Iar toate trei sunt foarte fericite că vor naște una câte una în următoarea perioadă. Roxana alături de Anca și Ermina au realizat o ședință foto în care sunt însărcinate în ultimul semestru și îmbrăcate cam la fel și așteaptă cu nerăbdare să nască prima dintre ele.
Au dat o mică petrecere în care au făcut fotografii și apoi au publicat pozele pe rețelele de socializare cu câteva texte alături. "Cum să fim toate 3 însărcinate în același timp?! Toate 3 avem băieței! Sunt prietenele mele cele mai bune, @anca___r prietenă mea din copilărie,
iar @ermina11_06 este cea cu care am pus bazele unui brand ! Au fost amandoua alături de mine MEREU, am ras, am plâns împreună, iar acum trăim fericirea adevărată tot împreună!", a scris Roxana pe pagină ei de instagram și cei care le urmăresc au sărit imediat cu comentarii și aprecieri la imaginile cu cele trei.
După 13 ani petrecuți în Statele Unite, actrița Monica Bîrlădeanu a decis să se întoarcă în România, motivul principal fiind dorința de a fi mai aproape de familie și de a trăi într-un loc care să i se potrivească mai bine.
Ceasurile au evoluat de la doar a spune timpul la a exprima statutul, gustul și acum chiar și alegerile personale.
Andreea Tonciu este în culmea fericirii, pentru că apartamentul la care visa este gata.
Rita Ora a anunțat lansarea brandului său de îngrijire a părului, numit TYPEBEA.
Serena Williams a intrat în industria înfrumusețării devenind antreprenor al unui brand cu produse de make-up.
Mihaela Borcea, prima soţie a lui Cristi Borcea, a plecat în Austria pentru o vacanță la schi, ignorând sfatul medicilor care i-au interzis acest sport din cauza problemelor de sănătate.
Simona Halep și-a făcut o schimbare de look, iar fanii abia au recunoscut-o.
Nick Rădoi a fost diagnosticat cu cancer de colon, vara trecută, și acum și-a scris testamentul.
MARIZA transmite un mesaj video publicului din România
Relațiile din cadrul familiei regale britanice au fost întotdeauna subiect de mare interes pentru public, dar și pentru presă.
Rihanna s-a lăsat fotografiată în așternuturi pentru cea mai nouă colecție de lenjerie intimă Savage x Fenty.