Cântărețul a debutat la vârsta de 19 ani, la concursul muzical ”Star Factory”, de la un post de televiziune, pe care de altfel l-a şi câştigat cu uşurinţă, având încă de pe atunci un timbru vocal de invidiat. La acea vreme purta părul lung, împletit în codiţe, şi avea un trup firav.

A urmat imediat o colaborare cu Anna Lesko, însă apoi a avut o pauză. Dar a dat lovitură, în 2006, cu albumul ”Yamasha”, cu o melodie cu Anda Adam, solistul, născut în Craiova, s-a închis în sala de forţă pentru că și-a dorit să-și transforme corpul. A tras de fiare din greu, a ţinut anume diete, iar rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase. Alex se laudă acum cu trupul său, plin de mușchi fiind primul din lumea muzicală cu astfel de corp, şi dacă nu ştii cu ce se ocupă îl poţi confundă lesne cu o gardă de corp.

Artistul şi-a completat imaginea de dur cu vastA colecţie de tatuaje, bustul, spatele, gatul şi mâinile fiind acoperite cu lozinci ori cu chipurile celor doi băieţi ai săi, dar şi al iubitei. În aceste condiţii, Antonia nici că mai are nevoie de bodyguard, la concerte, cu atât mai mult cu cât cântă mai mult împreună. Solistul a fost mereu în atenția presei, iar pe 13 mai el împlinește 36 de ani, fiind sărbătorit de prieteni. Însă nu trec câteva săptămâni în care el să nu fie criticat sau să ajungă în mijlocul vreunui scandal, având destui "prieteni" în show bizz. Însă el își vede în continuare de muzică pe care o face la "Golden Boy Society" alături de Mario Fresh, Lino Golden sau Rashid și alții.
Modelul aduce aura sa însorită și magnetică parfumului verii, Venus Floral Eau de Parfum.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.
Vera Wang inaugurează o nouă etapă în evoluția brandului care îi poartă numele prin lansarea primei colecții ready-to-wear pentru piața europeană. Colecția Toamnă/Iarnă 2026 marchează debutul platformei de comerț online verawang.eu și vine la scurt timp după anunțarea parteneriatului dintre Vera Wang, WHP Global și Batra Group.
L'Oréal face pasul spre inteligența artificială cu OpenAI. Gigantul francez al cosmeticelor și compania americană de tehnologie și-au anunțat parteneriatul la târgul comercial VivaTech, care se desfășoară la Paris până la sfârșitul săptămânii.
Balenciaga își extinde interesul tot mai pronunțat pentru performanță și starea de bine dincolo de podiumurile de modă, lansând o inițiativă globală care poziționează wellness-ul în centrul universului luxury.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Creșterea spectaculoasă a prețului aurului determină tot mai mulți comercianți și proprietari să trimită la topit ceasuri de lux vintage, deoarece valoarea aurului din acestea a ajuns să depășească prețul care poate fi obținut pe piața second-hand, potrivit unei analize Reuters.
Scuderia Ferrari HP a anunțat primul său parteneriat oficial din industria îngrijirii pielii. Echipa italiană a desemnat SkinCeuticals drept partener oficial de skincare într-un acord multianual care reunește două branduri construite în jurul acelorași valori: performanță, precizie și inovație.
Producătorul elveţian de ceasuri de lux Rolex a majorat în această lună preţurile modelelor din aur, la nivel global, cu aproximativ 5%, marcând o a doua scumpire în 2026 pe pieţe importante precum Statele Unite, Marea Britanie şi Hong Kong, transmite Reuters.
Chanel a anunțat numirea lui Marie-Laure Cérède în funcția de directoare a studioului de creație de bijuterii. Designerul, care îl succede pe Patrice Leguéreau (decedat la sfârșitul anului 2024), își va prelua funcția în octombrie anul acesta.
Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.
Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.
Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie că cei doi pregătesc acum și o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia.
Lumea parfumeriei de lux este în doliu după moartea lui Olivier Creed, unul dintre cei mai influenți parfumieri ai epocii moderne și omul care a transformat Casa Creed într-un simbol global al eleganței și rafinamentului olfactiv. Descendent al celei de-a șasea generații a familiei fondatoare Creed, Olivier a fost considerat de mulți drept „cel mai elegant parfumier din lume”.
Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.
Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.