Laserele medicale, soluție pentru afecțiunile dermatologice

Laserele medicale aduc tehnologie și eficiență în afecţiunile vasculare, acnee, epilare, sau în îndepărtarea ridurilor. Acestea tratează şi întinerește, fiind soluția de tratament cea mai modernă, cu eficiența cea mai sporită, care ne scapă de injecţii sau bisturiu într-o gamă largă de afecţiuni și din zona estetică.

Tratamentele anti îmbătrânire cu laserele ClearLift și ClearSkin au efecte durabile în timp, fiindcă se bazează pe un proces natural de reîntinerire. ClearLift stimulează producția de colagen la nivelul feței și gâtului pentru a reda pielii elasticitatea pierdută în timp. Tratementul reduce dimensiunea porilor și ridurile fine de pe față și gât, fiind utilizabil chiar și pe zonele sensibile.

ClearLift

Cele mai multe lasere nu pot fi folosite în zona din jurul ochilor, dar ClearLift poate ajuta această porțiune să își recapete tinerețea. Reîntinerirea laser este un proces gradual, în care efectele se văd pe parcursul a câtorva săptămâni, fiind recomandate minim 4 ședințe, la interval de o lună. Procedura durează jumătate de oră și poate fi efectuată oricând în timpul zilei, chiar și în pauza de masă, deoarece timpul de recuperare este scurt sau nu este necesar, față de alte lasere mai agresive.

Un alt domeniu în care tratamentele laser disponibile își arată eficiența este terapia antiacneică. Laserul Clear Skin reduce flora de tip Propionibacterium acnes prin alterarea membranei celulare bacteriene și reduce activitatea glandelor sebacee. În același timp, el provoacă o reacție de vindecare, cu sinteză de colagen și elastină, corectând cicatricile postacnee.

Clear Skin

Epilarea definitivă cu laser este cea mai răspândită procedură de estetică. Epilarea laser definitivă trebuie efectuată într-o clinică dermatologică, deoarece acest aparat este unul medical, din punctul de vedere al tehnologiei folosite. Soprano Ice Titanium/Platinum este tehnologia laser de ultimă generație, apreciată la nivel mondial, cu cea mai mare eficiență pentru îndepărtarea pilozității.

Soprano Ice Platinum/Titanium combină trei lungimi de undă diferite și este eficient pentru toate tipurile de piele, toate tipurile de pilozitate și în tot timpul anului, putând a fi utilizate chiar și pentru pielea bronzată în maximă siguranță. Procedurile sunt rapide, uşoare, lipsite de durere şi confortabile pentru pacient, asigurând cele mai bune rezultate clinice. Ceea ce aduce nou Titanium este un aplicator quatro (4 cm) cu eficientizarea în timp a acestui tratament, durata este acum înjumătățită și optimizarea mecanismului de răcire.

Soprano Ice Platinum/Titanium




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Camila Cabello este imaginea noului parfum Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.

Casa de modă Emporio Armani are un nou director de creație

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

Brandurile de lux se extind în sectorul medical cu „Haute Wellness”

Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.

Marca lui Beyoncé lansează primul parfum pentru păr

Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.

Războiul din Orientul Mijlociu face hainele mai scumpe

Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.

Președintele Hugo Boss se retrage din funcție

Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.

Acești 29 de „supermiliardari” dețin 27% din averea miliardarilor la nivel global

Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.

Miliardarul Michael Dell l-a depășit pe Jeff Bezos

Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.

Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo

Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.

Vânzările Victoria's Secret au crescut cu 10% și au majorat previziunile pentru întregul an

Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.

Marca lui Beyoncé lansează primul parfum pentru păr

Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.

hourglass_full 5 day ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Fenty Beauty reinventează fondul de ten Pro Filt’r

Fenty lansează Pro Filt’r Fluid Flex Natural Matte Longwear Foundation, un fond de ten care va înlocui formula originală Pro Filt’r Soft Matte Longwear Foundation.

hourglass_full 20 day ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Louis Vuitton celebrează Monogramul printr-o nouă colecție de machiaj

Louis Vuitton marchează 130 de ani de la crearea emblematicului Monogram printr-o colecție în ediție limitată, care reprezintă prima colaborare în domeniul beauty dintre Nicolas Ghesquière și Dame Pat McGrath.

hourglass_full 27 day ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Jo Malone colaborează cu Fortnite pentru lansarea unui nou parfum

Jo Malone London a colaborat cu Fortnite pentru lansarea unei experiențe interactive care va avea loc timp de două săptămâni. Această experență este inspirată de coasta britanică și a fost creată pentru a susține cel mai nou parfum al casei Sea Salt & Bergamot.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Alexia Eram și-a înregistrat propriul brand de cosmetice

Alexia Eram pare că o ia pe urmele tatălui său și pregătește să intre într-o nouă afacere cu produse cosmetice.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH
Zendaya devine noua imagine a parfumului Prada Paradox

Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted BEAUTY&HEALTH