Alibaba, sancțiuni record pentru comportamentul monopolist din China

Autorităţile de reglementare din China au sancţionat gigantul din comerţul electronic Alibaba cu 18 miliarde yuani (2,3 miliarde euro) pentru încălcarea reglementărilor antimonopol şi abuz de poziţie dominantă.

Sancţiunea, ce echivalează cu circa 4% din veniturile companiei în 2019, este cea mai mare amendă pentru anticoncurenţă impusă de China, în cadrul controlului intens derulat de această ţară în ultimele luni la marile companii tehnologice. Într-un comunicat, Administraţia de Stat pentru Reglementarea Pieţei (SAMR) semnalează că în urma unei investigaţii derulate în decembrie s-a constatat că Alibaba "abuzează de poziţia sa dominantă pe piaţă" încă din 2015, scrie WWD.

Alibaba, împreună cu Tencent, este unul dintre giganţii tehnologici chinezi aflaţi în atenţia autorităţilor chineze, ceea ce este relaţionat şi cu criticile lansate în octombrie de fondatorul său, magnatul Jack Ma, împotriva sistemului financiar al ţării.

Sancţiunea anunţată este mai mult decât dublă faţă de cea de 6,1 miliarde yuani - cea mai mare amendă care fusese impusă până acum în China- pe care a trebuit să o plătească în 2015 compania americană Qualcomm, cel mai mare furnizor de chip-uri din lume. Potrivit SAMR, Alibaba a abuzat de poziţia sa dominantă pentru a obliga furnizorii să o aleagă în locul altor platforme de pe piaţă, în acest fel "violând atât drepturile acestora cât şi pe cele ale consumatorilor".

Aceste practici, subliniază reprezentanţii autorităţii, "nu respectă legile antimonopol chineze, împiedicând libera circulaţie a bunurilor, şi încalcă interesele de afaceri ale furnizorilor".

La rândul său, Alibaba a anunţat într-un comunicat că "acceptă sancţiunea cu sinceritate şi va asigura îndeplinirea acesteia cu determinare". "Pentru a-şi îndeplini responsabilitatea faţă de societate, Alibaba va funcţiona conform legii cu maximă diligenţă, va continua să îşi consolideze sistemele de conformitate şi să susţină creşterea prin inovare", spun reprezentanţii companiei.




Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Bella Hadid întruchipează spiritul orașului Los Angeles în noua campanie ALO

Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.

Zendaya devine noua imagine a parfumului Prada Paradox

Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.

Tot ce trebuie să știi înainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru ediția aniversară de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.

Romeo Beckham este noul ambasador global al Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger prezintă campania de toamnă 2026 TOMMY HILFIGER Always Denim cu Romeo Beckham în rol principal. Campania a fost filmată în cadrul hotelului The Mark, unde stilul newyorkez și influența culturală se întâlnesc.

Kylie Jenner lansează un trio de parfumuri

Kylie Jenner lansează Mood Stones, prima colecție construită în jurul a trei ape de parfum distincte. Noua gamă fost lansată oficial pe 30 iulie pe site-ul Kylie Cosmetics, iar din 2 august este disponibilă și în magazinele partenerilor..

Studiu: piața globală a bunurilor de lux revine pe creștere

Piața globală a bunurilor personale de lux a intrat într-o nouă etapă de creștere, considerată mai sănătoasă și mai sustenabilă, potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului True Luxury Global Consumer Insights, realizat de Boston Consulting Group (BCG) pentru Altagamma.

Divizia de parfumuri LVMH are un nou director

Yann Musquin va prelua rolul de director general al mărcilor de parfumuri LVMH începând cu 3 august. El îl succede pe Romain Spitzer, care părăsește grupul după 10 ani la conducerea diviziei.

Jonathan Saunders, noul director de creație al brandului Kate Spade

Designerul Jonathan Saunders a fost numit director de creație pentru Kate Spade, marcând un moment-cheie pentru brandul newyorkez, care a funcționat în ultimii cinci ani fără o persoană anume în acest post.

SKIMS întâlnește VETTESE într-o colecție capsulă la fel de senzuală pe cât este de modulară

Pentru prima dată, SKIMS colaborează cu un designer emergent și a semnat o colecție capsulă în ediție limitată cu VETTESE, în care draparea devine un adevărat domeniu de expresie.

Dior a deschis primul său spa la Veneția

Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.

Hermès prezintă o consolă DJ realizată manual

Hermès a dezvăluit Disque Jockey Club, o consolă DJ complet funcțională care transformă echipamentele audio profesionale într-un obiect de design de colecție. Consola a fost dezvoltată de Atelier Horizons sub coordonarea lui Axel de Beaufort, în colaborare cu DJ-ul britanic Prince Charles.

Dolce & Gabbana transformă Sicilia într-o Mecca a luxului și reinventează o afacere de milioane de dolari

Farmecul îmbătător al Siciliei nu mai evocă imaginea sudului Italiei surprinsă de Mario Puzo, Coppola și familia Corleone. Insula nu mai miroase a acel peisaj atemporal, cu palatele sale dărăpănate, străzile pline de gropi și un farmec autentic departe de luxul internațional.

Bottega Veneta are o nouă conducere

Kering a anunțat numirea lui Romain Spitzer în funcția de director executiv al Bottega Veneta. Începând cu 1 septembrie 2026, acesta va raporta lui Luca de Meo, directorul executiv al Kering, va avea sediul la Milano și se va alătura Comitetului Executiv al grupului.

hourglass_full 20 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Noii milionari din AI schimbă regulile pieţei bunurilor de lux

Explozia averilor create de companiile din inteligenţa artificială şi industria spaţială începe să schimbe preferinţele de consum ale celor foarte bogaţi, iar marile branduri de lux încearcă să înţeleagă noul profil al clientului. Spre deosebire de averile moştenite, noii milionari din tehnologie cheltuie mai puţin pe haine şi accesorii de lux şi preferă investiţiile, experienţele şi obiectele neobişnuite, relatează Reuters.

hourglass_full 27 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Gucci și L'Oréal semnează un acord de licență exclusivă pe 50 de ani

L'Oréal și Gucci au încheiat un acord de licență pe 50 de ani în sectorul frumuseții, în urma unei decizii de a avansa cu un an rezilierea licenței existente dintre Gucci și compania americană Coty.

hourglass_full 29 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
De Beers reduce drastic prețurile diamantelor

De Beers a făcut unele dintre cele mai drastice reduceri ale prețurilor oficiale ale diamantelor, ceea ce ar putea semnala sfârșitul campaniei sale de ani de zile de a le menține mult peste cursul de piață.

hourglass_full 29 day ago format_list_bulleted ECONOMIC
Next analizează o mutare în domeniul luxului

Next este una dintre cele mai dornice achiziții de afaceri cu amănuntul din Marea Britanie, rivalizând cu Frasers Group pe acest front. Dar cea mai recentă țintă a sa ar putea duce compania la un cu totul alt nivel, un raport sugerând că îl are în vedere pe Harvey Nichols.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted ECONOMIC
Ceasurile vintage de lux ajung la topit în urma prețului record la aur

Creșterea spectaculoasă a prețului aurului determină tot mai mulți comercianți și proprietari să trimită la topit ceasuri de lux vintage, deoarece valoarea aurului din acestea a ajuns să depășească prețul care poate fi obținut pe piața second-hand, potrivit unei analize Reuters.

hourglass_full 2 month ago format_list_bulleted ECONOMIC