Cine este soțul milionar al artistei Irina Nicolae, fostă componentă A.S.I.A.

Irina Nicolae, fosta componentă a trupei A.S.I.A, este căsătorită din anul 2015 cu Marius Vizer, cu care are și o fetiță, în vârstă de 5 ani.

Cei doi formează un cuplu din 2002. Între ei există o diferență de vârstă de 20 de ani. Dar acest lucru nu a contat pentru cei doi, care s-au îndrăgostit în urmă cu 21 de ani și formează în continuare un cuplu stabil și fericit.

Marius Vizer are o situație materială foarte bună, acesta fiind președintele Federației Internaționale de Judo, la Budapesta, poziție pe care o ocupă din anul 2007.

La scurt timp după ce s-a anunțat că trupa A.S.I.A se reunește și va concerta la Sala Palatului, Irina a afirmat că nu va face parte din noua trupă, întrucât nu a fost invitată. De atunci, Sorana a lansat un atac asupra fostei sale colege de trupă.

Acum, Irina Nicolae a acceptat invitația lui Teo Trandafir și a povestit cum a izbucnit acest scandal.

„N-am mai venit de foarte multă vreme. Eu sunt un om discret cu viața mea privată după ce am decis să plec din formația care m-a consacrat. Am dat prioritate vieții personale, este un lucru știut, am dat o declarație de presă la momentul respectiv, ăsta a fost motivul pentru care eu am plecat din trupa ASIA. Sunt cu același om de atunci, care între timp mi-a devenit și soț. Avem împreună cel mai minunat și cel mai prețios dar pe care mi-l putea face Dumnezeu și soțul meu, fetița noastră, Scarlett Maria”, a povestit Irina Nicolae în emisiunea lui Teo Trandafir.

Irina a povestit că ea nu a știut că fostele ei colege intenționează să refacă ASIA. Și că a aflat din presă că acestea urmează să susțină un concert de revenire. 

„Am aflat prin intermediul colegilor tăi din presă care m-au contactat și m-au întrebat dacă vin la concert. Nici nu știam despre ce concert este vorba. Le-am zis sincer că nu am fost invitată, eu nici nu fusesem contactată, deci era firesc să le spun oamenilor adevărul. Apoi m-a sunat altcineva din presă care mi-a zis că există o declarație a mea, pardon, a domnul Adrian Ordean, care declara că eu îmi anunțam publicul cu regret că nu pot să fiu parte din acest eveniment. De aceea s-ar fi ajuns la această formulă, că eu sunt ocupată cu viața mea, că am un copil, că nu mai locuiesc în România”, a explicat Irina Nicolae.





Comment Section
You have to log in or register a new account!

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI:

Dua Lipa deschide o bibliotecă dedicată cărților interzise și cenzurate

Dua Lipa oferă platformei sale literare un spațiu permanent. Artista și fondatoarea Service95 Book Club a încheiat un parteneriat cu istorica librărie Livraria Lello din Porto pentru a lansa Manifesto Library, un nou spațiu cultural dedicat cărților care sfidează cenzura, excluderea și narațiunile dominante.

Louis Vuitton Beauty lansează LV Crayon, arta liniei perfecte

Cu LV Crayon, La Beauté Louis Vuitton își îmbogățește universul machiajului cu un creion de buze care combină precizia, senzorialitatea și designul într-o viziune hotărât luxoasă asupra gestului de înfrumusețare.

Când valul de căldură își pune amprenta și asupra prezentărilor de modă

Un oaspete nepoftit: valul de căldură care cuprinde Parisul perturbă Săptămâna Modei masculine și îi obligă pe designeri să găsească soluții de ultim moment, cum ar fi avansarea programului prezentărilor de modă sau distribuirea de evantaie și pistoale cu apă.

Moschino numește noi directori de creație

Designerii Loris Messina și Simone Rizzo, fondatorii brandului vestimentar italian Sunnei, au fost numiți directori de creație ai casei de modă Moschino. Acest anunț vine imediat pe urmele celui că Adrián Appiolaza pleacă de la cârma brandului după doi ani și jumătate în care a ocupat rolul de director de creație.

