Cum s-a întreținut Alina Eremia în cele două luni de izolare

Una dintre cele mai îndrăgite soliste, actriță și vedetă de televiziune a avut două luni de izolare pline în care nu a stat degeaba. Alina Eremia a lucrat la piese noi dar a avut timp și pentru ea. Căci solistă nu și-a neglijat silueta făcând sport aproape în fiecare zi pentru a se întreține.

Chiar dacă nu a avut concerte și nu a mers prin țară la spectacole, Alina Eremia nu și-a nelglijat silueta și a avut în fiecare zi de izolare parte de sport și de provocări. Am aflat ce a făcut fosta solistă din LaLa Band și fosta actriță din serialele "Pariu cu viața" și "O nouă viață" timp de două luni că să arate atât de bine. "Am fost destul de inventivă în perioada asta de autoizolare. Mi-am modificat antrenamentul astfel încât să îl pot face acasă. De exemplu, pentru cardio, urc 11 etaje și repet treaba asta de 3 ori, cu pauze de 1 minut. Sar coarda pe terasa apartamentului. Studiez la pian, compun, cânt, ascult muzică, citesc, mă uit la filme, seriale, documentare. De puțîn timp, am introdus meditația dimineață și seara în ritualul meu zilnic. Îmi pun căștile și încerc să mă concentrez pe respirație, și instant, tot zgomotul din jur, toate gândurile nocive dispar și fac spațiu pentru iubire, compasiune. Odată ce îți alimentezi mintea cu gânduri curate, pozitive, realitatea ta este una mult mai aproape de felul in care tu o vizualizezi", ne-a povestit cântăreața.





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Harrison Ford co-creează un whisky cu Glenmorangie

Harrison Ford a creat în colaborare cu Glenmorangie un single malt în ediție limitată, disponibil deja la vânzare.

Dior lansează colecția Haute Wellness

Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.

Dior lansează colecția Haute Wellness

Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.

Jack Daniel’s și McLaren lansează un whisky în ediție limitată de 600 de dolari

Jack Daniel’s și McLaren Racing au prezentat Halo MK1 Tennessee Whiskey, o ediție limitată ce are un preț de 600 de dolari. Acest whisky este cea mai premium îmbuteliere din istoria distileriei și reprezintă o extindere a parteneriatului celor două companii din Formula 1.

Prima ținută creată de John Galliano în colaborare cu Zara a apărut pe covorul roșu la Gala Met

Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.

Kylie Minogue, muza lui JW Anderson pentru sezonul toamnă/iarnă 2026

Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.

Angelina Jolie își vinde legendara proprietate din Los Angeles pentru 30 de milioane de dolari

Pe lângă faptul că este actriță, regizoare și filantropă, Angelina Jolie este și o mamă care în curând va avea un cuib gol. Cel mai mic dintre cei șase copii ai vedetei, gemenii, au ambii 17 ani și probabil se vor muta mai departe în viitorul apropiat. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Jolie tocmai și-a scos casa din Los Angeles la vânzare.

La Chanel, Matthieu Blazy face din pantofi cel mai râvnit accesoriu

În mai puțin de un an, Matthieu Blazy a transformat pantoful Chanel într-un teren de testare, între moștenire și ireverență subtilă.

Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul hotelier Radisson Blu. Când va fi deschis

Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.

Geanta Bon Bon by Jimmy Choo celebrează fiecare anotimp

O odă adusă măiestriei și naturii, noua colecție capsulă From the Atelier de la Jimmy Choo ridică geanta BON BON printr-o explorare artistică a pielii, inspirată de anotimpuri.

Cum este afectată industria modei de războiul din Orientul Mijlociu

Industria modei a tratat mult timp sustenabilitatea ca pe un instrument de marketing. Geopolitica este pe cale să o transforme într-un instrument de supraviețuire.

Porsche vinde participaţia sa la Bugatti

Constructorul german Porsche va vinde participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori legaţi de familia miliardarului egiptean Sawiris, în contextul în care noul CEO încearcă să redreseze performanţa companiei, transmite Reuters.

Zendaya, prima apariție după zvonurile despre căsătoria cu Tom Holland

Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Fiica lui Ion Țiriac, mesaj ironic pentru cei care critică Dubaiul

Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta, răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro

Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Cardi B lansează o linie de produse pentru îngrijirea părului

Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Zendaya și Tom Holland s-au căsătorit

Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Olga Verbițchi s-a căsătorit civil

Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE