Consumă multe lichide și fructe pentru a-ți vitaminiza organismul, dar și părul. Pentru a spori hidratarea poți folosi măști pentru păr pe care le poți prepara în casă.
Inițial trebuie să aplici o mască de curățare pentru păr. Această mască este necesară de 2-3 ori pe săptămână, însă nu în zile succesive. Se diluează într-un litru de apă 10 picături de oțet și se clătește părul după spălare. Apoi se face o mască cu doi castraveți pisați, zeama de la o jumătate de lămâie și câteva linguri de lapte. Se omogenizeaza bine, se aplică pe păr și se lasă să acționeze 15 minute.
Această mască se poate folosi săptămânal sau se pot pulveriza zilnic pe păr câțiva stropi astfel încât să nu încarce părul. Se amestecă într-un recipient două linguri de ulei de măsline, două de ulei de ricin, zeama de la o jumătate de lămâie, două fiole de vitamina E și 20 de picaturi de vitamina A uleioasă. Amestecul se poate aplica pe păr și se menține jumătate de oră sau poate fi pulverizat dintr-un recipient.
Se ia un pumn de frunze de mentă proaspătă ori se prepară o infuzie concentrată din cinci plicuri de ceai de mentă la o cană cu apă fierbinte. Dacă ați ales frunzele, acestea se pisează foarte bine, se adaugă apoi cinci linguri de iaurt, o lingură de miere și un castravete pisat cu tot cu zeamă. Masca se aplică pe păr, se masează bine și se lasă să acționeze o jumătate de oră. Apoi se spală părul cu șampon și balsam și se clătește cu apă din abundență.
Balenciaga își extinde interesul tot mai pronunțat pentru performanță și starea de bine dincolo de podiumurile de modă, lansând o inițiativă globală care poziționează wellness-ul în centrul universului luxury.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Creșterea spectaculoasă a prețului aurului determină tot mai mulți comercianți și proprietari să trimită la topit ceasuri de lux vintage, deoarece valoarea aurului din acestea a ajuns să depășească prețul care poate fi obținut pe piața second-hand, potrivit unei analize Reuters.
Scuderia Ferrari HP a anunțat primul său parteneriat oficial din industria îngrijirii pielii. Echipa italiană a desemnat SkinCeuticals drept partener oficial de skincare într-un acord multianual care reunește două branduri construite în jurul acelorași valori: performanță, precizie și inovație.
Producătorul elveţian de ceasuri de lux Rolex a majorat în această lună preţurile modelelor din aur, la nivel global, cu aproximativ 5%, marcând o a doua scumpire în 2026 pe pieţe importante precum Statele Unite, Marea Britanie şi Hong Kong, transmite Reuters.
Chanel a anunțat numirea lui Marie-Laure Cérède în funcția de directoare a studioului de creație de bijuterii. Designerul, care îl succede pe Patrice Leguéreau (decedat la sfârșitul anului 2024), își va prelua funcția în octombrie anul acesta.
Primark continuă programul său internațional de deschideri de magazine și a deschis al cincilea magazin în România săptămâna aceasta, urmând să fie planificate încă trei până la sfârșitul anului. Acest program continuă în timp ce retailerul face numiri cheie, iar joi a anunțat un nou director financiar.
Saint Laurent angajează o autoritate în materie de șic parizian.
Prada a prezentat echipamentul de bază pe care astronauții NASA îl vor purta în viitoarele misiuni lunare. Proiectul consolidează parteneriatul dintre celebra casă italiană și industria aerospațială, care a început în 2024 cu prezentarea unui costum spațial care se preconizează că va fi utilizat în cadrul așteptatei misiuni Artemis 4 a NASA, care va avea loc în 2028.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul trecut afaceri record pe piața de la noi.
Pentru vară, Moët & Chandon își continuă colaborarea cu Pharrell Williams și dezvăluie o nouă reinterpretare a parfumului Ice Impérial, celebrând spiritul de pionierat și know-how-ul Casei.
Charli XCX a fost numită noua ambasadoare YSL Beauty pentru Statele Unite. Artista este cunoscută pentru stilul său lipsit de compromisuri, identitatea vizuală hiper-modernă și abilitatea de a naviga între cultura underground și mainstream. Ea se alătură unei liste de ambasadoare care le include pe Lila Moss, Amelia Gray și Laura Harrier.
Maison Margiela pătrunde în universul parfumurilor de nișă o dată cu lansarea colecției Scentsorium. Asociată mult timp cu „Replica”, linia de parfumuri construite în jurul memoriei și al locului, casa pariziană își extinde limbajul conceptual de design într-o nouă categorie definită de măiestrie, concentrație și profunzime narativă.
Supermodelul Bella Hadid devine primul ambasador global pentru Prada Beauty și întruchipează lansarea Prada Touch, un blush conceput pentru o frumusețe elegantă, mobilă și lipsită de coduri.
Chiar la timp pentru Ziua Îndrăgostiților, Franck Provost, un brand renumit de saloane de coafură și produse profesionale de îngrijire a părului, originar din Franța, oferă două ritualuri excepționale cu Botox pentru păr, care promit un păr intens reparat, luminos și irezistibil de mătăsos.
Dua Lipa, împreună cu Augustinus Bader, imaginează o rutină de îngrijire a pielii preventivă și inteligentă, simplă și eficientă, concepută pentru utilizare zilnică.
Cu ocazia Frieze London, sărbătoarea anuală a creativității contemporane, Loewe Perfumes a dezvăluit cea mai recentă explorare olfactivă a casei.