Concret, studiul realizat în Germania arată că această imunitate se datorează celulelor albe numite „T-Cells“, al căror rol principal constă în întărirea sistemului imunitar, în lupta cu viruşii. Experţii sunt de părere că aceşti „T-Cells“ contribuie la apariţia unor anticorpi, în faţa viruşilor. Rezultatele studiului realizat în Germania au fost obţinute, prin compararea celulelor sanguine ale unor pacienţi care s-au recuperat, după ce au avut COVID-19, şi ale oamenilor care n-au avut această boală.
Studiul a arătat că 81% dintre cei 185 de oameni testaţi, fără COVID-19 în istoricul lor medical, aveau deja în organism o reacţie din partea acestor „T-Cellsׅ“, vizavi de Sars-Cov-2, adică virusul care cauzează COVID-19. Iar acest răspuns din partea sistemului imunitar a fost declanşat, ca urmare a expunerii la o răceală, în trecut, cauzată de alţi coronaviruşi. Nu e prima dată când studiile arată faptul că expunerea la o simplă răceală creează o imunitate sporită la COVID-19 şi există speculaţii că acesta e printre motivele pentru care cei mici şi tinerii au, aparent, o imunitate mai mare la COVID-19, comparativ cu oamenii mai în vârstă.
Profesorul Sir John Bell, de la Universitatea din Oxford, a explicat, luna trecută, că în sistemul imunitar al tinerilor există un fel de „T-Cells“, care creează o oarecare protecţie, în faţa bolii COVID-19. De asemenea, alte două studii, publicate luna trecută, au arătat că aceste celule „T“ sunt importante în combaterea COVID-19, atât în rândul celor bolnavi, cât şi al celor care n-au fost infectaţi. Revenind la studiul realizat acum în Germania, el a arătat că indivizii care s-au îmbolnăvit cu forme uşoare ale COVID-19 au avut o reacţie mai puternică, din partea celulelor „T“. Ceea ce sugerează că aceste celule, chiar dacă nu vor crea o imunitate totală în faţa bolii, pot contribui măcar la apariţia unei forme uşoare, în rândul oamenilor.
Celulele „T“ au avut o reacţie importantă şi în cazul altor coronaviruşi, Mers şi Sars, când, datorită răspunsului declanşat de sistemul imunitar, ele au ajutat atât la recuperarea bolnavilor, cât şi la formarea unei protecţii pe termen lung, în faţa bolii. Faptul că oamenii de ştiinţă au descoperit mai multe informaţii, în ceea ce priveşte rolul celulelor „T“, în combaterea COVID-19, poate ajuta, inclusiv, la descoperirea unui vaccin sau a unui tratament, au scris cercetătorii în raportul lor.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Conglomeratele de lux se extind în domeniul sănătății de înaltă calitate pentru a concura cu clienții înstăriți și a crea noi oportunități de creștere.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Pauza de prânz s-a terminat la Plummy Fashions, la periferia orașului Dhaka, iar linia de producție a prins din nou viață. Muncitorii se întorc la posturile lor, inspectând cusăturile și atașând etichete la teancuri de tricouri negre de damă destinate magazinelor Zara din întreaga Europă.
Hugo Boss a anunțat luni că Stephan Sturm, membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al grupului, a decis să demisioneze.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.
Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.
Cécred, brandul de îngrijire a părului fondat de Beyoncé, a lansat Temple Oud Hair Perfume, primul produs al brandului dedicat exclusiv parfumării părului. Acesta a preluat aroma caldă, lemnoasă și florală caracteristică colecțiilor sale Foundation și Styling.
Fenty lansează Pro Filt’r Fluid Flex Natural Matte Longwear Foundation, un fond de ten care va înlocui formula originală Pro Filt’r Soft Matte Longwear Foundation.
Louis Vuitton marchează 130 de ani de la crearea emblematicului Monogram printr-o colecție în ediție limitată, care reprezintă prima colaborare în domeniul beauty dintre Nicolas Ghesquière și Dame Pat McGrath.
Jo Malone London a colaborat cu Fortnite pentru lansarea unei experiențe interactive care va avea loc timp de două săptămâni. Această experență este inspirată de coasta britanică și a fost creată pentru a susține cel mai nou parfum al casei Sea Salt & Bergamot.
Alexia Eram pare că o ia pe urmele tatălui său și pregătește să intre într-o nouă afacere cu produse cosmetice.
Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.