Românii ocupă un loc rușinos în topul țărilor cu consum excesiv de băuturi alcoolice din UE

România ocupă locul 5 în topul țărilor cu un model de consum excesiv (cel puțin 60 de grame de alcool pur la bărbați/40 grame la femei, cel puțin odată la 30 de zile), după locuitorii țărilor nordice.

Peste 25% din alcoolul consumat în țara noastră este nefiscalizat, produs în gospodării, în afara unui regim de control, arată un studiu al Reveal Marketing Research privind obiceiurile de consum de alcool ale adulților din mediul urban, potrivit wall-street.ro. Studiu s-a desfășurat la finalul anului 2019, pe un eșantion reprezentativ de 1002 persoane, 523 femei și 479 de bărbați, intervievați online (CAWI).

Băuturile alcoolice preferate ale românilor

Aproximativ o treime dintre români preferă berea, în general cea produsă în unități industriale (28%), dar există un interes în creștere și pentru cea artizanală (2,7%), bărbații fiind principalii consumatori (37,8% dintre respondenți).

Pe locul doi se situează vinul, ales de unul din cinci români, urmat de cidru (15,4%), care este preferat mai mult de către femei (21,2%).

Spirtoasele, atât cele autohtone, cât și cele de import trezesc interesul a doar 3-7% din populația urbană.

Aproape un sfert dintre respondenți au declarat că nu beau.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Balenciaga transformă wellness-ul într-o nouă expresie a luxului

Balenciaga își extinde interesul tot mai pronunțat pentru performanță și starea de bine dincolo de podiumurile de modă, lansând o inițiativă globală care poziționează wellness-ul în centrul universului luxury.

Care este starea de sănătate a Andreei Sasu după cele două luni petrecute pe patul de spital

Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.

Ceasurile vintage de lux ajung la topit în urma prețului record la aur

Creșterea spectaculoasă a prețului aurului determină tot mai mulți comercianți și proprietari să trimită la topit ceasuri de lux vintage, deoarece valoarea aurului din acestea a ajuns să depășească prețul care poate fi obținut pe piața second-hand, potrivit unei analize Reuters.

Ferrari intră în universul skincare

Scuderia Ferrari HP a anunțat primul său parteneriat oficial din industria îngrijirii pielii. Echipa italiană a desemnat SkinCeuticals drept partener oficial de skincare într-un acord multianual care reunește două branduri construite în jurul acelorași valori: performanță, precizie și inovație.

Rolex majorează din nou preţurile ceasurilor din aur

Producătorul elveţian de ceasuri de lux Rolex a majorat în această lună preţurile modelelor din aur, la nivel global, cu aproximativ 5%, marcând o a doua scumpire în 2026 pe pieţe importante precum Statele Unite, Marea Britanie şi Hong Kong, transmite Reuters.

Chanel a anunțat un nou director de creație de bijuterii

Chanel a anunțat numirea lui Marie-Laure Cérède în funcția de directoare a studioului de creație de bijuterii. Designerul, care îl succede pe Patrice Leguéreau (decedat la sfârșitul anului 2024), își va prelua funcția în octombrie anul acesta.

Primark numește un nou director financiar și se extinde în România

Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.

Saint Laurent o numește pe Anouck Duranteau-Loeper în funcția de director general adjunct

Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.

Prada a prezentat noile costume ale astronauților de la NASA

Prada a prezentat echipamentul de bază pe care astronauții NASA îl vor purta în viitoarele misiuni lunare. Proiectul consolidează parteneriatul dintre celebra casă italiană și industria aerospațială, care a început în 2024 cu prezentarea unui costum spațial care se preconizează că va fi utilizat în cadrul așteptatei misiuni Artemis 4 a NASA, care va avea loc în 2028.

Intervenția estetică rară la care vrea să apeleze Gabriela Prisăcariu

Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.

Ce afaceri record generează singurul magazin Louis Vuitton din România

Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul trecut afaceri record pe piața de la noi.

Moët & Chandon deschide un nou capitol creativ cu Pharrell Williams

Pentru vară, Moët & Chandon își continuă colaborarea cu Pharrell Williams și dezvăluie o nouă reinterpretare a parfumului Ice Impérial, celebrând spiritul de pionierat și know-how-ul Casei.

Primark numește un nou director financiar și se extinde în România

Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.

hourglass_full 6 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Saint Laurent o numește pe Anouck Duranteau-Loeper în funcția de director general adjunct

Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.

hourglass_full 6 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Ce afaceri record generează singurul magazin Louis Vuitton din România

Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul trecut afaceri record pe piața de la noi.

hourglass_full 7 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
SUA devine noul motor al industriei de lux

Marile case europene de lux își intensifică investițiile în Statele Unite, printr-un val de deschideri de magazine și prezentări de modă menite să atragă o nouă generație de consumatori ultra-bogați, ale căror averi au crescut datorită boom-ului din tehnologie și inteligență artificială.

hourglass_full 14 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Bonus de 400.000 de dolari pentru angajații Samsung

Angajații Samsung Electronics au aprobat un acord istoric de împărțire a profiturilor, care se așteaptă să acorde angajaților din divizia de cipuri, aflată în plină expansiune, un bonus mediu de aproape 400.000 de dolari, scrie Korea Herald.

hourglass_full 21 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Acțiunile Ferrari scad după lansarea primului model electric

Prețul acțiunilor Ferrari a scăzut după ce a fost dezvăluită mult așteptata primă mașină electrică, cu un aspect minimalist creat de fostul șef de design de la Apple, Jony Ive, care se îndepărtează de mașinile sport pe benzină ale producătorului italian.

hourglass_full 22 day ago format_list_bulleted ECONOMIC