Fie că alegi să călătorești într-un oraș mai populat sau din contră, alegi să te retragi într-un loc mult mai liniștit pentru a te relaxa, toate aceste destinații au rolul de a te fermeca, mai ales dacă călătorești și alături de o persoană dragă.
Dacă ești pasionată de fotografie, în mod cert ar trebui să mergi într-una dintre aceste destinații toamna aceasta deoarece peisajul este unul cu adevărat fascinant și cu siguranță poți surprinde momente cu adevărat inedite. Dacă tot nu ești hotărâtă în legătură cu destinația în care urmează să călătorești, iată care este selecția noastră:
Situat în nordul Croației, Parcul Național Lacurile Plitvice este unul dintre cele mai vechi parcuri. Acest loc a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dacă vrei să vezi cât mai multe peșteri, izvoare, păduri sau cascade, atunci Parcul Național Lacurile Plitvice este locul în care trebuie să ajungi. Poți alege să faci diferite excursii cu trenul sau cu barca.
Santorini este una dintre cele mai populare insule din Grecia, iar foarte mulți oameni aleg să își petreacă acolo vacanța. Iar dacă te întrebi de ce ar trebui să mergi acolo și toamna, află că în sezonul rece temperaturile ajung să fie cuprinse între 21 și 24 de grade, iar vremea este perfectă pentru plimbări pe plajă seara.
Praga este una dintre cele mai bune alegeri pe care o poți face dacă vrei să călătorești toamna. Dacă ești pasionată de fotografie, află că peisajele din Praga sunt excelente, iar dacă nu ai apucat să mergi vara în Praga, profită de timpul acesta rece. Poți vizita muzee, poți merge la diferite spectacole sau te poți bucura de mâncarea tradițională extrem de gustoasă.
Viena este una dintre cele mai cunoscute și căutate destinații din Europa. Este o atracție foarte bună dacă vrei să călătorești cu familia, dar și cu persoana iubită. Poți vizita parcuri, muzee, teatre, dar și nenumărate grădini vieneze. Pe lângă asta, poți gusta o varietate extrem de mare de preparate culinare.
Castelul Neuschwanstein este situat în sud-vestul Bavariei, în Germania, astfel că poți ajunge extrem de ușor acolo. Acest castel este recunoscut pentru peisajul extrem de frumos pe care îl are. Iar dacă ești fascinată de Disneyland, ar trebui să știi că acest castel a fost sursa de inspirație pentru Castelul din Frumoasa din Pădurea Adormită, de la Disneyland. Atât arhitectura, cât și peisajul idilic sunt perfecte dacă ai nevoie de o vacanță și nu ești hotărâtă unde să mergi.
Pe lângă Santorini, Malta este o altă destinație extrem de căutată. Chiar dacă cei mai mulți aleg să-și petreacă vacanța de vară în Malta, ar trebui să știi că și toamna farmecul este același, poate chiar și mai mare. Temperaturile scad, ajungând la 24, poate chiar și 21 de grade. Arhitectura și istoria orașului, Valletta, te vor fascina încă de la început. Malta este o alternativă foarte bună dacă vrei să te bucuri și toamna de plimbări pe plajă.
Probabil că până acum nu ți-a surâs ideea să mergi în Slovenia, însă află că Lacul Bled este situat chiar acolo, mai exact la poalele Munților Alpi și este singurul parc din Slovenia, dar și printre cele mai frumoase locuri din Europa. Chiar lângă lac, există un castel medieval pe care îl poți vizita.
Hallstatt este un oraș pitoresc din Austria pe care în mod clar trebuie să îl vizitezi. Dacă ești adepta călătoriilor mult mai liniștite și a petrecerii a cât mai mult timp în natură, atunci Hallstatt este varianta pe care ar trebui să o iei în considerare. Poți face o călătorie cu funicarul care costă doar 16 euro sau poți închiria o barcă cu care să te plimbi la prețul de 13 euro.
Un Boeing 747-8 ultra-luxos, operat de flota guvernamentală Qatar Amiri Flight și evaluat la aproximativ 400 de milioane de dolari, a aterizat în Mallorca pe 10 august 2026, cu doar două zile înainte de eclipsa solară totală.
