Familia cântărețului de la Spitalul de urgență a pus la cale din timp evenimentul și au adus special din capitală tot ce era nevoie pentru această petrecere specială. Tortul a fost o comandă specială, la fel și unul dintre cadourile primite de aniversată, o super bicicletă cu

care să se plimbe pe la țară. "7 ani cu voinicie, Domnița Ruxi a tot ras de Domnie. Născută pe 4 iunie împreună cu "sora" ei de peste ocean Angelina Jolie. "Tati vreau să fiu actriță" Încep să simt un pic de stres... am nevoie de licență de port-armă, de manager...ehe", a

scris Dan Helciug pe pagina sa de socializare. Micuța Ruxi, care este energică, a sărbătorit alături de familie și prieteni cu sucuri, tort și baloane și s-a jucat cu verișorii și fratele ei mai mare Luca prin curtea casei de la țară, unde au stat în perioada de izolare.
Meghan Markle se pregătește să revină la cinema, cu un mic rol într-un film aflat în prezent în producție la Los Angeles, în California, au relatat miercuri mass-media americane.
Chanel lansează un volum de colecție editat de regizoarea Sofia Coppola. Cartea este co-publicată de Éditions 7L, o editură fondată de Karl Lagerfeld în anul 1999, și Important Flowers, editura Sofiei Coppola.
Dua Lipa, împreună cu Augustinus Bader, imaginează o rutină de îngrijire a pielii preventivă și inteligentă, simplă și eficientă, concepută pentru utilizare zilnică.
Designerul Olivier Rousteing se retrage din rolul său de director de creație al casei de modă Balmain, post pe care l-a ocupat pe durata ultimilor 14 ani. Rousteing avea 25 de ani când a preluat frâiele creative ale brandului francez.
Orașul Jeddah, Arabia Saudită, și-a propus să construiască o minune arhitecturală. Viteza cu care se ridică spre cer ceea ce va fi cel mai înalt zgârie-nori este uimitoare.
Copiii marilor vedete, lideri ai lumii și ai magnaților din afaceri cresc înconjurați de lux, putere și bogății greu de imaginat.
Averile celor mai bogați zece oameni din Statele Unite au crescut cu aproape 700 de miliarde de dolari de când Donald Trump a redevenit președinte, la începutul acestui an, relatează The Independent, citând un raport al Oxfam America.
Andreea Tonciu a călătorit frecvent la Dubai, locul său preferat de vacanță.
Un spectacol de proporții faraonice a marcat inaugurarea oficială a Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, sâmbătă seara.
Cu ocazia Frieze London, sărbătoarea anuală a creativității contemporane, Loewe Perfumes a dezvăluit cea mai recentă explorare olfactivă a casei.
Actrița Megan Fox a împărtășit experiențele sale sincere despre oboseală și confuzia mentală de după naștere.
Casa de modă cu sediul la New York celebrează sezonul sărbătorilor cu o odă cinematografică dedicată iubirii, întruchipată de actrița Anya Taylor-Joy.
Andreea Tonciu a călătorit frecvent la Dubai, locul său preferat de vacanță.
Actrița Megan Fox a împărtășit experiențele sale sincere despre oboseală și confuzia mentală de după naștere.
Chris Martin, solistul trupei Coldplay, trăiește o nouă poveste de dragoste — de data aceasta cu Sophie Turner, actrița care a cucerit lumea în rolul Sansei Stark din Game of Thrones.
Rihanna s-a confruntat cu pierderi uriașe în urma colaborării cu Louis Vuitton.
Simona Halep a fost surprinsă recent în Dubai, unde a apărut alături de fiul unui cunoscut bancher român.
Dakota Johnson a fost numită ambasador global de imagine al casei de modă Valentino.