Cum vor arăta călătoriile după sfârşitul pandemiei de coronavirus

Pe măsură ce restricţiile sunt tot mai mari, este greu de imaginat cum vor arăta vacanţele noastre şi călătoriile atunci când, în cele din urmă, pandemia se va sfârşi.

Turismul este cel mai lovit sector. Dar experții sunt de părere însă că turismul îşi va reveni la un moment dat, aşa cum a reuşit să se refacă şi după crizele din trecut. „Oamenii nu s-au schimbat, vor să meargă în continuare să viziteze diferite locuri, dar vor fi cu siguranţă mult mai precauţi în ceea ce fac. Vor avea nevoie nu doar să fie convinşi că este sigur să călătorească, dar vor trebui să vadă schimbări fizice reale care să le ofere certitudinea că este sigur să călătorească”, a declarat Adam Blake, profesor de economie şi şef de cercetare al Departamentului de Turism şi Ospitalitate la Universitatea Bournemouth din Marea Britanie.

Deocamdată, nu ştim când sau cum va trece pandemia. Dar, odată ce criza din sectorul public de sănătate se va ameliora, turiştii vor trebui, de asemenea, să vadă scăderi ale preţurilor pentru a-i determina să se mişte din nou, mai spun experţii din turism.

Potrivit specialiştilor, dacă există o singură lecţie pe care toată lumea trebuie să o înveţe în urma pandemiei de coronavirus, aceasta este importanţa igienei personale şi publice. Industria turismului va ţine cont cu siguranţă de această lecţie ceea ce va însemna o curăţenie mai profundă programată în mod regulat a aeronavelor şi a camerelor de hotel şi poate chiar câteva noi reguli pentru lucrătorii al căror loc de muncă presupune contact direct cu turiştii. De asemenea, experţii din domeniu consideră că ar fi cu adevărat extraordinar dacă curăţarea profundă a sistemelor de transport public ar deveni normală.

„Toată lumea, indiferent că este vorba despre croazieră sau hoteluri, va trebui să schimbe modul în care monitorizează şi curăţă mediul cu care turiştii interacţionează”, a spus Christopher Anderson, profesor de afaceri la Cornell University's Hotel School din Ithaca, New York.

Specialiştii estimează că aventurile în aer liber vor fi la mare căutare odată ce pandemia de coronavorus va lua sfârşit. După o perioadă lungă de timp petrecută în casă, turiştii îşi vor dori să iasă cât mai mult la aer curat. În plus, vacanţele şi călătoriile vor căpăta o semnificaţie mai mare, conform experţilor din industrie care consideră că această pauză ne va face să apreciem mai mult tot ce este în jurul nostru.

Specialiştii din turism se aşteaptă, totodată, la o creştere a numărului de excursii cu maşina, aşa numitele road trips. Fie din cauza unei reticenţe de a intra în contact cu un număr mare de oameni, fie din dorinţa de a descoperii cât mai multe locuri, turiştii se vor îndrepta, cel mai probabil către acest gen de vacanţe.

Odată ce industria va reuşi să-şi revigoreze motoarele în direcţia recuperării, croazierele vor fi foarte ieftine, dar acest lucru s-ar putea să nu conteze pentru turiştii noi, după estimările experţilor din industrie.

Specialiştii consideră că tarifele camerelor de hotel vor scădea mai mult înainte de a ajunge la nivelul de dinaintea crizei. Tarifele hoteliere din SUA au scăzut cu 30% în săptămâna 21 martie, potrivit Freitag, iar „tarifele vor mai scădea cu siguranţă înainte de a reveni”.

Istoric, în perioade cu o mare incertitudine, cum a fost 2001, după atacurile din 11 septembrie sau după sfârşitul recesiunii din 2009, a durat de două ori mai mult până la revenirea tarifelor de cazare decât ca acestea să atingă cel mai scăzut punct. Turiştii se pot simţi mai în siguranţă în hoteluri decât în proprietăţi închiriate atunci când vor pleca în vacanţă. Totodată, conform specialiştilor, turiştii se vor orienta către bilete de avion mai ieftine şi avioane mai goale. Oamenii se vor simţi mai confortabili să călătorească dacă avioanele sunt mai puţin pline, consideră specialiștii.

În opinia experţilor, călătoriile în interes de afaceri sunt cele care pot stimula redresarea companiilor aeriene.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Afacerile mărcii David Beckham înregistrează un an fabulos

DRJB Holdings —cunoscută drept compania care se ocupă de activitățile comerciale ale mărcii David Beckham — și-a depus ultimele conturi financiare și arată o performanță financiară record.

Glenn Martens își prezintă ultima colecție ca director de creație al brandului Diesel

Show-ul Diesel prezentat ieri la Milano Fashion Week a marcat salutul de adio al designerului Glenn Martens din rolul de director de creație al brandului italian.

Interparfums bate palma cu Puma

Interparfums a anunțat marți un nou acord de licențiere globală cu Puma pentru crearea, dezvoltarea, producția și distribuția de parfumuri sub numele gigantului german de îmbrăcăminte sportivă.

Givenchy numește noi oameni la conducere

Nu este niciodată prea devreme să anunțăm două noi numiri. Pe 23 septembrie, casa franceză Givenchy l-a numit pe Alistair McCallum în funcția de director de marketing și pe Nicky Grays în funcția de șef al departamentului de resurse umane, începând cu 30 septembrie 2026. Ambii vor raporta către Amandine Ohayon, CEO al Givenchy din ianuarie 2026.

Mașina lui Batman, scoasă la licitație

Batmobilul care a redefinit legenda Cavalerului Negru ar putea deveni cea mai scumpă mașină de film din lume.

Bugatti a dezvăluit primul său proiect rezidențial din SUA

Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.

Trăiește una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe coasta Toscanei cu 1750 $ pe zi

Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.

Moștenitorul Hermes îl dă în judecată pe proprietarul Louis Vuitton. Care sunt acuzațiile

Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.

Camila Cabello este imaginea noului parfum Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.

Casa de modă Emporio Armani are un nou director de creație

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

hourglass_full 12 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

hourglass_full 12 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Range Rover devine electric

Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.

hourglass_full 25 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Dolomiții din Italia, sufocați de turiști

Dolomiții se confruntă cu un nou record de aglomerație.

hourglass_full 27 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Cel mai ușor Bentley din ultimii 85 de ani

Bentley a ales o abordare neobișnuită pentru noul său Supersports, renunțând la o parte din elementele care definesc de obicei mașinile mărcii. Rezultatul este cel mai ușor Bentley din ultimii 85 de ani.

hourglass_full 27 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Tiffany & Co. realizează trofeul US Open

Tiffany & Co. și United States Tennis Association și-au reînnoit parteneriatul care durează de aproape patru decenii prin care prelungește rolul casei de bijuterii de Official Trophy Crafter al US Open. Relația datează din 1987, când argintarii Tiffany au început să creeze trofeele acordate campionilor turneului, o tradiție care continuă și la ediția din 2026, desfășurată la New York.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL