Vocile oamenilor care vorbesc poate teroriza chiar și prădători de top, cum ar fi leii de munte, cu consecințe care se răsfrâng asupra ecosistemului.
În vara anului 2017, leii de munte, pisicile sălbatice și alți "locuitori" ai Munților Santa Cruz au fost martorii tonului dulce al ecologistului Justin Suraci și prietenilor săi, citind poezie.
Unele animale au devenit nervoase. Altele nu au mai mâncat. Câteva au fugit de teamă. Suraci, care are sediul la Universitatea din California de la Santa Cruz, nu a fost acolo pentru a vedea reacțiile. El și colegii săi au strâns un set de vorbitori care participă în mod regulat la înregistrări ale discursului uman. Și au descoperit că nici măcar calitatea poeziei și nici chiar cea mai blândă voce umană, nu ajută în vreun fel animalele speriate. Vocea umană face ca animale sălbatice - chiar prădători de vârf - să devină speriate și vigilente în moduri care afectează apoi întreaga rețea a ecosistemului în care acestea trăiesc. Este cea mai clară demonstrație, totuși, că suntem printre cele mai înspăimântătoare animale - un super-prădător care terorizează chiar și carnivorele care de obicei sunt cele care terorizează alte animale.
Chiar și atunci când prădătorii nu ucid nimic, pistele, mirosurile și sunetele pe care le fac pot instaura o stare de îngrijorare în rândul pradei lor. Acest lucru creează ceea ce ecologiștii numesc "peisajul fricii" - o hartă mentală a riscului. Aceasta afectează modul în care animalele vânate se deplasează pe teren. De exemplu, în 2016, Suraci și consilierul său, Liana Zanette, de la Universitatea de Vest din Ontario, au arătat că ratonii din Insulele Golfului au petrecut mai puțin timp pe plajele locale dacă au auzit înregistrări ale unor oameni în timp ce vorbeau. Și pentru că ratonii au plecat, în zonă au apărut imediat mai mulți pești, diverse specii de viermi și râme plus crabi. Frica a remodelat deci întreaga plajă. Aveți în cpnsecință grijă unde campați sau unde faceți drumeții, pentru animale e chiar important.
