Mateia a revenit cu o surpriză muzicală într-o perioadă nesigură. Din păcate, războiul din Ucraina are loc la câțiva kilometri de familia ei din Moldova și nu se simte confortabil. Solistei, aflată în SUA, unde activează ca și model, i-a venit ideea de a realiza un cover după piesa "Zombie" interpretată de trupa The Cranberries.
„Melodia aceasta întodeauna a fost aproape de sufletul meu, pentru că transmite un mesaj puternic emoțional. Am înregistrat-o în Los Angeles acum ceva timp, însă am simțit că acum este momentul potrivit că oamenii să o redescopere, dar de această dată în varianta mea. Fiind vorba despre un cover și nu despre un videoclip complex al unei piese proprii, filmarea a durat doar două ore. Am vrut ceva simplu, pentru că mi-am dorit că mesajul puternic să capteze toată atenția, Locuiesc deja de ceva timp în Statele Unite, așa că am început să lucrez de curând cu o super echipă din Los Angeles. Sunt în lumea modei de foarte mulți ani și am ocazia de a lucra în fiecare zi cu profesioniști. Așa că atenția la detalii face parte din “rutina zilnică”. Personal, întotdeauna mi-a plăcut simplitatea și consider că “less is more”, spune ea.
Solista este o mare fană a trupei The Cranberries și a încercat astfel să tragă un semnal de alarmă pentru războiul din Ucraina.
„Îmi place trupa The Cranberries foarte mult, iar piesă “Zombie” este un tribut adus de mine regretatei solistei Dolores O'Riordan. Am câteva rude în Ucraina, dar din păcate am pierdut legătura. Mă simt foarte tristă pentru ceea ce se întâmplă în această perioadă în Ucraina. Nu credeam că voi vedea așa ceva în ziua de azi. E o perioada dificilă pentru noi toți! După doi ani de pandemie trebuie să ne unim, nu să facem război. Lucrez la un album care este încă în lucru și colaborez cu mai multe persoane din România și din UȘA. Almost ready !!!", spune tânăra solistă.
Mateia provine din Republica Moldova însă a făcut carieră în modelling în SUA.
„Adrian Sînă de la Akcent este cel care m-a descoprit și cu care am colaborat pe piesă “Faină”. La acea vreme foloseam un alt pseudonim, mă numeam Liv. Pe partea de modelling, cel “responsabil” a fost Bogdan P de la Mandarină Models”, a spus tânăra.
În realitate tânăra este un model bine cotat în Statele Unite ale Americi, după ce a fost remarcată din întâmplare. A terminat școala de muzică și cântă de când se știe.

Tânăra colaborează în SUA cu mărci renumite precum Victoria’s Secret, Tommy Hilfiger, Guess, etc. „Până acum am făcut parte din multe campanii, însă printre preferatele mele se numără „Beach Bunny Resort 2020 Campaign și „Raw Spirit Perfumes” unde am lucrat cu celebrul fotograf al mărcii Victoria’s Secret - Russel James. Am avut onoarea să fac parte și din Angels Book (Victoria Secret), alături de Gigi Hadid, Adriana Lima, Kendal Jenner, etc. De asemenea, am apărut pe copertele multor publicații de modă renumite precum Harper’s Bazaar, Marie Claire, Vogue, Ocean Drive, Elle, L’Officiel, Numero, etc”, a mai spus ea.
Mateia a înregistrat mai multe coveruri pentru diverse piese și vrea să lanseze un album cu piesele ei.
Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.
Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.
Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.
Tommy Hilfiger prezintă campania de toamnă 2026 TOMMY HILFIGER Always Denim cu Romeo Beckham în rol principal. Campania a fost filmată în cadrul hotelului The Mark, unde stilul newyorkez și influența culturală se întâlnesc.
Kylie Jenner lansează Mood Stones, prima colecție construită în jurul a trei ape de parfum distincte. Noua gamă fost lansată oficial pe 30 iulie pe site-ul Kylie Cosmetics, iar din 2 august este disponibilă și în magazinele partenerilor..
Piața globală a bunurilor personale de lux a intrat într-o nouă etapă de creștere, considerată mai sănătoasă și mai sustenabilă, potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului True Luxury Global Consumer Insights, realizat de Boston Consulting Group (BCG) pentru Altagamma.
Yann Musquin va prelua rolul de director general al mărcilor de parfumuri LVMH începând cu 3 august. El îl succede pe Romain Spitzer, care părăsește grupul după 10 ani la conducerea diviziei.
Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.
Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.
Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.
Hermès a dezvăluit Disque Jockey Club, o consolă DJ complet funcțională care transformă echipamentele audio profesionale într-un obiect de design de colecție. Consola a fost dezvoltată de Atelier Horizons sub coordonarea lui Axel de Beaufort, în colaborare cu DJ-ul britanic Prince Charles.
Farmecul îmbătător al Siciliei nu mai evocă imaginea sudului Italiei surprinsă de Mario Puzo, Coppola și familia Corleone. Insula nu mai miroase a acel peisaj atemporal, cu palatele sale dărăpănate, străzile pline de gropi și un farmec autentic departe de luxul internațional.
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.