Zankov va lucra alături de Nathan Jenden (care a fost desemnat la începutul anului trecut chief design officer pentru DVF), însă va avea cuvântul final în ceea ce privește nu numai colecțiile vestimentare, ci și identitatea vizuală a întregului brand.
Zankov a fost onorat cu premiul „American Emerging Designer of the Year” de către CFDA (Consiliul Fashion Designerilor din America) în 2024. Are un brand de ready-to-wear omonim, pe care a declarat că îl va menține în funcțiune în paralel cu noul său job la DVF. Înainte de a-și lansa propriul label, Zankov a lucrat chiar pentru brandul DVF, fiind director pe zona de tricotaje timp de patru ani. În 2020 a plecat din companie pentru a-și lansa business-ul pe cont propriu, însă a menținut o legătură strânsă cu fondatoarea companiei, Diane Von Furstenberg. Anul trecut, cele două labeluri au colaborat pentru o colecție-capsulă numită Zankov X DVF, care a fost foarte bine primită de public.
„DVF este un brand cu o fondatoare incredibilă și cu un vocabular vizual extraordinar. Sunt încântat să pot contribui la extinderea acestui brand și la moștenirea pe care o lasă în urmă. Mereu am fost înconjurat și inspirat de femei puternice, iar Diane este întruchiparea absolută a acestui concept. Femeia DVF este rebelă, încrezătoare în forțele proprii, curioasă și independentă. Este o onoare și un privilegiu pentru mine să continuu ceea ce Diane a început și să pășesc înspre viitor alături de brandul ei”, a declarat Henry Zankov.
Piața globală a bunurilor personale de lux a intrat într-o nouă etapă de creștere, considerată mai sănătoasă și mai sustenabilă, potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului True Luxury Global Consumer Insights, realizat de Boston Consulting Group (BCG) pentru Altagamma.
Yann Musquin va prelua rolul de director general al mărcilor de parfumuri LVMH începând cu 3 august. El îl succede pe Romain Spitzer, care părăsește grupul după 10 ani la conducerea diviziei.
Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.
Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.
Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.
Hermès a dezvăluit Disque Jockey Club, o consolă DJ complet funcțională care transformă echipamentele audio profesionale într-un obiect de design de colecție. Consola a fost dezvoltată de Atelier Horizons sub coordonarea lui Axel de Beaufort, în colaborare cu DJ-ul britanic Prince Charles.
Farmecul îmbătător al Siciliei nu mai evocă imaginea sudului Italiei surprinsă de Mario Puzo, Coppola și familia Corleone. Insula nu mai miroase a acel peisaj atemporal, cu palatele sale dărăpănate, străzile pline de gropi și un farmec autentic departe de luxul internațional.
Elie Saab a colaborat cu Impatia pentru a crea o masă de biliard care aduce eleganța caracteristică a casei de modă în universul designului de interior. Masa de biliard Plissé este concepută atât ca un obiect funcțional destinat jocului, cât și ca o piesă sculpturală de design, adresată locuințelor de lux, saloanelor private și spațiilor din industria ospitalității.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Pierpaolo Piccioli a făcut o intrare remarcabilă la Balenciaga, transformând mitica geantă City Bag într-o creație haute couture spectaculoasă.
Kering a anunțat numirea lui Romain Spitzer în funcția de director executiv al Bottega Veneta. Începând cu 1 septembrie 2026, acesta va raporta lui Luca de Meo, directorul executiv al Kering, va avea sediul la Milano și se va alătura Comitetului Executiv al grupului.
Designerul Olivier Rousteing a fost numit director de creație al brandului Rabanne. Rousteing este cunoscut în special pentru colaborarea lui îndelungată cu casa de modă Balmain, pentru care a servit drept director de creație timp de 14 ani. Postul la Rabanne a rămas de curând liber, după ce designerul Julien Dossena a încetat colaborarea cu brandul după 13 ani la cârma lui.
Pierpaolo Piccioli a făcut o intrare remarcabilă la Balenciaga, transformând mitica geantă City Bag într-o creație haute couture spectaculoasă.
Designerul Olivier Rousteing a fost numit director de creație al brandului Rabanne. Rousteing este cunoscut în special pentru colaborarea lui îndelungată cu casa de modă Balmain, pentru care a servit drept director de creație timp de 14 ani. Postul la Rabanne a rămas de curând liber, după ce designerul Julien Dossena a încetat colaborarea cu brandul după 13 ani la cârma lui.
Leicester Square din Londra s-a transformat luni seară într-un adevărat paradis al Antichității, cu ocazia premierei mondiale a mult așteptatului film epic The Odyssey.
Frankies Bikinis a prezentat „The Bikini Bride”, o colecție-capsulă realizată în colaborare cu antreprenoarea, modelul și creatoarea de conținut Paige Lorenze.
COS lansează pantofi inspirați din universul baletului, reinterpretând eleganța discretă într-o paletă cromatică delicată, incluzând tonuri de kaki și roz pudrat.
Off-White deschide un nou capitol prin lansarea L/AB c/o Off-White™, o sub-linie dedicată unei generații tinere, profund conectate la universul digital, concepută pentru a face lumea creativă a brandului mai accesibilă.