Carmen Brumă a explicat și cum au ajuns în această situație. Nu e vorba de probleme de natură financiară.
Carmen Brumă și Mircea Badea au stat cu chirie până acum, iar cei doi au fost nevoiți să se mute într-un alt apartament. Proprietarul imobilului nu a mai putut prelungi contractul.

Totul s-a întâmplat extrem de repede, însă din fericire, au reușit să găsească rapid un apartament.
Familia lui Mircea Badea a găsit o nouă locuință și cu toții sunt încântați de cum arată și cum se simt în ea.
„A fost o istorie mai complicată. Nu ne planificasem neapărat să ne mutăm, dar așa a fost situația. A trebuit să facem față și să căutăm urgent un apartament în care să stăm și sunt foarte fericită că am găsit ceva un pic peste așteptările mele și cred că a fost un noroc pe care l-am avut. (…) Noi stăteam cu chirie într-un loc în care ne-am simțit foarte bine, că stăteam de foarte mulți ani acolo, dar nu s-a mai putut prelungi contractul și atunci am fost puși în situația de a ne găsi foarte rapid un alt loc”, a dezvăluit Carmen Brumă, pentru Antena Stars.

Mircea Badea a declarat la un moment dat că nu și-a cumpărat propria locuință pentru că nu a dorit să facă un credit la bancă. „Nici eu nu sunt smerit şi nici modest. Mi-ar plăcea după ce am trăit foarte mulţi ani practic într-o carceră, că asta a fost, am fost sărac de mic, ce să fac, se întâmplă. Puteam să mă nasc în Angola, era mai rău. Nu pot să spun că sunt foarte nervos că am fost sărac în România. Deci, eu stând atâţia ani într-un spaţiu foarte mic şi fiind foarte neîndemânatic şi un pic claustrofob, mi-ar plăcea să trăiesc într-o casă mare. E adevărat, trăiesc într-o casă mare, închiriată. Nu mi-am permis să-mi cumpăr o casă mare şi nu am vrut să fac nici credit la bancă”, spunea Mircea Badea.

Mircea Badea și Carmen Brumă formează unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea mondenă. Sunt împreună de foarte mulți ani, însă nici până acum nu s-au căsătorit. Au împreună un băiat.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.
Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.
Săptămâna Modei de la Milano revine între 22 și 28 septembrie 2026 cu o programă care subliniază vitalitatea și acoperirea tot mai internațională a modei italiene: 203 de angajamente în total, inclusiv 61 de prezentări (54 fizice și șapte digitale), 88 de prezentări (patru cu programare) și 54 de evenimente.
Calvin Klein a lansat Euphoria Signature Elixir, un nou parfum intens care reinterpretează caracterul primului parfum Euphoria printr-o compoziție mai profundă și mai concentrată. Pentru campania de promovare a noului parfum, brandul a numit-o ambasador global pe Rosalía, care a devenit una dintre figurile asociate campaniilor recente de parfumuri ale Calvin Klein.
După ani de majorări de prețuri, brandurile de lux își ajustează strategia pe fondul încetinirii vânzărilor și caută modalități de a atrage clienți fără să își afecteze poziționarea premium.
Sabato De Sarno, fostul director de creație al Gucci, începe un nou capitol profesional, fiind numit în același rol la Icicle, brandul de îmbrăcăminte pentru bărbați și femei fondat la Shanghai de Ye Shouzeng și Shawna Tao.
Pentru campania sa de toamnă/iarnă 2026, Zalando transformă eternul „Cum ar trebui să mă îmbrac?” într-o comedie cinematografică cu Lily Collins, Bella Freud și Nicky Campbell în rolurile principale.
Designerul Ib Kamara a anunțat că își părăsește rolul de director de creație al brandului Off-White. Kamara a ocupat acest post din 2022, când a fost numit succesor al regretatului designer și director de creație Virgil Abloh.
Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.