În cartea autobiografică lansată de Adda în urmă cu puțin timp, cântăreața face dezvăluiri neașteptate despre relația conflictuală pe care a avut-o cu CRBL în perioada în care au colaborat muzical.
Artista susține că a fost umilită de colegul de breaslă în repetate rânduri, dar unul dintre cazuri a avut un impact mai mare asupra ei.
Printre aceste momente se regăsea lansarea pieselor fără s-o anunțe, multe concerte la care nu o chema și mai multe evenimente în care erau premiați de care nu o anunța. Totuși, picătura care a umplut paharul a fost un concert la care nu a lăsat-o să urce pe scenă.
„Mă sunat CRBL și mi-a spus că nu este posibil să am eu două momente (n.r. într-o emmisiune)Să mă întorc acasă, căci altfel va face scandal. Așa că m-am întors plângând, dar asta nu avea să fie tot. La Fortza ZU, când mă pregăteam să intru pe scenă din nou, am dat nas în nas cu CRBL. Mi-a spus că nu voi urca pe scenă cu el, pentru că nu am fost la toate repetițiile. Mi-a spus că mi-a lăsat vocea pe piesă și în momentul în care va intra referenul o să apară o poză cu mine, deci nu mai era nevoie să urc. Am simțit că îmi pică cerul în cap, îmi venea să-l bat, să urc pe scenă și să-l arunc în mulțime. (...) Nu a spus nimic trei ani, apoi m-am trezit cu un mesaj de la el în care și-a cerut scuze pentru tot.”, a povestit Adda.
Conform unui nou raport publicat de Altrata, numărul miliardarilor la nivel global a ajuns la un nivel record de 3.795 în 2025, deoarece explozia inteligenței artificiale (IA) stimulează puternic crearea de bogăție la nivel mondial.
Michael Dell l-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes devenind al treilea cel mai bogat om din lume. Averea lui Dell a crescut brusc după ce acțiunile la compania sa, Dell Technologies, au atins un vârf istoric.
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din istoria companiei. Dispozitivul are dimensiunea aproximativă a unui pașaport când este pliat, două ecrane și o balama dezvoltată special de Apple.
Victoria's Secret a anunțat că vânzările pentru al doilea trimestru au crescut cu 10%, ajungând la 1,611 miliarde de dolari, determinând gigantul american de lenjerie intimă să își revizuiască previziunile de vânzări pentru anul respectiv.
Săptămâna Modei de la Milano revine între 22 și 28 septembrie 2026 cu o programă care subliniază vitalitatea și acoperirea tot mai internațională a modei italiene: 203 de angajamente în total, inclusiv 61 de prezentări (54 fizice și șapte digitale), 88 de prezentări (patru cu programare) și 54 de evenimente.
Calvin Klein a lansat Euphoria Signature Elixir, un nou parfum intens care reinterpretează caracterul primului parfum Euphoria printr-o compoziție mai profundă și mai concentrată. Pentru campania de promovare a noului parfum, brandul a numit-o ambasador global pe Rosalía, care a devenit una dintre figurile asociate campaniilor recente de parfumuri ale Calvin Klein.
După ani de majorări de prețuri, brandurile de lux își ajustează strategia pe fondul încetinirii vânzărilor și caută modalități de a atrage clienți fără să își afecteze poziționarea premium.
Sabato De Sarno, fostul director de creație al Gucci, începe un nou capitol profesional, fiind numit în același rol la Icicle, brandul de îmbrăcăminte pentru bărbați și femei fondat la Shanghai de Ye Shouzeng și Shawna Tao.
Pentru campania sa de toamnă/iarnă 2026, Zalando transformă eternul „Cum ar trebui să mă îmbrac?” într-o comedie cinematografică cu Lily Collins, Bella Freud și Nicky Campbell în rolurile principale.
Designerul Ib Kamara a anunțat că își părăsește rolul de director de creație al brandului Off-White. Kamara a ocupat acest post din 2022, când a fost numit succesor al regretatului designer și director de creație Virgil Abloh.
Range Rover a prezentat marți primul model complet electric din istoria mărcii. Noul SUV păstrează în mare parte designul versiunii clasice, dar renunță la motorul cu ardere internă în favoarea unui sistem cu două motoare electrice, care dezvoltă 542 de cai putere.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.