Cum reușește Raluca Bădulescu să nu se îngrașe niciun gram: „Nu țin regim!”

Pentru că avea probleme serioase cu greutatea, Raluca Bădulescu a decis, în 2013, să apeleze la o operație de micșorare a stomacului.

În urma acestei intervenții, vedeta a reușit să dea jos aproximativ 70 de kilograme. 

„După intervenția chirurgicală, care mi-a schimbat viața efectiv, am mai făcut intervenții estetice minore ca să mă mai aranjez. Prima lună după intervenție înseamnă regim alimentar bazat pe lichid. Practic ai stomacul unui bebeluș. Nu simți nimic în timpul operației, dar o lună de zile doar lichide consumi. Ușor, ușor se transformă în piureuri, însă mănânci exact ca un bebeluș. Poți mânca piure de broccoli, piure de cartofi, foarte, foarte pasat. Poți consuma budinici din acelea, shake-uri, vitamine, pentru ca organismul să se simtă în forță”, povestea Raluca, în urmă cu câțiva ani, potrivit redacția.ro. 

Au trecut opt ani de la momentul operației, care i-a schimbat Ralucăi viața cu totul, iar vedeta de televiziune se menține și astăzi într-o formă fizică foarte bună.

Raluca Bădulescu nu s-a mai îngrășat de când s-a operat și spune că mănâncă orice își dorește cu o singură condiție – cantitatea trebuie să fie foarte mică.

„Eu aşa fac şi mănânc orice, dar în cantităţi mici. Ideea e să nu măreşti cantitatea pe care o mănânci. Acum mănânc orice, pentru că sunt pofticioasă. Nu ţin regim special, dar mănânc o gură de ciocolată în fiecare zi, mănânc şi fast-food din când în când. Poţi lua o gură dintr-o porţie de paste. Vrei să mănânci paste? Mănâncă două furculiţe, dar atât. Peste 2 ore mai mănânci două furculiţe. Seara poţi mânca o felie de pizza. O felie, nu o pizza întreagă”, a adăugat Raluca Bădulescu.






Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Tina Kunakey, noua imagine a parfumului Nina Ricci

Modelul aduce aura sa însorită și magnetică parfumului verii, Venus Floral Eau de Parfum.

Directorul executiv al companiei Estée Lauder, mort în urma unor injectări cu botox și acid

Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.

Vera Wang lansează prima sa colecție ready-to-wear în Europa

Vera Wang inaugurează o nouă etapă în evoluția brandului care îi poartă numele prin lansarea primei colecții ready-to-wear pentru piața europeană. Colecția Toamnă/Iarnă 2026 marchează debutul platformei de comerț online verawang.eu și vine la scurt timp după anunțarea parteneriatului dintre Vera Wang, WHP Global și Batra Group.

L'Oréal anunță o colaborare cu OpenAI

L'Oréal face pasul spre inteligența artificială cu OpenAI. Gigantul francez al cosmeticelor și compania americană de tehnologie și-au anunțat parteneriatul la târgul comercial VivaTech, care se desfășoară la Paris până la sfârșitul săptămânii.

Balenciaga transformă wellness-ul într-o nouă expresie a luxului

Balenciaga își extinde interesul tot mai pronunțat pentru performanță și starea de bine dincolo de podiumurile de modă, lansând o inițiativă globală care poziționează wellness-ul în centrul universului luxury.

Care este starea de sănătate a Andreei Sasu după cele două luni petrecute pe patul de spital

Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.

Ceasurile vintage de lux ajung la topit în urma prețului record la aur

Creșterea spectaculoasă a prețului aurului determină tot mai mulți comercianți și proprietari să trimită la topit ceasuri de lux vintage, deoarece valoarea aurului din acestea a ajuns să depășească prețul care poate fi obținut pe piața second-hand, potrivit unei analize Reuters.

Ferrari intră în universul skincare

Scuderia Ferrari HP a anunțat primul său parteneriat oficial din industria îngrijirii pielii. Echipa italiană a desemnat SkinCeuticals drept partener oficial de skincare într-un acord multianual care reunește două branduri construite în jurul acelorași valori: performanță, precizie și inovație.

Rolex majorează din nou preţurile ceasurilor din aur

Producătorul elveţian de ceasuri de lux Rolex a majorat în această lună preţurile modelelor din aur, la nivel global, cu aproximativ 5%, marcând o a doua scumpire în 2026 pe pieţe importante precum Statele Unite, Marea Britanie şi Hong Kong, transmite Reuters.

Chanel a anunțat un nou director de creație de bijuterii

Chanel a anunțat numirea lui Marie-Laure Cérède în funcția de directoare a studioului de creație de bijuterii. Designerul, care îl succede pe Patrice Leguéreau (decedat la sfârșitul anului 2024), își va prelua funcția în octombrie anul acesta.

Primark numește un nou director financiar și se extinde în România

Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.

Saint Laurent o numește pe Anouck Duranteau-Loeper în funcția de director general adjunct

Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.

Intervenția estetică rară la care vrea să apeleze Gabriela Prisăcariu

Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.

hourglass_full 12 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani câștigă Andreea Bostănică din TikTok

Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.

hourglass_full 13 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie că cei doi pregătesc acum și o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia.

hourglass_full 21 day ago format_list_bulleted PEOPLE
A murit Olivier Creed, legendarul parfumier care a redefinit parfumeria de lux modernă

Lumea parfumeriei de lux este în doliu după moartea lui Olivier Creed, unul dintre cei mai influenți parfumieri ai epocii moderne și omul care a transformat Casa Creed într-un simbol global al eleganței și rafinamentului olfactiv. Descendent al celei de-a șasea generații a familiei fondatoare Creed, Olivier a fost considerat de mulți drept „cel mai elegant parfumier din lume”.

hourglass_full 25 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Ramona Olaru și-a cumpărat apartament de 300.000 de euro

Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Shakira, victorie importantă în instanță

Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE