Dani Oțil se pregătește să devină tată?

Zilele trecute simpaticul perezentator al unei emisiuni matinale s-a fotografiat cu iubita lui, modelul Gabriela Prisăcariu într-un fel astfel încât le-a dat internauților de gândit. Astfel că prietenii virtuali i-au întrebat în scris pe cei doi dacă nu cumva au ceva de anunțat pentru următoarea perioadă.

Prezentatorul Dani Oțil și iubita sa, modelul Gabriela Prisăcariu, supranumită Miss Poponetz, au făcut o fotografie pe care au publicat-o pe rețelele de socializare care a dat bătăi de cap celor care au văzut-o. Matinalul și iubita sa s-au pozat stând împreună jos, probabil în restaurantul bărbatului, și sunt foarte afectuoși unul cu celalalt, de parcă ea tocmai i-a dat vestea cea mare logodnicului, și anume că-l


va face tată în curând. Ea ține mâna stânga în jurul abdomenului, semn că vrea să protejeze ceva iar el și-a afundat nasul în fruntea ei. Nu au postat niciun comentariu, decât o inima albă, însă prietenii lor virtuali s-au întrebat imediat dacă nu cumva au de anunțat că așteaptă un copil în viitorul apropiat. Aprecierile au venit repede și la fel comentariile prietenilor, care au scris că e posibil ca cei doi să aibă un copil.  





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Supermodelul Christy Turlington devine ambasador de imagine pentru Lancôme

Christy Turlington a fost numită ambasador global de imagine al brandului Lancôme.

Noul televizor LG este mai subțire decât o monedă

Târgul de electronice de larg consum (CES) pentru 2026 a început oficial, iar LG intră în acest târg cu dorința de a impresiona.

Cătălin Botezatu, jefuit la Londra de un ceas extrem de rar și scump

Cătălin Botezatu ar fi fost jefuit la Londra, săptămâna trecută. Creatorul de modă ar fi rămas fără un ceas extrem de rar.

Elon Musk devine primul om din istorie cu o avere de peste 800 mld. $

Averea lui Elon Musk a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 800 de miliarde de dolari, în urma anunţului privind fuziunea între startupul său de inteligenţă artificială xAI şi compania sa spaţială SpaceX, scrie Forbes.

Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani. Cum a sărbătorit

Adelina Pestrițu a împlinit 39 de ani pe 2 februarie.

Un nou capitol Virtuosity, de Louis Vuitton: unde tehnica întâlnește imaginația

La Louis Vuitton, creația izvorăște întotdeauna dintr-un dialog subtil între mână și minte.

Tesla oprește producția a două modele de lux pentru a construi roboți

În cel mai evident semnal de până acum că Tesla se distanțează de industria auto tradițională pentru a-și muta focusul pe inteligența artificială, CEO-ul Elon Musk a anunțat miercuri, în fața investitorilor, că producția SUV-ului Model X și a sedanului de lux Model S va fi oprită, potrivit The Guardian.

Pieter Mulier părăsește Alaïa

Pieter Mulier se pregătește să părăsească Casa Alaïa, după 5 ani de colaborare, lăsând în urmă o viziune contemporană adânc înrădăcinată în moștenirea lui Azzedine Alaïa.

Steven Seagal își vinde conacul din Moscova

Actorul Steven Seagal și-a scos la vânzare conacul situat într-o suburbie de elită din vestul Moscovei.

Primul „oraș Mercedes-Benz” din lume va fi construit în Dubai

Un nou complex rezidențial de lux, descris de dezvoltatori drept primul „oraș Mercedes-Benz” din lume, va fi construit în Dubai.

Veniturile LVMH au scăzut în 2025

LVMH a încheiat anul 2025 cu venituri de 80,8 miliarde de euro, în scădere cu 5% raportat și cu 1% pe bază comparabilă față de cele 84,68 miliarde de euro înregistrate în 2024.

Bella Hadid este din nou singură

Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.

Bella Hadid este din nou singură

Bella Hadid și partenerul ei, Adan Banuelos, s-au despărțit după doi ani de relație și la câteva luni de la aniversarea lor.

hourglass_full 9 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Pharrell Williams este numit Cavaler al Legiunii de Onoare din Franța

Creator complet și figură a dialogului cultural, Pharrell Williams a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare în cadrul unei ceremonii private la Palatul Élysée.

hourglass_full 10 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Kendall Jenner este imaginea celui mai recent parfum Emporio Armani

Kendall Jenner devine ambasadoare de imagine a liniei de parfumuri Emporio Armani. Pentru a marca momentul, Kendall a fost de asemenea numită imaginea celei mai noi esențe feminine a brandului Armani, Power of You Eau de Parfum.

hourglass_full 15 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Timothée Chalamet a dus la o creștere a cererii de ghete Timberland cu 833%

Într-o apariție magistrală la Globurile de Aur, Timothée Chalamet ne-a reamintit că stilul, uneori, stă în detalii.

hourglass_full 16 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Bella Hadid critică public casa Dolce & Gabbana. Care este motivul

Bella Hadid a criticat public celebra casă de modă Dolce & Gabbana, acuzând brandul de „ani de rasism, sexism, bigotism și xenofobie”, după ce compania a fost atacată dur pentru selecția modelelor de la prezentarea din cadrul Milan Fashion Week.

hourglass_full 16 day ago format_list_bulleted PEOPLE
A murit creatorul de modă italian Valentino. Avea 93 de ani

Celebrul designer de modă italian Valentino Garavani a murit, a anunțat luni fundația acestuia, potrivit Reuters și Sky News.

hourglass_full 17 day ago format_list_bulleted PEOPLE