Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Proprietatea, aflată de-a lungul prestigioasei șosele Rubliovo-Uspenskoe, are trei dormitoare și trei băi, pe o suprafață de 500 de metri pătrați. Proiectată într-un stil clasic american, locuința include un cinematograf privat, o cramă, sală de forță și un birou.
De asemenea, dispune de un garaj pentru două mașini, un foișor cu grătar și o casă de oaspeți pe două niveluri, cu o baie rusească tradițională (banya).
Imensa vilă se află la aproximativ 1,6 kilometri distanță de unul dintre marile palate ale lui Vladimir Putin și a fost cumpărată de Steven Seagal în 2018, scrie The Sun.
Potrivit Baza, un canal de Telegram cu legături cu serviciile de securitate ale Rusiei, Seagal a cumpărat conacul în iulie 2018. La acea vreme, valoarea sa de piață era estimată la 80–100 de milioane de ruble (1–1,3 milioane de dolari).
Actorul, în vârstă de 73 de ani, este acuzat că și-ar fi folosit faima și relația de prietenie pe care o are cu Putin pentru a cere de până la șapte ori mai mult decât valorează, de fapt, proprietatea.
Potrivit publicațiilor rusești, aceasta a fost scoasă discret la vânzare în această săptămână pentru suma exorbitantă de 6,6 milioane de lire sterline (circa 7,5 milioane de dolari).