Cei doi se știu de ceva vreme și s-au logodit în urmă cu ceva timp, iar pe timp de izolare au avut timp să se cunoască mai bine. Astfel că Andrei Ștefan și Andreea formează acum o familie și le urăm casă de piatră. Andrei a devenit cunoscut publicului larg o dată cu participarea ca și concurent la emisiunea "Dansez pentru ține", unde a și câștigat premiul cel mare. Atunci a început concursul dansând cu Lili Sandu, însă aceasta s-a accidentat și a continuat mai departe cu Giulia Anghelescu. După această experiență, Andrei a primit un

rol important în serialul "Pariu cu viața", unde a interpretat rolul unui tânăr dansator, care deși nu are voce, este cooptat în formație pentru calitățile sale artistice. Tot atunci a fost cooptat și în LaLa Band care a devenit un adevărat fenomen. De la sfârșitul sezonului 2 al serialului, Andrei nu a mai făcut parte din distribuție. Însă a intrat în presă și a continuat să facă coregrafii, făcând și pentru prințul Nicolae și soția sa pentru nuntă.
Meghan Markle se pregătește să revină la cinema, cu un mic rol într-un film aflat în prezent în producție la Los Angeles, în California, au relatat miercuri mass-media americane.
Chanel lansează un volum de colecție editat de regizoarea Sofia Coppola. Cartea este co-publicată de Éditions 7L, o editură fondată de Karl Lagerfeld în anul 1999, și Important Flowers, editura Sofiei Coppola.
Dua Lipa, împreună cu Augustinus Bader, imaginează o rutină de îngrijire a pielii preventivă și inteligentă, simplă și eficientă, concepută pentru utilizare zilnică.
Designerul Olivier Rousteing se retrage din rolul său de director de creație al casei de modă Balmain, post pe care l-a ocupat pe durata ultimilor 14 ani. Rousteing avea 25 de ani când a preluat frâiele creative ale brandului francez.
Orașul Jeddah, Arabia Saudită, și-a propus să construiască o minune arhitecturală. Viteza cu care se ridică spre cer ceea ce va fi cel mai înalt zgârie-nori este uimitoare.
Copiii marilor vedete, lideri ai lumii și ai magnaților din afaceri cresc înconjurați de lux, putere și bogății greu de imaginat.
Averile celor mai bogați zece oameni din Statele Unite au crescut cu aproape 700 de miliarde de dolari de când Donald Trump a redevenit președinte, la începutul acestui an, relatează The Independent, citând un raport al Oxfam America.
Andreea Tonciu a călătorit frecvent la Dubai, locul său preferat de vacanță.
Un spectacol de proporții faraonice a marcat inaugurarea oficială a Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, sâmbătă seara.
Cu ocazia Frieze London, sărbătoarea anuală a creativității contemporane, Loewe Perfumes a dezvăluit cea mai recentă explorare olfactivă a casei.
Actrița Megan Fox a împărtășit experiențele sale sincere despre oboseală și confuzia mentală de după naștere.
Casa de modă cu sediul la New York celebrează sezonul sărbătorilor cu o odă cinematografică dedicată iubirii, întruchipată de actrița Anya Taylor-Joy.
Andreea Tonciu a călătorit frecvent la Dubai, locul său preferat de vacanță.
Actrița Megan Fox a împărtășit experiențele sale sincere despre oboseală și confuzia mentală de după naștere.
Chris Martin, solistul trupei Coldplay, trăiește o nouă poveste de dragoste — de data aceasta cu Sophie Turner, actrița care a cucerit lumea în rolul Sansei Stark din Game of Thrones.
Rihanna s-a confruntat cu pierderi uriașe în urma colaborării cu Louis Vuitton.
Simona Halep a fost surprinsă recent în Dubai, unde a apărut alături de fiul unui cunoscut bancher român.
Dakota Johnson a fost numită ambasador global de imagine al casei de modă Valentino.