Titlul a fost introdus de Napoleon Bonaparte în 1802 și este acordat pentru servicii speciale aduse statului francez.
Deși este de origine britanică, Stella McCartney alege de mulți ani încoace să își prezinte colecțiile în cadrul Paris Fashion Week.
Ceremonia prin care Stella McCartney a primit titlul și medalia Legiunii de Onoare a avut loc la Palatul Élysée. Acestea i-au fost acordate de către președintele Franței, Emmanuel Macron, care a ținut un speech în care a vorbit despre cariera ei, practicile sustenabile, lupta sa pentru drepturile animalelor și dedicarea ei față de brandul propriu, dar și față de familia ei. La ceremonie au participat artistul Paul McCartney (tatăl Stellei), fratele și sora ei, Alasdhair Willis (soțul ei), precum și doi dintre copiii lor. Printre restul invitaților s-au numărat Brigitte Macron, Antoine Arnault (CEO Dior și fiul lui Bernard Arnault, președintele conglomeratului LVMH), jurnalista Gayle King, Bianca Jagger și Naomi Watts.
Stella McCartney deține încă două titluri similare, oferite de statul englez. În 2022 a fost numită Commander of the Order of the British Empire (CBE), iar în 2013, a primit din partea Reginei Elisabeta a II-a titlul Order of the British Empire (OBE).
Un Boeing 747-8 ultra-luxos, operat de flota guvernamentală Qatar Amiri Flight și evaluat la aproximativ 400 de milioane de dolari, a aterizat în Mallorca pe 10 august 2026, cu doar două zile înainte de eclipsa solară totală.
Jo Malone London a colaborat cu Fortnite pentru lansarea unei experiențe interactive care va avea loc timp de două săptămâni. Această experență este inspirată de coasta britanică și a fost creată pentru a susține cel mai nou parfum al casei Sea Salt & Bergamot.
Vânzările Casei Hermès în prima jumătate a anului au crescut cu 6%, pe fondul creșterii vânzărilor în America. Celebra Maison specializată în crearea de articole de lux din piele a înregistrat o creștere accelerată în al doilea trimestru, subliniind rezistența sa la o încetinire mai generală a industriei de lux.
La Christie's, cele mai râvnite articole din noua colecție Devil Wears Prada vor fi scoase la licitație în curând, în beneficiul a două organizații dedicate presei și modei.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Alexia Eram pare că o ia pe urmele tatălui său și pregătește să intre într-o nouă afacere cu produse cosmetice.
Delicat, feminin și inspirat de lumea lenjeriei intime, bikiniul cu dantelă este pe cale să devină piesa vestimentară obligatorie a verii 2026, reinventând costumul de baie cu o eleganță retro irezistibilă.
Vânzările Chanel au crescut cu două cifre în prima jumătate a anului, depășind rivalii de lux, inclusiv LVMH, deoarece cumpărătorii bogați au cheltuit o grămadă de bani pe noile creații de modă ale designerului Matthieu Blazy.
Constructorul chinez BYD își continuă ofensiva pe piața auto și face un nou pas către segmentul premium, odată cu lansarea modelului Da Han, o limuzină electrică de mari dimensiuni care țintește direct rivali consacrați precum Mercedes S-Class, Mercedes EQS și BMW Seria 7.
Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.
Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.
Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.
Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.
Tommy Hilfiger prezintă campania de toamnă 2026 TOMMY HILFIGER Always Denim cu Romeo Beckham în rol principal. Campania a fost filmată în cadrul hotelului The Mark, unde stilul newyorkez și influența culturală se întâlnesc.
Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.
Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.
Pierpaolo Piccioli a făcut o intrare remarcabilă la Balenciaga, transformând mitica geantă City Bag într-o creație haute couture spectaculoasă.
Designerul Olivier Rousteing a fost numit director de creație al brandului Rabanne. Rousteing este cunoscut în special pentru colaborarea lui îndelungată cu casa de modă Balmain, pentru care a servit drept director de creație timp de 14 ani. Postul la Rabanne a rămas de curând liber, după ce designerul Julien Dossena a încetat colaborarea cu brandul după 13 ani la cârma lui.