Pentru cei care nu știu, acesta se numește Claudiu Anghel și are o relație foarte apropiată atât cu Amalia cât și cu fiica lor, Alma. "Am făcut lucruri în mod special pentru ea, pentru vârsta ei, desen, pictură, cântece, poezii, joacă de tot felul, cu ajutor de la distanță, de la educatoarele ei, dar am inclus-o cât de mult cu putință și în ceea ce e musai de făcut într-o casă, de la curățenie, până la gătit. Chiar face ea omletă de dimineața, de pildă, de la spartul ouălelor, până la bătutul lor, plus brioșe, checuri, pâine și altele. Și noi am crescut așa la noi acasă, sunt lecții importante și acestea. Alma, care va împlini 4 ani în luna august, a fost nevoită să se adapteze și ea la noua

realitate și sunt absolut fascinată de capacitatea ei de înțelegere. Cred că într-un fel a luat și ea partea bună din această poveste, a avut non-stop părinții lângă ea, în definitiv. Desigur că dorul de prieteni, de joacă cu alți copii e uriaș, cu marea ei iubire a continuat un fel de joacă din când în când, de la distanță, prin aceste aplicații pe care le-am încercat cu toții, dar e într-adevăr o lipsă enormă în viața unui copil interacțiunea cu alții de vârsta ei. Sigur că un mare câștig e acum, de când putem să ieșim cu biciclete, trotinete, role în parc. Deja e altă poveste. Păstrăm în continuare distanța de ceilalți și simt că Alma ar avea o mare nevoie de joacă cu alți copii, dar cred că numai cu răbdare putem trece cu toții, de la mici la vârstnici, cât de cât cu bine hopul în care ne-am trezit", a povestit Amalia Enache
Hotelurile din Dubai au început să reducă prețurile cazării pe fondul scăderii zborurilor internaționale și al avertismentelor autorităților din diferite țări cu privire la călătoria în regiunea Golfului Persic.
În fiecare an, doar câțiva artiști pleacă acasă cu celebra statuetă a premiilor Oscar. Totuși, chiar și cei care nu câștigă nu pleacă cu mâna goală. Nominalizații la principalele categorii primesc celebrul „Everyone Wins” gift bag, un pachet de cadouri de lux pregătit de compania de marketing Distinctive Assets.
Automobili Lamborghini își extinde prezența în cultura digitală printr-o nouă experiență în popularul joc online Fortnite.
Porsche pregătește noi reduceri de personal și ia în calcul lansarea unor modele mai scumpe, poziționate peste celebrul 911, în încercarea de a crește profitabilitatea companiei.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
Aurul din Dubai este tranzacționat cu discounturi semnificative față de prețul de referință global, pe fondul perturbărilor logistice cauzate de războiul din Orientul Mijlociu.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Creatoarea de modă Stella McCartney a fost onorată cu Légion d’Honneur, una dintre cele mai înalte distincții pe care le acordă statul francez.
Noul proiect rezidențial combină patrimoniul casei franceze de cristal cu arhitectura contemporană semnată de designerul japonez Sou Fujimoto. Dezvoltat de Aldar Properties, proiectul marchează prima extindere majoră a brandului Baccarat în Orientul Mijlociu.
Pentru prima sa prezentare la Balmain, Antonin Tron orchestrează o tranziție măsurată, în care puterea istorică a casei este atenuată fără a-și pierde vreodată splendoarea.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.
Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.
Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.
Kim Kardashian tocmai a adăugat un nou titlu în portofoliul său, anunțând că se alătură în calitate de co-fondator companiei Update, un brand de băuturi energizante fără cofeină.
Alessia Năstase, fiica celebrului jucător de tenis Ilie Năstase, a lansat în 2024 o colecție de haine dedicată tatălui său, într-un gest emoționant menit să onoreze relația lor specială.