La fel că și la Rita, și de data aceasta, la botezul Verei, cei doi părinți și-au creștinat și cea de-a două fetiță sâmbătă, 3 octombrie, organizând petrecerea de botez într-un cadru de poveste, rustic, precum în poveștile tradiționale. Evenimentul a fost organizat la Casa Olarului, la Baia Sprie, Maramureș, a fost unul extrem de relaxat, cu invitați cunoscuți, prieteni apropiați de-ai actriței precum Adela Popescu și Radu Vălcan, Nicolai Tand și familia lui sau designerul Stephan Pellger.
Atmosfera a fost întreținută de frații Petreuș, care au dat tonul distracției tradiționale, completând perfect cadrul câmpenesc al momentului. Obiceiurile locurile au fost la cinste la acest botez, de la hainele tradiționale cu care a fost îmbrăcată Vera, la mâncarea făcută de bătrânele locului la ceaun sau la cuptoarele tradiționale.
Rita a fost cumințică și s-a simțit foarte bine la eveniment, la fel ca toți invitații. Din pacaate au lipsit de la eveniment două prietene bune ale Laurei, Dana Rogoz sau Tily Niculae și ele proaspete mămici.
Ceea ce pierde noul Bentley Continental GT în cilindri se compensează în putere.
Reguli de acces şi conduită la concertul susţinut de Mariza
Andreea Bostănică a făcut, de- alungul timpului, o adevărată avere cu ajutorul rețelelor de socializare, acolo unde este extrem de activă, în fiecare zi.
Rihanna și A$AP Rocky au sărbătorit în weekend „Ziua Mamei” și l-au serbat și pe fiul lor mai mare, care a împlinit 2 ani.
Adelina Pestrițu și-a cumpărat o mașină nouă. Într-un clip postat pe rețelele de socializare, fosta prezentatoare de televiziune le-a arătat fanilor ei noul bolid, care valorează peste 200.000 de euro.
Viviana Sposub și-a luat, recent, fanii prin surprindere, atunci când a apărut în rochie de mireasă.
Gala Met este un eveniment atrăgător. Toată lumea de acolo vrea să fie remarcată; se îmbracă să fie remarcabil. Dar nu Usher.
Noul program „Icoane” al Airbnb include experiențe singulare care au rădăcini în cultura pop.
Andrei Șelaru, alias Selly, se poate mândri cu o experiență profesională variată. A debutat în online în 2012, în calitate de vlogger, treptat diversificându-și activitatea atât în televiziune, cât și în afaceri.
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, a făcut o nouă investiție.
Un portret realizat de Gustav Klimt în ultimul an de viață a fost redescoperit anul trecut de specialiști, după mai bine de un secol de la dispariția sa. Este una dintre cele mai rare piese ale artistului austriac și printre cele mai valoroase lucrări din Europa Centrală.
Adela Popescu, în vârstă de 37 de ani, s-a retras din televiziune la scurt timp după ce a născut al treilea copil.