Aruncă o privire în primul hotel spațial din lume în care turiștii bogați își vor petrece vacanța din 2025

După ce ai petrecut săptămâni întregi urmărind emisiuni SF, nu este greu să-ți imaginezi cum se simte să trăiești într-un hotel spațial. Planurile companiei spațiale americane Orbital Assembly pentru luxosul Space Hotel vor face de rușine imaginația.

Anunțul a scos la iveală două stații spațiale cu locuri de cazare turistice. Stația Pioneer, care poate găzdui 28 de persoane, este programată să fie operațională până în 2025, în timp ce stația mai mare Voyager, anunțată inițial în 2021, cu o capacitate de 400 de persoane, este programată să se deschidă în 2027. 

Noi imagini din interiorul hotelului spațial care va fi deschis în 2025 au fost oferite publicului. 

Orbital Assembly Corporation, o companie de construcții spațiale care supraveghează conceptul futurist, consturiește hotelul din mai multe module conectate prin puțuri de lift care alcătuiesc o roată care orbitează Pământul. Se pare că vărul mai mare și mai în vârstă al lui London Eye a plecat în spațiu. În prezent, există două locuințe spațiale - Voyager Station și un nou concept Pioneer Station, care ar putea fi operaționale în trei ani.

Directorul operațional al Orbital Assembly, Alatorre, a declarat pentru CNN Travel într-un nou interviu: „Scopul a fost întotdeauna acela de a face posibil ca mulțimi mari de oameni să trăiască, să lucreze și să prospere în spațiu”.

Stația Pioneer va fi prima platformă locuibilă capabilă să furnizeze gravitație artificială, deblocând oportunități fără precedent pentru cercetare, turism și zboruri spațiale de lungă durată. Hotelul spațial va avea și o sală de recreere, unde oaspeții vor avea activități precum „săritul, alergarea și practicarea sporturilor în mediul gravitațional de 1/6 a Pământului”.

Privind amploarea și capacitatea acestui hotel spațial de lux, bănuim că, deși este costisitoare, această călătorie în spațiu nu va fi rezervată doar miliardarilor planetei noastre. Deocamdată, Orbital Assembly nu precizează în mod clar suma care trebuie cheltuită pentru o ședere la oricare dintre stații.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Gucci rupe tradiția „Made in Italy”

Gucci a început să vândă noi modele de pantofi sport de lux etichetate ”Made in China”, o schimbare faţă de tradiţia de producţie italiană a casei de modă care încearcă să recâştige cumpărătorii din clasa de mijloc, scrie Reuters.

Afacerile mărcii David Beckham înregistrează un an fabulos

DRJB Holdings —cunoscută drept compania care se ocupă de activitățile comerciale ale mărcii David Beckham — și-a depus ultimele conturi financiare și arată o performanță financiară record.

Glenn Martens își prezintă ultima colecție ca director de creație al brandului Diesel

Show-ul Diesel prezentat ieri la Milano Fashion Week a marcat salutul de adio al designerului Glenn Martens din rolul de director de creație al brandului italian.

Interparfums bate palma cu Puma

Interparfums a anunțat marți un nou acord de licențiere globală cu Puma pentru crearea, dezvoltarea, producția și distribuția de parfumuri sub numele gigantului german de îmbrăcăminte sportivă.

Givenchy numește noi oameni la conducere

Nu este niciodată prea devreme să anunțăm două noi numiri. Pe 23 septembrie, casa franceză Givenchy l-a numit pe Alistair McCallum în funcția de director de marketing și pe Nicky Grays în funcția de șef al departamentului de resurse umane, începând cu 30 septembrie 2026. Ambii vor raporta către Amandine Ohayon, CEO al Givenchy din ianuarie 2026.

Mașina lui Batman, scoasă la licitație

Batmobilul care a redefinit legenda Cavalerului Negru ar putea deveni cea mai scumpă mașină de film din lume.

Bugatti a dezvăluit primul său proiect rezidențial din SUA

Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.

Trăiește una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe coasta Toscanei cu 1750 $ pe zi

Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.

Moștenitorul Hermes îl dă în judecată pe proprietarul Louis Vuitton. Care sunt acuzațiile

Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.

Camila Cabello este imaginea noului parfum Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.

Casa de modă Emporio Armani are un nou director de creație

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

Uitați de logo-uri, tinerii din China își doresc lux „spiritual”

La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).

hourglass_full 13 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Lego lansează Sagrada Família, cel mai mare set de până acum, cu 12.060 de piese

Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.

hourglass_full 13 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Range Rover devine electric

Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.

hourglass_full 26 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Dolomiții din Italia, sufocați de turiști

Dolomiții se confruntă cu un nou record de aglomerație.

hourglass_full 28 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Cel mai ușor Bentley din ultimii 85 de ani

Bentley a ales o abordare neobișnuită pentru noul său Supersports, renunțând la o parte din elementele care definesc de obicei mașinile mărcii. Rezultatul este cel mai ușor Bentley din ultimii 85 de ani.

hourglass_full 28 day ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL
Tiffany & Co. realizează trofeul US Open

Tiffany & Co. și United States Tennis Association și-au reînnoit parteneriatul care durează de aproape patru decenii prin care prelungește rolul casei de bijuterii de Official Trophy Crafter al US Open. Relația datează din 1987, când argintarii Tiffany au început să creeze trofeele acordate campionilor turneului, o tradiție care continuă și la ediția din 2026, desfășurată la New York.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted LIFESTYLE&TRAVEL