Prezentatorul s-a testat pentru CoVid19 înaintea celei de-a şasea zi de audiţii pentru emisiunea unde este jurat, iar rezultatul a fost pozitiv. După ce a aflat vestea, Andi nu a mai participat la fimări şi s-a autoizolat la domiciliu, având grijă să respecte recomandările medicale. „La sfârşitul acestei săptămâni am fost testat pozitiv la COVID-19, aşa că m-am izolat şi voi lua toate măsurile necesare. În acest moment nu am niciun fel de simptome, ceea ce mă face să sper că voi trece, cu bine, şi peste această provocare!”, a declarat prezentatorul de televiziune.

Cu câteva zile înainte ca vedeta să afle că s-a infectat cu SARS-CoV-2, soția sa, Olivia Steer le spunea oamenilor pe rețelele de socializare să renunțe să mai poarte măștile, să iasă cât mai mult în aer liber și să se îmbrățișeze cât mai des. „În lumina noilor dovezi: 1. daţi-vă măştile jos (legal, oricum nu există obligativitatea purtării lor), 2. ieşiţi în aer liber, 3. faceţi sport şi alergaţi în parcuri, 4. îmbrăţişati-vă, când vă revedeţi, 5. zâmbiţi-vă şi râdeţi cu gură pînă la urechi, 6. luaţi-vă imunitatea înapoi. 7. şi vieţile!”, scria celebra susțînătoare anti-vaccin Olivia Steer pe pagina sa de Facebook.
Conceput pentru viața în mișcare, Dyson HushJet™ Mini Cool oferă prospețime instantanee într-un pachet compact și elegant.
Cu designul său rafinat și tehnologia captivantă, Pilates conectat redefinește experiența de wellness acasă.
Începând cu 2027, BOSS va deveni Official Lifestyle Outfitter al Australian Open, înlocuind marca Ralph Lauren. Conform parteneriatului, BOSS va crea și va furniza uniforme pentru cele 4.000 de persoane implicate în turneu, inclusiv personal, oficiali, arbitri și copii de mingi. Obiectivul este realizarea unui look coerent și modern în întregul complex Melbourne Park.
Pentru colecția primăvară-vară 2026, Schiaparelli transformă pielea într-o iluzie țesută, între virtuozitatea artizanală și poezia vizuală.
Prețurile dinamice bazate pe inteligență artificială migrează de la turism și ospitalitate la comerțul electronic cu produse de modă, producând ajustări de prețuri personalizate, în timp real, care pot atât crește, cât și reduce sumele plătite de consumatori.
Actorul Pedro Pascal devine ambasador Chanel, întruchipând o viziune modernă, elegantă și profund umană asupra Casei.
Oakley începe o nouă etapă în istoria sa încredințându-i lui Matthew M. Williams direcția creativă a liniilor sale de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.
Designerul Harris Reed își părăsește postul de director de creație al casei de modă Nina Ricci, pe care l-a ocupat în ultimii trei ani. Motivul plecării lui Reed este faptul că își dorește să se concentreze pe propriul său brand vestimentar.
Nespresso deschide o nouă eră prin parteneriatul cu Dua Lipa, o icoană culturală și creativă, pentru a reinventa experiența cafelei.
Lumea a cunoscut 390 noi miliardari în ultimul an, conform clasamentului anual Forbes al celor mai bogați oameni ai planetei - mai mult de un nou venit în fiecare zi.
Maison Margiela pătrunde în universul parfumurilor de nișă o dată cu lansarea colecției Scentsorium. Asociată mult timp cu „Replica”, linia de parfumuri construite în jurul memoriei și al locului, casa pariziană își extinde limbajul conceptual de design într-o nouă categorie definită de măiestrie, concentrație și profunzime narativă.
H&M Home anunță o colaborare cu celebra creatoare americană de interioare Kelly Wearstler. O selecție curatorială de piese esențiale și obiecte de mobilier din colecție va fi prezentată în premieră la Milan Design Week, marcând un dublu debut atât pentru H&M HOME, cât și pentru renumitul designer din Los Angeles. Instalația va fi deschisă publicului în perioada 21–26 aprilie 2026.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.
Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.
Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.
Kim Kardashian tocmai a adăugat un nou titlu în portofoliul său, anunțând că se alătură în calitate de co-fondator companiei Update, un brand de băuturi energizante fără cofeină.