Pharrell Williams reinventează Moët Ice Impérial pentru sezonul estival

Pharrell Williams și Moët & Chandon au dezvăluit un nou capitol al colaborării lor, concentrându-se de această dată asupra șampaniei Ice Impérial, celebrul cuvée a casei franceze creat special pentru a fi servit cu gheață.

Julien Dossena părăsește brandul Rabanne

Designerul Julien Dossena părăsește postul de director de creație al brandului Rabanne, un rol pe care l-a avut pe durata ultimilor treisprezece ani.

Rolex a deschis un magazin la 3.020 de metri înălțime în Alpii elvețieni

Rolex a inaugurat ceea ce consideră a fi cel mai înalt magazin Rolex din lume. Acesta este situat la 3.020 de metri altitudine pe Muntele Titlis, în centrul Elveției, în cadrul noului complex Titlis Tower. Operat de Bucherer, boutique-ul reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite destinații comerciale create vreodată de brand.

Bang & Olufsen sărbătorește centenarul cu noi modele de boxe, în ediție limitată

Gigantul audio tocmai a dezvăluit cinci iterații nebunești ale boxei sale de perete Beolab 90 pentru a sărbători aniversarea sa, fiecare fiind asemănătoare unei opere de artă curbate, cu un sistem audio puternic încorporat. Toată această frumusețe și măiestrie muzicală au însă un preț: o pereche de boxe în ediție limitată costă 450.000 de dolari.

Campania Skims cu Hailey Bieber se întoarce la elementele de bază

Skims își pune în valoare una dintre colecțiile principale, Everyday Cotton, printr-o nouă campanie în care joacă modelul și antreprenoarea Hailey Bieber.

Designerul Adrián Appiolaza părăsește brandul Moschino

Casa de modă Moschino anunță faptul că designerul Adrián Appiolaza se retrage din funcția de director de creație a brandului. Appiolaza a fost alături de Moschino în acest rol timp de doi ani și jumătate, pe durata cărora a creat colecții ce au fost apreciate de critici și public deopotrivă.

Loewe numește un nou director global

Casa de lux cu sediul la Madrid își restructurează departamentul de comunicare. Loewe a numit-o pe Eloise Hautcoeur în funcția de nou director global de comunicare, rol în care va supraveghea relațiile publice, managementul talentelor, relațiile VIP și evenimentele. Numirea intră în vigoare luni, 22 iunie.

Tina Kunakey, noua imagine a parfumului Nina Ricci

Modelul aduce aura sa însorită și magnetică parfumului verii, Venus Floral Eau de Parfum.

Intervenția estetică rară la care vrea să apeleze Gabriela Prisăcariu

Gabriela Prisăcariu a vorbit, recent, despre aspectul său fizic, dezvăluind ce anume o deranjează.

hourglass_full 19 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Câți bani câștigă Andreea Bostănică din TikTok

Andreea Bostănică a făcut declarații surprinzătoare despre veniturile pe care le obține din activitatea sa pe TikTok.

hourglass_full 20 day ago format_list_bulleted PEOPLE
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie că cei doi pregătesc acum și o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia.

hourglass_full 29 day ago format_list_bulleted PEOPLE
A murit Olivier Creed, legendarul parfumier care a redefinit parfumeria de lux modernă

Lumea parfumeriei de lux este în doliu după moartea lui Olivier Creed, unul dintre cei mai influenți parfumieri ai epocii moderne și omul care a transformat Casa Creed într-un simbol global al eleganței și rafinamentului olfactiv. Descendent al celei de-a șasea generații a familiei fondatoare Creed, Olivier a fost considerat de mulți drept „cel mai elegant parfumier din lume”.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Ramona Olaru și-a cumpărat apartament de 300.000 de euro

Ramona Olaru și-a cumpărat propriul apartament. Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a investit peste 300.000 de euro în acest proiect personal.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE
Shakira, victorie importantă în instanță

Justiția spaniolă a dispus ca autoritățile fiscale să îi achite cântăreței columbiene Shakira peste 60 de milioane de euro pentru sume încasate în mod nejustificat.

hourglass_full 1 month ago format_list_bulleted PEOPLE