Firma acesteia a avut pierdere netă de circa 3.300 de lei în anul 2020, semnificativ mai mică decât cea din anul 2019, potrivit bilanţurilor societăţii. Cu toate acestea, Elena Băsescu a decis să pună lacătul pe afacere.
„Se aprobă dizolvarea şi lichidarea societăţii din cauza imposibilităţii de realizare a obiectului de activitate al acesteia”, spune asociatul unic, Elena Băsescu, în decizia luată la 17 ianuarie, publicată în Monitorul Oficial, potrivit economica.net.
Societatea nu are datorii către instituţiile statului, persoane fizice, juridice, furnizori, creditori. În patrimoniul societăţii nu există active, mai spune Elena Băsescu în decizia din 17 ianuarie.
Pentru afacerea cu haine, Elena Băsescu s-a asociat inițial cu o prietenă. ”Ideea unei colecţii de haine asortate mamă-copii s-a conturat cu mult timp în urmă, încă de pe vremea când mă pregăteam de botezul Sofiei. Mi-am dorit să mă asortez cu Sofia, iar la botezul Anastasiei, Sofia a fost cea care şi-a dorit «să fie ca mama». Oportunitatea acestui proiect a apărut în urma unei discuţii cu prietena mea Iulia Bălan, o tânără creatoare de modă extrem de talentată şi cu experienţă”, spunea Elena Băsescu la scurt timp după lansarea afacerii, în 2018.
Pe pagina ei de Facebook, Eba și-a promovat intens afacerea, prin pictoriale alături de cei trei copii ai ei. Cel mai recent datează însă din decembrie 2020, semn că decizia de a renunța la afacere nu a fost luată chiar peste noapte.
Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.
Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.
Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.
Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.
Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.
La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.
În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.
Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.
Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.
Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.
LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.
Creator complet și figură a dialogului cultural, Pharrell Williams a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare în cadrul unei ceremonii private la Palatul Élysée.
Kendall Jenner devine ambasadoare de imagine a liniei de parfumuri Emporio Armani. Pentru a marca momentul, Kendall a fost de asemenea numită imaginea celei mai noi esențe feminine a brandului Armani, Power of You Eau de Parfum.
Într-o apariție magistrală la Globurile de Aur, Timothée Chalamet ne-a reamintit că stilul, uneori, stă în detalii.
Bella Hadid a criticat public celebra casă de modă Dolce & Gabbana, acuzând brandul de „ani de rasism, sexism, bigotism și xenofobie”, după ce compania a fost atacată dur pentru selecția modelelor de la prezentarea din cadrul Milan Fashion Week.
Celebrul designer de modă italian Valentino Garavani a murit, a anunțat luni fundația acestuia, potrivit Reuters și Sky News.