O zi de naștere specială despre care vedeta a scris pe site-ul ei - lauracosoi.ro. "Cu toată curtea împodobită de sărbătoare, cu baloane colorate și stegulețe, flori, cadouri multe, lacrimi de emoție de la amintirile de acum doi ani și de bucurie pentru prezent – asta a fost atmosfera de la ziua Ritei, pe care am sărbătorit-o anul acesta în formulă restrânsă, doar cu familia. Bineînțeles că ne-am fi dorit să procedăm ca anul trecut, când am avut curtea plină de râsete de copii, însă acum nu s-a putut. Din responsabilitate pentru toată

perioada când am stat acasă și respect pentru cei apropiați, ne-am gândit că nu e cazul să riscăm și să ne strângem toți grămadă. Dar nici n-am vrut ca ziua Ritei să treacă neserbată pentru că de-acum e mare și înțelege bine ce înseamnă un asemenea eveniment. Știe că la aniversări avem tort, suflăm în lumânări și se cânta „La mulți ani”. De fapt, cânta și ea cu noi!Dată fiind situația, am ales o soluție intermediară, o petrecere cu familia – bunicii, unchii și mătușile, urmând ca în week-end, dacă se poate, să chemăm și dintre prietenii ei: câte doi copii odată. Am avut emoțîi încă din ajunul zilei ei de naștere, iar noaptea am dormit mai agitată decât de obicei.

Îmi tot veneau în minte amintiri de acum doi ani, primele dureri, care anunțau travaliul, nașterea, apoi momente cu Rita bebeluș și multe alte imagini cu ea de când era mică și până a ajuns fetiță vorbăreață, activă, tandră și cu personalitate de azi. De ziua ei de naștere totul a fost aranjat ca la carte. Am împodobit curtea cu stegulețe și baloane colorate, i-am curățat locul de joacă și i l-am reamenajat. Am pus pe jos târtan, că să se poată juca și pe ploaie sau ninsoare, iar sărbătoarea a început imediat ce a deschis Rita ochii.

Cu zeci de baloane în mâini, i-am cântat „La mulți ani” cât încă era în pat și i-am dat un buchețel de flori de la mama mea, buni Li, cum îi spune ea. Apoi am îmbrăcât-o cu rochiță, am pieptănat-o și am coborât să luăm micul dejun cu toată familia", a povestit actrița pe site iar restul articolului îl puteți citi acolo.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.
Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.
Săptămâna Modei de la Milano revine între 22 și 28 septembrie 2026 cu o programă care subliniază vitalitatea și acoperirea tot mai internațională a modei italiene: 203 de angajamente în total, inclusiv 61 de prezentări (54 fizice și șapte digitale), 88 de prezentări (patru cu programare) și 54 de evenimente.
Calvin Klein a lansat Euphoria Signature Elixir, un nou parfum intens care reinterpretează caracterul primului parfum Euphoria printr-o compoziție mai profundă și mai concentrată. Pentru campania de promovare a noului parfum, brandul a numit-o ambasador global pe Rosalía, care a devenit una dintre figurile asociate campaniilor recente de parfumuri ale Calvin Klein.
După ani de majorări de prețuri, brandurile de lux își ajustează strategia pe fondul încetinirii vânzărilor și caută modalități de a atrage clienți fără să își afecteze poziționarea premium.
Sabato De Sarno, fostul director de creație al Gucci, începe un nou capitol profesional, fiind numit în același rol la Icicle, brandul de îmbrăcăminte pentru bărbați și femei fondat la Shanghai de Ye Shouzeng și Shawna Tao.
Pentru campania sa de toamnă/iarnă 2026, Zalando transformă eternul „Cum ar trebui să mă îmbrac?” într-o comedie cinematografică cu Lily Collins, Bella Freud și Nicky Campbell în rolurile principale.
Designerul Ib Kamara a anunțat că își părăsește rolul de director de creație al brandului Off-White. Kamara a ocupat acest post din 2022, când a fost numit succesor al regretatului designer și director de creație Virgil Abloh.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.