Pentru majoritatea oamenilor, pandemia de coronavirus a însemnat mai puține călătorii. Nu și pentru familiile super-bogate care își folosesc din ce în ce mai mult banii pentru a trece frontierele care altfel le-ar fi închise. Aceasta este elita, în care cererile de pașapoarte nu se bazează pe naționalitate sau cetățenie, ci pe bogăție și dorința de se fi oriunde în lume.
Aceste așa-numite programe cetățeni-prin-investiții, sau CIP-uri, sunt în prezent o industrie în creștere, la fel și acordurile de rezidență-investiție, cunoscute și sub numele de „pașapoarte de aur”.
Acestea reprezintă o modalitate prin care persoanele ultra-bogate nu numai că își diversifică portofoliul mutându-și banii într-o țară, dar și primesc beneficiile cetățeniei, inclusiv un nou pașaport. În ultimii cinci până la 10 ani, motivațiile principale ale participanților la CIP - care tind să aibă o avere estimată între 2 milioane de dolari și peste 50 milioane dolari - au fost libertatea de mișcare, beneficiile fiscale și factorii de viață, cum ar fi o educație mai bună sau libertăți civile.
Dar, cu Covid-19 care a transformat dramatic anul 2020, unele familii bogate au în vedere și asistența medicală, răspunsurile pandemice și potențialele paradisuri pentru a se asigura că au un plan de rezervă pentru viitor. „Oamenii își doresc o poliță de asigurare a unei cetățenii alternative, care le oferă un plan B”, spun experții, potrivit CNN. „Oamenii bogați nu planifică pe 5 sau 10 ani - planifică mai mult de 100 de ani în avans, în ceea ce privește bogăția și bunăstarea.”
În ceea ce privește programele de cetățenie specifice, Muntenegru și Cipru au fost cele mai populare, cu noi cereri în creștere de 142% și, respectiv, 75%, în primul trimestru al anului 2020, comparativ cu al patrulea trimestru al anului 2019. Malta a păstrat de asemenea un interes constant. Programele de rezidență din Australia și Noua Zeelandă sunt, de asemenea, la cerere mare, dar pentru un alt motiv: gestionarea crizelor.
Creșterea spectaculoasă a prețului aurului determină tot mai mulți comercianți și proprietari să trimită la topit ceasuri de lux vintage, deoarece valoarea aurului din acestea a ajuns să depășească prețul care poate fi obținut pe piața second-hand, potrivit unei analize Reuters.
Scuderia Ferrari HP a anunțat primul său parteneriat oficial din industria îngrijirii pielii. Echipa italiană a desemnat SkinCeuticals drept partener oficial de skincare într-un acord multianual care reunește două branduri construite în jurul acelorași valori: performanță, precizie și inovație.
Producătorul elveţian de ceasuri de lux Rolex a majorat în această lună preţurile modelelor din aur, la nivel global, cu aproximativ 5%, marcând o a doua scumpire în 2026 pe pieţe importante precum Statele Unite, Marea Britanie şi Hong Kong, transmite Reuters.
Chanel a anunțat numirea lui Marie-Laure Cérède în funcția de directoare a studioului de creație de bijuterii. Designerul, care îl succede pe Patrice Leguéreau (decedat la sfârșitul anului 2024), își va prelua funcția în octombrie anul acesta.
Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.
Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.
Prada a prezentat echipamentul de bază pe care astronauții NASA îl vor purta în viitoarele misiuni lunare. Proiectul consolidează parteneriatul dintre celebra casă italiană și industria aerospațială, care a început în 2024 cu prezentarea unui costum spațial care se preconizează că va fi utilizat în cadrul așteptatei misiuni Artemis 4 a NASA, care va avea loc în 2028.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul trecut afaceri record pe piața de la noi.
Pentru vară, Moët & Chandon își continuă colaborarea cu Pharrell Williams și dezvăluie o nouă reinterpretare a parfumului Ice Impérial, celebrând spiritul de pionierat și know-how-ul Casei.
Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.
Jean Paul Gaultier pășește în lumea parfumurilor de nișă cu o nouă colecție: Atelier Gaultier. Aceasta marchează intrarea brandului Jean Paul Gaultier pe o nouă piață, cea a esențelor de lux.
Confruntat cu o încetinire dureroasă din ultimii ani, sectorul de lux încearcă să-și recapete energia jonglând cu o abordare de bază și găsirea de noi modalități de a se conecta cu clienții.
Skims își extinde prezența globală în retail, planificând să deschidă primele magazine permanente în Asia și anunțând noi locații emblematice în Hong Kong și Seul.
Casa de modă de lux Gucci, parte a grupului Kering, devine „name partner” al echipei de Formula 1 Alpine. Luca de Meo, fost șef al grupului Renault, din care face parte marca Alpine, și actual CEO al grupului Kering, dă o mână de ajutor echipei pe care a creat-o pe fundația Renault F1.
Ferrari lansează prima mașină complet electrică pe care brandul de lux a produs-o vreodată.
Dezvăluiți la Google I/O 2026, noii ochelari inteligenți de la Gentle Monster, Google și Samsung își propun să facă inteligența artificială la fel de naturală ca un accesoriu de zi cu zi.
Lansarea unei noi colecții realizate de Swatch împreună cu producătorul elvețian de lux Audemars Piguet a provocat cozi uriașe, haos și chiar altercații în fața magazinelor din mai multe orașe europene, transmite Il Post.