De ce s-a întristat tânăra mămică Tily Niculae

Fosta actrița de televiziune în câteva seriale celebre a trecut peste problemele pe care le-a avut cu nașterea de acum câteva săptămâni, când în plină pandemie rămăsese fără medic și spital unde să nască. Acum sunt doar amintiri neplăcute, însă acum are alte probeleme, despre unele povestind pe rețelele de socializare.

Tily Niculae a povestit pe rețelele de socializare ce o întristează și cum a fost ieșirea pentru câteva ore din autoizolare. "Astăzi am fost în cabinetul doamnei doctor Claudia Șai pentru a mă consulta după operație. Totul ok! Pfiu, am reușit! În mășînă, după atâtea zile petrecute în casă îmi plăcea la nebunie că nu am stat în trafic!Ce senzație minunată... N-ai să vezi așa ceva în București. Orice intersecție înseamnă un test pentru #răbdare! Însă, ce nu mi-a plăcut a fost că am observat pomii înfloriți! M-am întristat! Mi-aș fi dorit să pot să-i admir, să mă plimb prin parc, să respir aerul de afară... și nu de la geamul mășinii sau cel al apartamentului! În timp ce scriu realizez că primăvară va mai fi! O voi prețui cu gură până la urechi la fel că-n această poză. Că atunci când făceam poze cu @dragoslapadatu! Remember? Pf, grozave sunt amintirile!În cazul meu sunt VII! #primăvară în sufletul meu, am zis! Care este amintirea ta vie de astăzi?", a povestit îndrăgită actrița pe profiele ei sociale. 





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Chiara Ferragni, achitată de acuzațiile de fraudă

Chiara Ferragni a fost achitată miercuri de un tribunal din Milano de acuzațiile de fraudă în urma unor afirmații înșelătoare legate de vânzarea în scopuri caritabile a unor prăjituri de Crăciun și ouă de Paște, au anunțat surse judiciare, potrivit Reuters.

Prada reinventează campania pentru era digitală

Pentru sezonul primăvară/vară 2026, Prada transformă campania de modă într-un obiect critic, sensibil și profund contemporan.

Timothée Chalamet și Kylie Jenner și-au oficializat relația pe Instagram

Timothée Chalamet a publicat prima imagine în care apare alături de Kylie Jenner, după aproape trei ani de relație.

Mădălina Ghenea vrea despăgubiri de 5 mil. euro după ce a fost hărțuită de o femeie

Dosarul deschis la Milano în cazul presupusei hărțuiri a Mădălinei Ghenea a ajuns într-un punct-cheie.

Apariția lui Kylie Jenner cu diamante de peste 100 de carate la Globurile de Aur 2026

Kylie Jenner a transformat covorul roșu al Globurilor de Aur din 2026 într-un moment de modă strălucitor, apărând într-o ținută plină de diamante care a furat instantaneu lumina reflectoarelor.

Gigi Hadid și-a făcut o schimbare spectaculoasă de look

Gigi Hadid a afișat o schimbare spectaculoasă de look, devenind brunetă complet.

Fiica lui Kim Kardashian, surprinsă cu accesorii controversate

North West a luat pe toată lumea prin surprindere, după ce s-a afișat online cu accesorii controversate și diamante valoroase.

Cum a încercat un medic să o convingă pe Antonia să apeleze la noi intervenții estetice

Antonia a povestit recent un incident în care un medic estetician a încercat să o convingă să apeleze la intervenții la nivelul feței.

Kim Kardashian transformă stațiunea Aspen într-un podium vintage

În Aspen, Kim Kardashian a transformat o vizită la Prada într-un manifest de stil de iarnă fastuos și controversat.

Adevărul despre averea lui Cătălin Botezatu

Cătălin Botezatu, în vârstă de 59 de ani, este unul dintre cei mai apreciați designeri români. Deține două ateliere de creație, dar și trei fabrici în România, afacerile mergând din plin în ultimii ani.

Pantoful Schiaparelli, îndrăzneală până la vârfurile degetelor de la picioare

Pentru toamna-iarna 2025-2026, Schiaparelli transformă pantoful într-o declarație, între rigoare sculpturală și extravaganță asumată.

Louis Vuitton și Timberland au dezvăluit o pereche de ghete de 85.000 de dolari

Louis Vuitton și Timberland au colaborat pentru crearea unei perechi de bocanci evaluată la 85.000 de dolari.

Mădălina Ghenea vrea despăgubiri de 5 mil. euro după ce a fost hărțuită de o femeie

Dosarul deschis la Milano în cazul presupusei hărțuiri a Mădălinei Ghenea a ajuns într-un punct-cheie.

hourglass_full 2 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Apariția lui Kylie Jenner cu diamante de peste 100 de carate la Globurile de Aur 2026

Kylie Jenner a transformat covorul roșu al Globurilor de Aur din 2026 într-un moment de modă strălucitor, apărând într-o ținută plină de diamante care a furat instantaneu lumina reflectoarelor.

hourglass_full 2 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Gigi Hadid și-a făcut o schimbare spectaculoasă de look

Gigi Hadid a afișat o schimbare spectaculoasă de look, devenind brunetă complet.

hourglass_full 3 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Fiica lui Kim Kardashian, surprinsă cu accesorii controversate

North West a luat pe toată lumea prin surprindere, după ce s-a afișat online cu accesorii controversate și diamante valoroase.

hourglass_full 6 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Cum a încercat un medic să o convingă pe Antonia să apeleze la noi intervenții estetice

Antonia a povestit recent un incident în care un medic estetician a încercat să o convingă să apeleze la intervenții la nivelul feței.

hourglass_full 7 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Kim Kardashian transformă stațiunea Aspen într-un podium vintage

În Aspen, Kim Kardashian a transformat o vizită la Prada într-un manifest de stil de iarnă fastuos și controversat.

hourglass_full 8 day ago format_list_bulleted PEOPLE