Jo Malone London a colaborat cu Fortnite pentru lansarea unei experiențe interactive care va avea loc timp de două săptămâni. Această experență este inspirată de coasta britanică și a fost creată pentru a susține cel mai nou parfum al casei Sea Salt & Bergamot.
Vânzările Casei Hermès în prima jumătate a anului au crescut cu 6%, pe fondul creșterii vânzărilor în America. Celebra Maison specializată în crearea de articole de lux din piele a înregistrat o creștere accelerată în al doilea trimestru, subliniind rezistența sa la o încetinire mai generală a industriei de lux.
La Christie's, cele mai râvnite articole din noua colecție Devil Wears Prada vor fi scoase la licitație în curând, în beneficiul a două organizații dedicate presei și modei.
Tom Holland și Zendaya au organizat în mare secret o nouă petrecere de nuntă.
Alexia Eram pare că o ia pe urmele tatălui său și pregătește să intre într-o nouă afacere cu produse cosmetice.
Delicat, feminin și inspirat de lumea lenjeriei intime, bikiniul cu dantelă este pe cale să devină piesa vestimentară obligatorie a verii 2026, reinventând costumul de baie cu o eleganță retro irezistibilă.
Vânzările Chanel au crescut cu două cifre în prima jumătate a anului, depășind rivalii de lux, inclusiv LVMH, deoarece cumpărătorii bogați au cheltuit o grămadă de bani pe noile creații de modă ale designerului Matthieu Blazy.
Constructorul chinez BYD își continuă ofensiva pe piața auto și face un nou pas către segmentul premium, odată cu lansarea modelului Da Han, o limuzină electrică de mari dimensiuni care țintește direct rivali consacrați precum Mercedes S-Class, Mercedes EQS și BMW Seria 7.
Cu Bella Hadid, ALO semnează o campanie inspirată de Los Angeles, care celebrează bunăstarea autentică, bazată pe echilibru, mișcare și acceptare de sine.
Prada Beauty deschide un nou capitol în istoria francizei sale Prada Paradoxe, numind-o pe Zendaya ambasador global. Mai mult decât un simplu parteneriat, această colaborare celebrează o personalitate multifațetată, perfect aliniată cu lumea casei de modă italiene, însoțind totodată lansarea parfumului Prada Paradoxe Sweet Chemistry Eau de Parfum, o nouă creație olfactivă cu o semnătură fructată și florală.
Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.
Countdown-ul aproape s-a încheiat. În doar câteva zile, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou locul în care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzică, artă, nopți lungi și experiențe care definesc vara. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well revine cu un line-up eclectic și un univers construit în jurul culturii contemporane.
Dior a deschis primul său spa la Veneția, în incinta Hotel Cipriani, A Belmond Hotel, inaugurând astfel un nou capitol în relația de lungă durată dintre brand și celebrul oraș italian. Spa-ul și-a primit primii oaspeți pe 15 iulie și reprezintă una dintre componentele de bază ale amplului proces de renovare a hotelului, coordonat de arhitectul Peter Marino.
Mercedes-Maybach a dezvăluit Maybach Ocean Club, un concept exclusivist destinat membrilor. Acesta este conceput pentru cei mai bogați călători ai lumii și este construit în jurul unui superyacht de 155 de metri.
Clienții aspiraționali de mărci de lux se orientează din ce în ce mai mult către noi modalități de deținere, experiențe și personalizare asigurate de inteligența artificială, ceea ce redefinește modul în care interacționează cu brandurile, potrivit ediției 2026 a studiului EY Luxury Client Index.
Mai multe hoteluri de lux din Paris au rămas fără lifturi, fără wifi și uneori fără aer condiționat, din cauza penelor de curent.
Bella Hadid își dezvoltă brandul de parfumuri, Orebella, prin lansarea SOLARS, o colecție în ediție limitată formată din două misturi pentru corp și păr. Lansată la puțin peste un an de la debutul Orebella, noua colecție continuă direcția distinctivă a brandului, bazată pe formula sa bifazică, fără alcool și pe bază de apă botanică.