În ultimii patru ani, Delia a fost pe val atât în topurile muzicale, cât și în televiziune, fiind jurată la emisiuni precum "iUmor" și "X Factor". În plus ea avut o colaborare excepțională în industria muzicală cu Global Records, casă de discuri cu cea mai rapidă evoluție și cu un portofoliu care include artiști precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Irina Rimes, The Motans, Alina Eremia, AMI, DJ Project, Minelli, Mark Stăm. “Au fost 4 ani frumoși alături de Global Records, cu multă muzică și proiecte de care sunt mândră. Stay tuned for more!”, a mărturisit Delia. Nici Răzvan Munteanu, soțul și managerul Deliei, nu va mai face parte din managementul diviziei care se ocupă de concerte, evenimente și endorsement de la Global. ”În ultimii 4 ani, m-am implicat în diverse proiecte de la Global: atât dezvoltarea firmei de booking național, endorsement, dar și zona de events și am contribuit la crearea primei agenții de influenceri din România. E timpul că acum să mă focusez pe alte proiecte despre care voi comunica la momentul potrivit, însă voi rămâne aproape de Global pentru colaborări punctuale”, a spus Răzvan Munteanu. ”Le mulțumesc Deliei și lui Răzvan pentru încredere și pentru o colaborare frumoasă și le urez succes mai departe în ceea ce își propun” a spus Lucian Ștefan, CEO Global Records.
Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.
Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.
Pe lângă faptul că este actriță, regizoare și filantropă, Angelina Jolie este și o mamă care în curând va avea un cuib gol. Cel mai mic dintre cei șase copii ai vedetei, gemenii, au ambii 17 ani și probabil se vor muta mai departe în viitorul apropiat. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Jolie tocmai și-a scos casa din Los Angeles la vânzare.
În mai puțin de un an, Matthieu Blazy a transformat pantoful Chanel într-un teren de testare, între moștenire și ireverență subtilă.
Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.
O odă adusă măiestriei și naturii, noua colecție capsulă From the Atelier de la Jimmy Choo ridică geanta BON BON printr-o explorare artistică a pielii, inspirată de anotimpuri.
Industria modei a tratat mult timp sustenabilitatea ca pe un instrument de marketing. Geopolitica este pe cale să o transforme într-un instrument de supraviețuire.
Constructorul german Porsche va vinde participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori legaţi de familia miliardarului egiptean Sawiris, în contextul în care noul CEO încearcă să redreseze performanţa companiei, transmite Reuters.
Pentru a 200-a aniversare, evian® celebrează tinerețea ca stare de spirit printr-o colaborare artistică excepțională cu Jeff Koons.
Sub soarele maurician, Calzedonia celebrează o feminitate liberă și luminoasă alături de Laetitia Casta pentru colecția sa de vară 2026.
O serie de rezultate sub așteptări pentru primul trimestru, raportate de grupurile franceze LVMH, Kering și Hermès, pune sub semnul întrebării speranțele privind o redresare a sectorului în acest an, scrie Business of Fashion.
Hermès a redefinit ideea de jocuri prin masa de biliard Off Piste. Aceasta are o lungime de 2,5 metri și îmbină măiestria artizanală și designul impecabil.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.
Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.
Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.