În imaginea publicată în mediul online, cei doi iubiți privesc amândoi în oglindă. El ține o mână în buzunar, iar cu cealaltă face fotografia, iar ea își ține mâinile pe burtică și zâmbește. Amândoi sunt îmbrăcați în negru.

Iubitul Danielei Crudu este un afacerist machedon în vârstă de 27 de ani, mai mic cu șase ani decât ea.
„Cu dragostea stau foarte bine. Am un iubit, e român, e un tip mai discret. E un băiat care e cuminte, e potrivit pentru mine, e liniștit. Mă face pe mine fericită, iar asta e cel mai important. Și o face de un an de zile deja. Nu e gelos că fac OnlyFans, a înțeles că e un business, e deschis la minte și a înțeles că nu se întâmplă ceva, că e totul online”, a spus ea într-un interviu pentru Fanatik.
Daniela Crudu va deveni mamă de fetiță în luna mai a anului viitor.
„O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea”, a spus Daniela Crudu, invitată la Xtra Night Show.
Dua Lipa oferă platformei sale literare un spațiu permanent. Artista și fondatoarea Service95 Book Club a încheiat un parteneriat cu istorica librărie Livraria Lello din Porto pentru a lansa Manifesto Library, un nou spațiu cultural dedicat cărților care sfidează cenzura, excluderea și narațiunile dominante.
Cu LV Crayon, La Beauté Louis Vuitton își îmbogățește universul machiajului cu un creion de buze care combină precizia, senzorialitatea și designul într-o viziune hotărât luxoasă asupra gestului de înfrumusețare.
Un oaspete nepoftit: valul de căldură care cuprinde Parisul perturbă Săptămâna Modei masculine și îi obligă pe designeri să găsească soluții de ultim moment, cum ar fi avansarea programului prezentărilor de modă sau distribuirea de evantaie și pistoale cu apă.
Designerii Loris Messina și Simone Rizzo, fondatorii brandului vestimentar italian Sunnei, au fost numiți directori de creație ai casei de modă Moschino. Acest anunț vine imediat pe urmele celui că Adrián Appiolaza pleacă de la cârma brandului după doi ani și jumătate în care a ocupat rolul de director de creație.
Pharrell Williams și Moët & Chandon au dezvăluit un nou capitol al colaborării lor, concentrându-se de această dată asupra șampaniei Ice Impérial, celebrul cuvée a casei franceze creat special pentru a fi servit cu gheață.
Designerul Julien Dossena părăsește postul de director de creație al brandului Rabanne, un rol pe care l-a avut pe durata ultimilor treisprezece ani.
Rolex a inaugurat ceea ce consideră a fi cel mai înalt magazin Rolex din lume. Acesta este situat la 3.020 de metri altitudine pe Muntele Titlis, în centrul Elveției, în cadrul noului complex Titlis Tower. Operat de Bucherer, boutique-ul reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite destinații comerciale create vreodată de brand.
Gigantul audio tocmai a dezvăluit cinci iterații nebunești ale boxei sale de perete Beolab 90 pentru a sărbători aniversarea sa, fiecare fiind asemănătoare unei opere de artă curbate, cu un sistem audio puternic încorporat. Toată această frumusețe și măiestrie muzicală au însă un preț: o pereche de boxe în ediție limitată costă 450.000 de dolari.
Skims își pune în valoare una dintre colecțiile principale, Everyday Cotton, printr-o nouă campanie în care joacă modelul și antreprenoarea Hailey Bieber.
Casa de modă Moschino anunță faptul că designerul Adrián Appiolaza se retrage din funcția de director de creație a brandului. Appiolaza a fost alături de Moschino în acest rol timp de doi ani și jumătate, pe durata cărora a creat colecții ce au fost apreciate de critici și public deopotrivă.
Casa de lux cu sediul la Madrid își restructurează departamentul de comunicare. Loewe a numit-o pe Eloise Hautcoeur în funcția de nou director global de comunicare, rol în care va supraveghea relațiile publice, managementul talentelor, relațiile VIP și evenimentele. Numirea intră în vigoare luni, 22 iunie.
Modelul aduce aura sa însorită și magnetică parfumului verii, Venus Floral Eau de Parfum.
Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.
Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.
Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie că cei doi pregătesc acum și o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia.
Lumea parfumeriei de lux este în doliu după moartea lui Olivier Creed, unul dintre cei mai influenți parfumieri ai epocii moderne și omul care a transformat Casa Creed într-un simbol global al eleganței și rafinamentului olfactiv. Descendent al celei de-a șasea generații a familiei fondatoare Creed, Olivier a fost considerat de mulți drept „cel mai elegant parfumier din lume”.
Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.
Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.