Acesta este interpretat de Mateia, care în realitate se numește Elena Matei, și, deși, s-a născut în Chișinău, lucrează în modelling în Statele Unite ale Americii. Tânăra a terminat școala de muzică și cântă de când se știe, însă modellingul i-a ocupat tot timpul.
„Am ales „Santa baby”, deoarece este colindul meu preferat. Am ales acest pseudonim pentru că așa am simțit! „Mateia” vine de la numele meu de familie - Matei”, a povestit tânărul model.
Pentru ea muzica „înseamnă stare de bine, reprezintă o altă formă de a transmite ceea ce simți”, spune ea. La acest cover a lucrat cu mulți oameni deosebiți printre care producătorii Cristian Puchiu și Cristian Pistol. În acest moment vedetă lucrează la un EP și abia „aștept să îl împărtășesc cu voi. Acest EP este compus de mine, iar producția este realizată de Cristian Pistol”, mai spune tânăra model solist.
În trecut a mai colaborat cu Akcent alias Adrian Sînă. Piesa la care au colaborat în 2014 se numea „Faina”, dar la acea vreme folosea un alt pseudonim, Liv. Cât despre alte colaborări, este deschisă la propuneri. „Apreciez foarte mulți artiști atât din România, cât și de afară”, a mai povestit ea.

L-a cunoscut personal pe Bill Clinton
Model de succes peste hotare, Elena a lucrat alături de multe nume mari și a întâlnit multe vedete.
„Cunosc atât modele dar și celebrități precum Elsa Hosk, Romee Strijd, Adriana Lima, Sara Sampaio, Cindy Crawford, Barbara Palvin și Dylan Sprouse”, a mărturisit ea.

Mateia, alături de Cindy Crawford
În plus, a făcut parte din multe campanii, însă printre preferatele ei s-au numărat „Beach Bunny Resort 2020 Campaign” și „Raw Spirit Perfumes”, unde a lucrat cu celebrul fotograf Victoria’s Secret - Russel James.

Împreună cu Tommy Hilfiger
A avut onoarea să facă parte și din Angels Book (Victoria Secret), alături de Gigi Hadid, Adriana Lima, Kendal Jenner, etc.

Mateia (centru), Barbare Palvin și Dylan Sprouse
De asemenea, a apărut pe copertele multor publicații de modă renumite precum Harper’s Bazaar, Marie Claire, Vogue, Ocean Drive, Elle, L’Officiel, Numero, Glamour, etc.

În acest moment, tânăra se află la New York, dar va sărbători Crăciunul și Anul Nou în Miami.
DRJB Holdings —cunoscută drept compania care se ocupă de activitățile comerciale ale mărcii David Beckham — și-a depus ultimele conturi financiare și arată o performanță financiară record.
Show-ul Diesel prezentat ieri la Milano Fashion Week a marcat salutul de adio al designerului Glenn Martens din rolul de director de creație al brandului italian.
Interparfums a anunțat marți un nou acord de licențiere globală cu Puma pentru crearea, dezvoltarea, producția și distribuția de parfumuri sub numele gigantului german de îmbrăcăminte sportivă.
Nu este niciodată prea devreme să anunțăm două noi numiri. Pe 23 septembrie, casa franceză Givenchy l-a numit pe Alistair McCallum în funcția de director de marketing și pe Nicky Grays în funcția de șef al departamentului de resurse umane, începând cu 30 septembrie 2026. Ambii vor raporta către Amandine Ohayon, CEO al Givenchy din ianuarie 2026.
Batmobilul care a redefinit legenda Cavalerului Negru ar putea deveni cea mai scumpă mașină de film din lume.
Bugatti a prezentat Bugatti Residences Miami, un proiect rezidențial de 60 de etaje care este amplasat pe malul apei, în Brickell. Acesta este prima dezvoltare rezidențială realizată de brand în SUA.
Twiga Versilia oferă una dintre cele mai exclusiviste experiențe pe o plajă din Italia, pe coasta Toscanei, unde Tenda Imperiale are un tarif de aproximativ 1.750 de dolari pe zi. Plaja este situată în Marina di Pietrasanta, la mică distanță de Forte dei Marmi, și oferă servicii private și asigură accesul direct la una dintre cele mai cunoscute destinații estivale din Italia.
Nicolas Puech, patriarhul octogenar al casei Hermès, susține că marca rivală de lux, LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton, a pus la cale un complot de lungă durată pentru a achiziționa acțiuni în valoare de miliarde din compania sa, scrie agenția Reuters.
Tommy Hilfiger revine în parfumeria dedicată femeilor cu un nou parfum și o numește pe Camila Cabello drept Global Ambassador. Freedom Eau de Parfum este primul parfum feminin lansat de brand în ultimul deceniu.
Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și al colecțiilor de accesorii ale tuturor mărcilor Grupului.
La capătul mai accesibil al pieței, cererea pentru articole precum bijuteriile „energizante” care îmbunătățesc energia și care respectă principiile fengshui a crescut vertiginos. Datele despre comerțul electronic au arătat că vânzările de brățări de cristal au crescut cu 320% în China în 2024, față de anul precedent, reprezentând mai mult de o treime din piața online de cristale a țării, estimată la 3 miliarde de yuani (444 de milioane de dolari).
Sagrada Família din Barcelona, una dintre cele mai cunoscute construcții din lume, se apropie de finalizare după 144 de ani. În acest context, LEGO propune fanilor o reinterpretare inedită a monumentului, invitându-i să reconstruiască celebra bazilică piesă cu piesă, într-o versiune în miniatură.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Mădălina Ghenea deține o firmă în România care a raportat profituri de peste 4 milioane de lei în perioada 2019-2025. Ce arată cele mai recente date financiare și în ce domeniu activează compania.
Deliric, confesiuni rare despre relația cu INNA
Bianca Drăgușanu este în continuare nemulțumită de Victor Slav, pentru că nu își exercită meseria de tată așa cum ar trebui. Sofia are aproape zece ani, iar mama ei este cea care îi asigură tot ceea ce are nevoie, mai ales din punct de vedere financiar.
Adelina Pestrițu, în vârstă de 39 de ani, a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani pe Instagram.
Kendal Ascher, care a fost director executiv al celebrei companiei Estée Lauder, a murit în luna februarie din cauza unei insuficiențe respiratorii acute provocate de o embolie pulmonară cauzată de material străin introdus în urma unor injecții cu fillere cosmetice.