Lifestyle· 2 min citire

Cea mai cunoscută atracție turistică din Cambodgia a interzis plimbările pe elefant

elefant

elefant

Publicat25 nov. 2019, 15:21
Actualizat12 dec. 2019, 22:19

Cea mai cunoscută atracție turistică din Cambodgia, Angkor Wat, va interzice plimbările pe elefanți în jurul templelor antice, începând cu anul viitor.

După presiunea grupurilor pentru drepturile animalelor, autoritățile care gestionează siturile arheologice au decis să nu mai ofere turiștilor călătorii pe elefanți. Cinci dintre cei 14 elefanți folosiți pentru plimbări au fost deja transferați în pădurea Bos Tham la circa 40 de kilometri distanță. Restul elefanților care se află în Angkor Wat vor fi transferați în pădure până la începutul anului 2020. Vizitatorii vor putea vedea animalele acolo, dar nu vor avea voie să le călărească, deoarece elefanții vor fi în continuare în grija companiei, care le deține în prezent.

„Elefantul este un animal mare, dar este, de asemenea, blând și nu vrem să vedem animale care mai sunt folosite pentru activități turistice”, a declarat Long Kosal, un purtător de cuvânt al companiei de management al parcului. „Vrem să trăiască în mediul lui natural”.

Elefanții au ajuns la Angkor Wat în jurul anului 2001. În 2016, unul dintre animale a decedat după ce a transportat turiști în jurul complexului templului Angkor Wat pe o vreme toridă. Animalul plimba turiștii de circa 45 de minute când s-a prăbușit la pământ. Moartea lui a determinat lansarea unei petiții online pentru a pune capăt acestei practici la Angkor Wat.

World Wildlife Fund a publicat anul trecut un raport în care se precizează că numărul elefanților asiatici a scăzut cu 50% în ultimele trei generații. Există mai puțin de 50.000 de exemplare care trăiesc în sălbăticie și sunt oficial declarați o specie pe cale de dispariție.

Plimbările pe spatele elefanților sunt o distracție pusă la dispoziția turiștilor în Cambodgia, Vietnam, Laos sau Thailanda. Această practică este denunțată de asociațiile pentru protecția animalelor care susțin că dresajul elefanților tineri este câteodată prea brutal, iar volumul de muncă repartizat acestora prea mare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Highlife și pe Google News