Claudia Pătrășcanu, mesajul disperat al unei mame

Pentru cei care nu știu, Claudia Pătrășcanu și încă soțul ei, Gabi Bădălău, sunt în curs de divorț și sunt despărțiți de ceva vreme. Însă fosta solistă de la Sexxy și Exotic riscă să rămână fără copii pentru că familia fostului partener împreună cu el îi face tot felul de probleme iar solista a publicat următorul mesaj pe rețelele de socializare.

"Ajung să scriu acest mesaj cu gândul că cineva va înțelege ce trăiesc eu în aceste momente cu Fam Bădălău, cu sora fostului meu soț, mama acestuia, soțul și întreaga familie mă abuzează emoțional, mă amenință că îmi vor lua copiii, îmi trimit mesaje grave fără să aibă dovezi, nu le permit copiilor să vorbească cu mine, tatăl lor îi lasă în grija familiei și tot timpul sunt nevoită să iau legătură cu copiii mei să i aud prin diferite persoane. Sunt acea mamă disperată care se judecă într o instanța ptr copiii ei, care are încredere în justiția noastră și care sper să facă dreptate că acești copii să crească lângă mama lor așa cum e dat de Dzeu.



Toți cei care mă cunoaște-ți în toți acești ani ca om public, mamă, care vedeți mesajul meu cu disperare, am nevoie de oameni cu suflet să pot scapa de acești oameni care spun peste tot că mă vor în pământ! Nu pot pune încă, acele mesaje pe care soțul și sora lui mi le trimit și mă abuzează emoțional, dovezi grave pe care le am din timpul căsniciei ci nu numai și din tot ce trăiesc acum, gândindu mă doar la copii. Mă amenință că mi vor lua ei copiii ptr că sunt o mama de la care copiii mei nu au ce învața....eu cred că acești copii minunați doar de la mine au ce învața și ei știu asta prea bine, dar mare păcat că au atâta vrajbă ptr mine. Nu le am făcut nimic, doar vreau să fiu lăsată să mi cresc copiii în liniște și să i duc pe un drum bun, să știu de ei când fac un vaccin, dacă sunt bine și să le spun că îi iubesc, vreau să să fiu lăsată să vorbesc cu ei și să înțeleagă pentru totdeauna că sunt mama lor, orice rău ar dori ei ptr mine.



Acești oameni fără frică de Dzeu și fără scrupule nu înțeleg sentimentul de mama, nu încetează, ci doar vor să mi facă rău prin tot felul de mijloace nedrepte! Va rog, fac acest apel public în ideea că cineva mă va auzi și mă va ajută să se facă dreptate și să iasă la suprafață și alte adevăruri care se știu și nu s au auzit. Sunt acea mamă singură, Încolțită de acești oameni fără inima și scrupule, fără să cunoască sentimentul MAMA! Rugați vă pentru mine că Dumnezeu să le dea gânduri bune și să mă lase să mi cresc copiii în liniște și cu demnitate!", a scris Claudia pe paginilie ei de socializare.





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Acești 29 de „supermiliardari” dețin 27% din averea miliardarilor la nivel global

Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.

Miliardarul Michael Dell l-a depășit pe Jeff Bezos

Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.

Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo

Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.

Vânzările Victoria's Secret au crescut cu 10% și au majorat previziunile pentru întregul an

Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.

Săptămâna Modei de la Milano revine: 61 de prezentări și un nou director de creație pentru Moschino

Săptămâna Modei de la Milano revine între 22 și 28 septembrie 2026 cu o programă care subliniază vitalitatea și acoperirea tot mai internațională a modei italiene: 203 de angajamente în total, inclusiv 61 de prezentări (54 fizice și șapte digitale), 88 de prezentări (patru cu programare) și 54 de evenimente.

Rosalía revine ca ambasador global Calvin Klein

Calvin Klein a lansat Euphoria Signature Elixir, un nou parfum intens care reinterpretează caracterul primului parfum Euphoria printr-o compoziție mai profundă și mai concentrată. Pentru campania de promovare a noului parfum, brandul a numit-o ambasador global pe Rosalía, care a devenit una dintre figurile asociate campaniilor recente de parfumuri ale Calvin Klein.

Brandurile de lux încep să reducă prudent prețurile pe fondul încetinirii cererii

După ani de majorări de prețuri, brandurile de lux își ajustează strategia pe fondul încetinirii vânzărilor și caută modalități de a atrage clienți fără să își afecteze poziționarea premium.

Sabato De Sarno a fost numit noul director de creație al Icicle

Sabato De Sarno, fostul director de creație al Gucci, începe un nou capitol profesional, fiind numit în același rol la Icicle, brandul de îmbrăcăminte pentru bărbați și femei fondat la Shanghai de Ye Shouzeng și Shawna Tao.

Zalando transformă indecizia în materie de modă într-o comedie cu Lily Collins

Pentru campania sa de toamnă/iarnă 2026, Zalando transformă eternul „Cum ar trebui să mă îmbrac?” într-o comedie cinematografică cu Lily Collins, Bella Freud și Nicky Campbell în rolurile principale.

Ib Kamara părăsește brandul Off-White

Designerul Ib Kamara a anunțat că își părăsește rolul de director de creație al brandului Off-White. Kamara a ocupat acest post din 2022, când a fost numit succesor al regretatului designer și director de creație Virgil Abloh.

Range Rover devine electric

Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.

Dolomiții din Italia, sufocați de turiști

Dolomiții se confruntă cu un nou record de aglomerație.

Zendaya și Tom Holland au organizat în secret o a doua petrecere de nuntă

Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Mădălina Ghenea face bani frumoși și în România

Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Bianca Drăgușanu tună și fulgeră la adresa lui Victor Slav

Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani a făcut Adelina Pestrițu din Instagram în anul 2025

Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Directorul executiv al companiei Estée Lauder, mort în urma unor injectări cu botox și acid

Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.

hourglass_full 3 month ago format_list_bulleted PEOPLE