Omul de afaceri se află deja la a treia căsătorie și pentru prima oară a vorbit despre motivele care au dus la primele două divorțuri.
Cristi Borcea a declarat de foarte multe ori că fotbalul reprezintă o parte din el, iar acest lucru s-a văzut pe tot parcursul anilor în care a fost la conducerea echipei.
Recent, fostul acționar sportiv a dezvăluit care este lucrul pentru care s-ar despărți fără să stea prea mult pe gânduri de actuala sa soție.
„Nu poate să-mi impună mie vreo femeie sau soția mea așa ceva. Fotbalul e viața mea, a fost înaintea soțiilor, familiilor, copiilor. Pentru asta am ajuns și la două divorțuri și la o operație pe cord deschis la 41 de ani. Pe lângă detenție, cinci ani și jumătate. Fotbalul e viața mea”, a declarat vedeta, potrivit as.ro.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit în anul 2018 și sunt foarte fericiți împreună. Greutățile nu au lipsit din căsnicia lor, însă au reușit să treacă peste orice obstacol. Fostul fotomodel este de părere că aceste greutăți i-au unit și mai mult.
„Între mine şi Cristi a existat şi există o chimie. Fără chimia asta despre care vorbesc, nu poţi rezista! În plus, am trecut împreună prin foarte multe lucruri. Despre unele se ştiu, despre altele, mai puţin. Toate astea ne-au sudat legătura!”, a declarat Valentina Pelinel pentru Playtech.ro.
Chanel a anunțat numirea lui Marie-Laure Cérède în funcția de directoare a studioului de creație de bijuterii. Designerul, care îl succede pe Patrice Leguéreau (decedat la sfârșitul anului 2024), își va prelua funcția în octombrie anul acesta.
Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.
Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.
Prada a prezentat echipamentul de bază pe care astronauții NASA îl vor purta în viitoarele misiuni lunare. Proiectul consolidează parteneriatul dintre celebra casă italiană și industria aerospațială, care a început în 2024 cu prezentarea unui costum spațial care se preconizează că va fi utilizat în cadrul așteptatei misiuni Artemis 4 a NASA, care va avea loc în 2028.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul trecut afaceri record pe piața de la noi.
Pentru vară, Moët & Chandon își continuă colaborarea cu Pharrell Williams și dezvăluie o nouă reinterpretare a parfumului Ice Impérial, celebrând spiritul de pionierat și know-how-ul Casei.
Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.
Jean Paul Gaultier pășește în lumea parfumurilor de nișă cu o nouă colecție: Atelier Gaultier. Aceasta marchează intrarea brandului Jean Paul Gaultier pe o nouă piață, cea a esențelor de lux.
Confruntat cu o încetinire dureroasă din ultimii ani, sectorul de lux încearcă să-și recapete energia jonglând cu o abordare de bază și găsirea de noi modalități de a se conecta cu clienții.
Casa de modă spaniolă de lux dezvăluie o campanie comemorativă. Pentru a marca cea de-a 180-a aniversare, Loewe a organizat o ședință foto în care aduce un omagiu moștenirii sale, care va fi însoțită de lansarea unei colecții capsulă în ediție specială și a unui scurtmetraj de animație care retrăiește unele dintre cele mai importante momente importante din istoria sa.
Henry Zankov a fost numit director artistic al casei de modă Diane Von Furstenberg. Colecția sa de debut va fi prezentată în septembrie, în cadrul New York Fashion Week.
Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie că cei doi pregătesc acum și o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia.
Lumea parfumeriei de lux este în doliu după moartea lui Olivier Creed, unul dintre cei mai influenți parfumieri ai epocii moderne și omul care a transformat Casa Creed într-un simbol global al eleganței și rafinamentului olfactiv. Descendent al celei de-a șasea generații a familiei fondatoare Creed, Olivier a fost considerat de mulți drept „cel mai elegant parfumier din lume”.
Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.
Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.
Simona Halep și-a păstrat un stil de viață echilibrat și după retragerea din tenis. Recent, fosta lideră WTA a dezvăluit "băutura magică" care o ajută să se mențină în formă la 34 de ani.
Legenda tenisului mondial Roger Federer a bifat o nouă performanță impresionantă, de această dată în afara terenului. Al doilea cel mai longeviv lider mondial din istorie a intrat pentru prima dată pe lista miliardarilor realizată anual de revista de business Forbes, publicația estimând averea sa la aproximativ 1,1 miliarde de dolari.