Directorul de creație al casei de modă a îmbrăcat modelele în fuste cu franjuri și rochii brodate, care s-au plimbat prin piața din fața catedralei Duomo, o capodoperă a arhitecturii baroce italiene, pe sunetul unei orchestre live, în timp ce dansatorii au interpretat o coregrafie de Sharon Eyal.
Pietro Beccari, directorul executiv al brandului, estimează că la eveniment au fost prezenți mai mult de 1.000 de participanți, inclusiv designeri, artiști, muzicieni, regizori, tâmplari și electricieni, să nu mai vorbim de modele, fotografi, hairstiliști, machieuri și producătorii de evenimente. „Este un adevărat spectacol, nu este doar o prezentare de modă”, a spus el.
Singurul lucru care lipsea a fost un public. În schimb, fanii casei Dior s-au conectat pe computerele lor și au văzut spectacolul pe Internet. Nici măcar localnicii nu au putut vedea prezentarea de modă, din cuaza regulilor de distanțare socială.

Când Chiuri a început să lucreze la această colecție, în luna noiembrie a anului trecut, a apelat la artizani locali pentru ceea ce a catalogat drept cea mai personală colecție pentru Dior. „Pentru mine, a fost un vis să fac ceva într-o locație atât de aproape de locul meu natal”, a declarat Maria Grazia Chiuri pentru WWD.

Pandemia COVID-19 a forțat amânarea datei inițial programate pentru lansarea acestei colecții, și anume 27 mai. Evenimentul a fost reprogramat pentru 22 iulie. Va fi un show în aer liber, pus în scenă în Piazza del Duomo din Lecce, un oraș istoric din regiunea Puglia a Italiei.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Off-White deschide un nou capitol prin lansarea L/AB c/o Off-White™, o sub-linie dedicată unei generații tinere, profund conectate la universul digital, concepută pentru a face lumea creativă a brandului mai accesibilă.
Dua Lipa oferă platformei sale literare un spațiu permanent. Artista și fondatoarea Service95 Book Club a încheiat un parteneriat cu istorica librărie Livraria Lello din Porto pentru a lansa Manifesto Library, un nou spațiu cultural dedicat cărților care sfidează cenzura, excluderea și narațiunile dominante.
Cu LV Crayon, La Beauté Louis Vuitton își îmbogățește universul machiajului cu un creion de buze care combină precizia, senzorialitatea și designul într-o viziune hotărât luxoasă asupra gestului de înfrumusețare.
Un oaspete nepoftit: valul de căldură care cuprinde Parisul perturbă Săptămâna Modei masculine și îi obligă pe designeri să găsească soluții de ultim moment, cum ar fi avansarea programului prezentărilor de modă sau distribuirea de evantaie și pistoale cu apă.
Designerii Loris Messina și Simone Rizzo, fondatorii brandului vestimentar italian Sunnei, au fost numiți directori de creație ai casei de modă Moschino. Acest anunț vine imediat pe urmele celui că Adrián Appiolaza pleacă de la cârma brandului după doi ani și jumătate în care a ocupat rolul de director de creație.
Pharrell Williams și Moët & Chandon au dezvăluit un nou capitol al colaborării lor, concentrându-se de această dată asupra șampaniei Ice Impérial, celebrul cuvée a casei franceze creat special pentru a fi servit cu gheață.
Designerul Julien Dossena părăsește postul de director de creație al brandului Rabanne, un rol pe care l-a avut pe durata ultimilor treisprezece ani.
Rolex a inaugurat ceea ce consideră a fi cel mai înalt magazin Rolex din lume. Acesta este situat la 3.020 de metri altitudine pe Muntele Titlis, în centrul Elveției, în cadrul noului complex Titlis Tower. Operat de Bucherer, boutique-ul reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite destinații comerciale create vreodată de brand.
Gigantul audio tocmai a dezvăluit cinci iterații nebunești ale boxei sale de perete Beolab 90 pentru a sărbători aniversarea sa, fiecare fiind asemănătoare unei opere de artă curbate, cu un sistem audio puternic încorporat. Toată această frumusețe și măiestrie muzicală au însă un preț: o pereche de boxe în ediție limitată costă 450.000 de dolari.
Skims își pune în valoare una dintre colecțiile principale, Everyday Cotton, printr-o nouă campanie în care joacă modelul și antreprenoarea Hailey Bieber.
Casa de modă Moschino anunță faptul că designerul Adrián Appiolaza se retrage din funcția de director de creație a brandului. Appiolaza a fost alături de Moschino în acest rol timp de doi ani și jumătate, pe durata cărora a creat colecții ce au fost apreciate de critici și public deopotrivă.
Designerii Loris Messina și Simone Rizzo, fondatorii brandului vestimentar italian Sunnei, au fost numiți directori de creație ai casei de modă Moschino. Acest anunț vine imediat pe urmele celui că Adrián Appiolaza pleacă de la cârma brandului după doi ani și jumătate în care a ocupat rolul de director de creație.
Designerul Julien Dossena părăsește postul de director de creație al brandului Rabanne, un rol pe care l-a avut pe durata ultimilor treisprezece ani.
Skims își pune în valoare una dintre colecțiile principale, Everyday Cotton, printr-o nouă campanie în care joacă modelul și antreprenoarea Hailey Bieber.
Casa de modă Moschino anunță faptul că designerul Adrián Appiolaza se retrage din funcția de director de creație a brandului. Appiolaza a fost alături de Moschino în acest rol timp de doi ani și jumătate, pe durata cărora a creat colecții ce au fost apreciate de critici și public deopotrivă.
Casa de lux cu sediul la Madrid își restructurează departamentul de comunicare. Loewe a numit-o pe Eloise Hautcoeur în funcția de nou director global de comunicare, rol în care va supraveghea relațiile publice, managementul talentelor, relațiile VIP și evenimentele. Numirea intră în vigoare luni, 22 iunie.
Vera Wang inaugurează o nouă etapă în evoluția brandului care îi poartă numele prin lansarea primei colecții ready-to-wear pentru piața europeană. Colecția Toamnă/Iarnă 2026 marchează debutul platformei de comerț online verawang.eu și vine la scurt timp după anunțarea parteneriatului dintre Vera Wang, WHP Global și Batra Group.