Părinții se poate să-ți fi format personalitatea pe care o ai la locul de muncă

Părinții tăi au avut o contribuție mare în ceea ce privește dezvoltarea ta – probabil că ți-au format, fără să știe și comportamentul din birou.

Natura relației dintre părinți și, mai ales, dacă ei și-au rezolvat probleme pe cale amiabilă și constructivă sau au recurs la conflict, se poate să vă fi modelat relația ta cu ceilalți. În limbaj psihologic, dacă părinții tăi aveau o relație nesănătoasă, s-ar putea ca asta să îți modeleze „stilul de atașament”.

Teoria atașamentului, propusă pentru prima dată de psihologul britanic John Bowlby la mijlocul secolului trecut, spune că relațiile noastre formative - în special cu părinții noștri - modelează cum ne raportăm la ceilalți oameni pe care-i cunoaștem în viață. În termeni de bază, oamenii sunt împărțiți în cei care dezvoltă un „atașament sigur”, ceea ce înseamnă că sunt încrezători în valoarea lor și au încredere în ceilalți; „atașament anxios”, au o încredere scăzută în ei și se tem de respingerea și neglijarea din partea celorlalți, căutând în mod constant reasigurare; sau „atașament ezitant”, ceea ce înseamnă că au și o valoare scăzută de sine și o încredere scăzută în ceilalți, dar fac față evitând apropierea prea mare de ceilalți.

Există mulți factori care contribuie la tipul de stil de atașament pe care îl dezvoltăm, inclusiv relația părinților noștri, precum și propria personalitate, care în sine reflectă un amestec de factori de mediu și genetici. Totuși, relația părinților noștri unul cu celălalt a oferit un model pentru modul în care percepem noi felul în care conflictele ar trebui rezolvate în relațiile apropiate iar cercetările sugerează că aceasta are consecințe asupra stilului de atașament ulterior al copiilor.

Un studiu care a implicat 157 de cupluri, formate din oameni ai căror părinți au divorțat când erau copii a descoperit că aceștia aveau mai multe șanse să aibă un stil de atașament nesigur ca adulți. Timp de mai mulți ani, teoria atașamentului a fost folosită în cea mai mare parte pentru a examina modul în care stilul de atașament al oamenilor, așa cum este el format în copilărie, influențează comportamentul lor în relațiile lor romantice ca adulți (nu este surprinzător, cele două stiluri de atașament nesigure sunt asociate cu relațiile romantice de adult cu o calitate mai slabă). Totuși, din ce în ce mai mult, psihologii care lucrează în angajări apelează la teoria atașamentului pentru a ajuta la explicarea comportamentului angajaților din birou, numărul de lucrări pe această temă crescând mult în ultimii ani.

Există diferite moduri în care stilul de atașament îți poate afecta comportamentul la muncă. De exemplu, dacă ești anxios, s-ar putea să te temi să te confrunți cu respingerea și asta cu timpul duce la o performanță slabă. Dacă ai un stil de atașament ezitant, este mai probabil să ai încredere mai mare în șefi decât în colegi.

Totuși, stilul tău de atașament se poate schimba în timp. Cercetările recente au arătat că stilul de atașament evoluează într-o oarecare măsură de-a lungul vieții ca răspuns la circumstanțele actuale. Dacă ai norocul să ai un partener de încredere, iubitor, este foarte probabil să îți crească încrederea în puterile proprii și încrederea în ceilalți - manifestându-se într-un final într-un stil de atașament sigur. Acesta este un proces care a fost numit „paradoxul dependenței” - adică faptul că cineva depinde de noi ne crește autonomia. Modurile tale de a te raporta la ceilalți la locul de muncă pot avea rădăcini profunde deci în copilăria ta, dar dacă psihologia ne-a învățat un lucru, acesta este că avem situații în care este foarte posibil să te schimbi în timp.