După ce a fost sunat de mai multe publicații și a primit o mulțime de mesaje de felicitare, artistul a decis să lămurească lucrurile.
Florin are prima reacție după ce, joi seară, a postat pe InstaStory o fotografie a unei ecografii ce era însoțită de mesajul „OMG” (Oh, Dumnezeule), dând naștere mai multor speculații, conform cărora s-ar pregăti să devină tată.
„Voiam să vă mulțumesc tuturor pentru urări. Chiar sunt bine. (…) Ce să vă zic? Mi-au ieșit analizele perfect. Mulțumesc! Mi-au ieșit la fix. Sunt sănătos. Mulțumesc de urări”, a spus Florin amuzat de situația creată.
Nu este pentru prima dată când în presă apar zvonuri despre Florin Ristei și iubita lui. La începutiul acestui an, s-a spus că artistul și modelul s-ar fi despărțit, după ce Florin a postat un mesaj criptic pe rețelele de socializare.
„Timpul vindecă tot”, a scris atunci solistul trupei Fristei pe Instagram, fără a precizat altceva. În acel moment s-a vehiculat o posibilă despărțire de Naomi Hedman. Ristei a declarat apoi că acel mesaj făcea referire, de fapt, la titlul următorului său single.
Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.
Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.
Pe lângă faptul că este actriță, regizoare și filantropă, Angelina Jolie este și o mamă care în curând va avea un cuib gol. Cel mai mic dintre cei șase copii ai vedetei, gemenii, au ambii 17 ani și probabil se vor muta mai departe în viitorul apropiat. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Jolie tocmai și-a scos casa din Los Angeles la vânzare.
În mai puțin de un an, Matthieu Blazy a transformat pantoful Chanel într-un teren de testare, între moștenire și ireverență subtilă.
Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.
O odă adusă măiestriei și naturii, noua colecție capsulă From the Atelier de la Jimmy Choo ridică geanta BON BON printr-o explorare artistică a pielii, inspirată de anotimpuri.
Industria modei a tratat mult timp sustenabilitatea ca pe un instrument de marketing. Geopolitica este pe cale să o transforme într-un instrument de supraviețuire.
Constructorul german Porsche va vinde participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori legaţi de familia miliardarului egiptean Sawiris, în contextul în care noul CEO încearcă să redreseze performanţa companiei, transmite Reuters.
Pentru a 200-a aniversare, evian® celebrează tinerețea ca stare de spirit printr-o colaborare artistică excepțională cu Jeff Koons.
Sub soarele maurician, Calzedonia celebrează o feminitate liberă și luminoasă alături de Laetitia Casta pentru colecția sa de vară 2026.
O serie de rezultate sub așteptări pentru primul trimestru, raportate de grupurile franceze LVMH, Kering și Hermès, pune sub semnul întrebării speranțele privind o redresare a sectorului în acest an, scrie Business of Fashion.
Hermès a redefinit ideea de jocuri prin masa de biliard Off Piste. Aceasta are o lungime de 2,5 metri și îmbină măiestria artizanală și designul impecabil.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.
Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.
Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.