Actrița și vedeta tv împreună cu iubitul ei Mihai Ștefan, au sărbătorit 3 ani de relație într-un mod cu totul special. Cei doi au sărbătorit la Poiana Brașov, în natură, un weekend de poveste, departe de haosul din capitală. "Este prima mini vacanță după operație, în Poiana Brașov.

Ne-am gândit că ar fi frumos să sărbătorim 3 ani de relație, pe care îi împlinim zilele acestea, într-un loc plin de natură și de poveste", a povestit actrița și vedeta tv. Majda a primit acest cadou frumos din partea Vip Business Voyage iar la hotelul unde s-au cazat, la cină, fosta actriță a primit o dedicație din partea celor de la taraful lui Viorel Bogățeanu.

După câteva zile de vis Majda s-a întors la afacerea ei cu prăjituri și ne-a povestit că se simte bine după operație și că, din păcate nu se gândește la căsătorie și nici la alți copii, având deja unul, o fiică Jaqueline.
Harrison Ford a creat în colaborare cu Glenmorangie un single malt în ediție limitată, disponibil deja la vânzare.
Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.
Concepută de Cordelia de Castellane, colecția Dior Haute Wellness transformă ritualurile de wellness într-o experiență atât de relaxantă, cât și elegantă.
Jack Daniel’s și McLaren Racing au prezentat Halo MK1 Tennessee Whiskey, o ediție limitată ce are un preț de 600 de dolari. Acest whisky este cea mai premium îmbuteliere din istoria distileriei și reprezintă o extindere a parteneriatului celor două companii din Formula 1.
Parteneriatul dintre John Galliano și Zara se va concretiza sub forma a mai multe colecții sezoniere pentru care acesta va „deconstrui și reconfigura” piese din arhiva Zara, recreându-le din materiale noi.
Pentru campania sa Toamnă/Iarnă 2026, JW Anderson celebrează măiestria și selecția creativă, încredințându-i lui Kylie Minogue rolul de a întruchipa o colecție atât intimă, cât și energică.
Pe lângă faptul că este actriță, regizoare și filantropă, Angelina Jolie este și o mamă care în curând va avea un cuib gol. Cel mai mic dintre cei șase copii ai vedetei, gemenii, au ambii 17 ani și probabil se vor muta mai departe în viitorul apropiat. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Jolie tocmai și-a scos casa din Los Angeles la vânzare.
În mai puțin de un an, Matthieu Blazy a transformat pantoful Chanel într-un teren de testare, între moștenire și ireverență subtilă.
Hotelul din Sinaia de la cota 1400 trece sub brandul internaţional Radisson Blu şi urmează a fi deschis în vara acestui an. Este primul şi singurul hotel poziţionat sub un brand internaţional amplasat la cea mai marea altitudine din ţară. Hotelul va fi operat de către Premier Hospitality.
O odă adusă măiestriei și naturii, noua colecție capsulă From the Atelier de la Jimmy Choo ridică geanta BON BON printr-o explorare artistică a pielii, inspirată de anotimpuri.
Industria modei a tratat mult timp sustenabilitatea ca pe un instrument de marketing. Geopolitica este pe cale să o transforme într-un instrument de supraviețuire.
Constructorul german Porsche va vinde participaţiile deţinute în producătorii de automobile sportive Bugatti şi Rimac către un consorţiu condus de fondul american HOF Capital, susţinut de investitori legaţi de familia miliardarului egiptean Sawiris, în contextul în care noul CEO încearcă să redreseze performanţa companiei, transmite Reuters.
Actrița Zendaya a afișat o „verighetă” din aur în timp ce conducea vedetele care soseau marți la prezentarea Louis Vuitton din cadrul Săptămânii Modei de la Paris.
Ioana Țiriac a avut o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al criticilor apărute la adresa românilor care se aflau în Dubai în această perioadă.
Bianca Drăgușanu a avut o aniversare impresionantă cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Vedeta a ales un restaurant elegant din Istanbul.
Cardi B a anunțat că va lansa o linie de produse pentru îngrijirea părului.
Stilistul personal al lui Zendaya, Law Roach susține că celebrul cuplu de actori și-au legat destinele. Declarațiile au fost date de stilist duminică, în cadrul SAG Awards 2026, gală desfășurată la Los Angeles.
Olga Verbițchi a spus „DA” și și-a oficializat relația cu partenerul ei, Vladimir Cebotaru. Cântăreața și iubitul ei s-au căsătorit civil recent, împărtășind momentul special cu fanii prin intermediul rețelelor sociale.