‘Am avut bunul simț să ascund elegant situația, dar a trecut prea mult timp și nu mai pot să fac pe prostul când mă întreabă toată lumea de ce sunt singur! După o relație de 13 ani, am hotărât ca săptămâna viitoare să mergem la notar și să divorțăm!
Nu ne mai înțelegeam, nu mai mergea, ne doream lucruri diferite (eu voiam familie și copii, ea intrase în criza femeii de 32 de ani și și-a pus silicoane), și de 3 luni a plecat la mama ei! Știu că ne iubim (e greu să treacă după atâția ani), dar e mai bine așa! Îi mulțumesc pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună (și au fost multe în 13 ani!) și vreau să fie fericită toată viața (chiar și fără mine), dar îmi doresc același lucru și pentru mine!’, a fost anunțul făcut de Mihai Mitoșeru.
Oana Roman, buna prietenă a lui Mihai Mitoșeru, a explicat că nu este prima dată când cei doi se despart, iar problemele dintre ei erau destul de vechi.
‘Eu ştiam despre probleme, evident că ştiam pentru că Mihai îmi este cel mai apropiat şi vechi prieten şi, evident că la un moment dat, am avut o discuţie cu el pe tema asta, în sensul în care am ieşit într-o seară şi am stat de vorbă acum vreo lună, să zic, şi mi-a spus că sunt într-un moment în care nu se ştie ce va fi, că ea s-a hotărât să se mute la mama ei. Mă rog, eu am crezut că este vorba de faptul că vor lua doar o pauză şi că vor încerca să rezolve cumva situaţia.
Am înţeles că şi-au dorit cumva să îşi regleze problemele şi ştiu că ar fi vrut să apeleze şi la un psiholog, nu ştiu dacă până la urmă au făcut chestia asta, şi acum am aflat şi eu că el a scris faptul că până la urmă n-au reuşit să se înţeleagă. Noi am fost şi la mare săptămâna trecută, ne-am întâlnit de două ori şi el era tot singur. Mi-a spus că situaţia este la fel şi că nici el nu înţelege ce se întâmplă. Mie îmi pare foarte rău pentru că știu cât de mult își dorea el să-și facă o familie și să trăiască cu fata asta, pe care chiar cred că o iubește foarte mult’, a declarat Oana Roman, potrivit antenastars.ro.
Un Boeing 747-8 ultra-luxos, operat de flota guvernamentală Qatar Amiri Flight și evaluat la aproximativ 400 de milioane de dolari, a aterizat în Mallorca pe 10 august 2026, cu doar două zile înainte de eclipsa solară totală.
Jo Malone London a colaborat cu Fortnite pentru lansarea unei experiențe interactive care va avea loc timp de două săptămâni. Această experență este inspirată de coasta britanică și a fost creată pentru a susține cel mai nou parfum al casei Sea Salt & Bergamot.
Vânzările Casei Hermès în prima jumătate a anului au crescut cu 6%, pe fondul creșterii vânzărilor în America. Celebra Maison specializată în crearea de articole de lux din piele a înregistrat o creștere accelerată în al doilea trimestru, subliniind rezistența sa la o încetinire mai generală a industriei de lux.
La Christie's, cele mai râvnite articole din noua colecție Devil Wears Prada vor fi scoase la licitație în curând, în beneficiul a două organizații dedicate presei și modei.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Alexia Eram pare că o ia pe urmele tatălui său și pregătește să intre într-o nouă afacere cu produse cosmetice.
Delicat, feminin și inspirat de lumea lenjeriei intime, bikiniul cu dantelă este pe cale să devină piesa vestimentară obligatorie a verii 2026, reinventând costumul de baie cu o eleganță retro irezistibilă.
Vânzările Chanel au crescut cu două cifre în prima jumătate a anului, depășind rivalii de lux, inclusiv LVMH, deoarece cumpărătorii bogați au cheltuit o grămadă de bani pe noile creații de modă ale designerului Matthieu Blazy.
Constructorul chinez BYD își continuă ofensiva pe piața auto și face un nou pas către segmentul premium, odată cu lansarea modelului Da Han, o limuzină electrică de mari dimensiuni care țintește direct rivali consacrați precum Mercedes S-Class, Mercedes EQS și BMW Seria 7.
Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.
Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.
Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.
Andreea Sasu a fost externată după două luni petrecute în spital. În tot acest timp, iubitul ei, Philipp Plein, i-a fost alături constant și a sprijinit-o.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.