La fel ca lenjeria de corp, măștile sunt refolosibile, sunt făcute din materiale respirabile și ușoare la atingere. Măștile au fost lansate sâmbătă în cinci culori tonale: Nisip, Argilă, Sienna, Cacao și Onyx, cu prețuri începând de la 8 dolari. La doar câteva ore de la lansarea produsului, Kim a scris pe Twitter că stocul s-a epuizat dar că vor continua să producă.
„Din păcate, măștile noastre de pe @skims s-au vândut astăzi, dar lucrăm cu partenerul local din L.A. pentru a produce altele cât mai repede posibil”, a spus Kim Kardashian West pentru cei 64 de milioane de fani.
Skims, brandul fondat de Kardashian anul trecut, donează 10.000 de măști pentru organizațiile nonprofit Baby2Baby, Good+Foundation și LA Food Bank și grupul National Domestic Workers Alliance.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Guess a ales-o pe Chiara Ferragni drept vedeta campaniei sale primăvară/vară 2026, celebrând o feminitate contemporană, liberă și hotărâtă să fie încrezătoare.
Véronique Nichanian, creatoarea care a condus linia masculină Hermès timp de aproape patru decenii, şi-a prezentat sâmbătă ultima colecţie în cadrul Paris Fashion Week, înainte de a preda ştafeta tinerei creatoare britanice Grace Wales Bonner, relatează Reuters.
Casa de modă Jacquemus, fondată în 2009 de către designerul francez Simon Porte Jacquemus, a anunțat astăzi primul său ambasador de imagine.
Casa de modă Givenchy introduce nou model de geantă în portofoliul său de accesorii din piele – este vorba despre geanta The Snatch, care va fi disponibilă pentru achiziționare online și în magazinele brandului începând de astăzi.
Hainele bunicii revin în garderoba generațiilor tinere. Numele acestui fenomen? „Poetcore”, sau estetica poetului, care încurajează mai multă blândețe, autenticitate și simplitate.
Louis Vuitton își dezvăluie campania primăvară-vară 2026 pentru femei, o odă poetică adusă intimității și libertății întruchipate de Jennifer Connelly.